ComenteazăCuprins:
Ce este Luna – Vechime și formare
Luna este un corp ceresc care se rotește în jurul Pământului, fiind singurul satelit natural permanent al planetei noastre. Se estimează că Luna a luat naștere în urmă cu aproximativ 4,6 miliarde de ani, la un interval de 30-50 milioane de ani după formarea sistemului nostru. Luna se află în rotație sincronă cu Pământul, ceea ce înseamnă că aceeași parte este întotdeauna orientată spre Terra, relatează site-ul Space Facts.
Originea și formarea sa fac subiectul mai multor teorii, însă cea mai acceptată dintre ele sugerează că Luna s-ar fi format din materialul rezultat în urma coliziunii colosale dintre Pământ și un corp ceresc de dimensiunea planetei Marte, denumit Theia. Resturile rezultate din acest impact s-au acumulat în orbita Pământului, formând treptat Luna pe care o știm cu toții astăzi.
Prima misiune fără echipaj pe Lună a avut loc în 1959, atunci când Luna 2, o sondă spațială lansată de Uniunea Sovietică, s-a prăbușit pe suprafața Lunii. Prima misiune cu echipaj a fost Apollo 11, în 1969, atunci când Neil Armstrong a devenit primul om care a pășit pe Lună.
Structura Lunii
Luna este un corp stâncos, cu cratere (cel mai mare este Tycho, care are o lățime de peste 85 km), munți și întinderi uriașe de lavă solidificată, cunoscute sub denumirea de „mări lunare”. Satelitul Pământului este format în principal din roci și din metale și are o structură internă stratificată, similară cu cea a planetei noastre, compusă din miez (nucleu), manta și scoarță. Experții consideră că această structură s-ar fi dezvoltat prin cristalizarea fracționată a unui ocean global de magmă la scurt timp după ce s-a format Luna.
Miezul este proporțional mai mic comparativ cu cel al altor corpuri terestre și este mai mic și mai puțin dens decât cel al Terrei. Miezul interior solid, bogat în fier, are o rază de 240 km și este înconjurat cu un înveliș de fier lichid cu o grosime de 90 km. Un strat parțial topit gros de 150 km înconjoară miezul de fier.
Mantaua se întinde de la partea superioară a stratului parțial topit până la partea inferioară a scoarței lunare. Cel mai probabil, aceasta este alcătuită din minerale precum olivina și piroxenul, care sunt formate din magneziu, fier, siliciu și atomi de oxigen.
În sfârșit, scoarța sau stratul exterior al Lunii, are o grosime de aproximativ 70 km pe emisfera din partea apropiată a Lunii și de 150 km pe partea îndepărtată. Aceasta este alcătuită din oxigen, siliciu, magneziu, fier, calciu și aluminiu, cu cantități mici de titan, uraniu, toriu, potasiu și hidrogen, potrivit site-ului oficial al NASA.
De asemenea, cu foarte mult timp în urmă, pe Lună existau vulcani activi, însă astăzi toți sunt inactivi și nu au mai erupt de milioane de ani.
Cât de mare este Luna
Din punct de vedere al dimensiunilor, Luna are un diametru de aproximativ 3.474 km, fiind de aproximativ patru ori mai mică decât Pământul. Masa lunară reprezintă doar 1/81 din masa planetei noastre, în timp ce gravitația la suprafața sa este de șase ori mai mică decât cea de pe Pământ.
Luna este al cincilea cel mai mare satelit natural din întregul nostru sistem solar. Comparativ cu planeta pe care o orbitează, este cel mai mare satelit, raportat la dimensiunile obiectului său principal și, totodată, ocupă locul al doilea ca densitate între sateliții ale căror densități sunt cunoscute, după Io, satelitul planetei Jupiter, aflăm de pe RMG.co.uk.
Interesant este faptul că, de pe Pământ, atât Luna, cât și Soarele par să aibă aproximativ aceeași dimensiune. De fapt, Luna este de 400 de ori mai mică decât Soarele, dar și de 400 de ori mai aproape de Pământ. În același timp, Luna are o rază de circa 1.740 km, reprezentând mai puțin de o treime din raza Pământului. În ceea ce privește temperatura lunară, aceasta atinge aproximativ 127 de grade Celsius atunci când este în plin soare, în timp ce, în întuneric, temperaturile scad până la circa minus 173 de grade Celsius.
La ce distanță de Pământ se află Luna
Distanța medie dintre Pământ și Lună este de aproximativ 384.400 km, însă această distanță poate să varieze datorită orbitei eliptice a singurului satelit natural al planetei noastre. Potrivit NASA, Luna nu orbitează în jurul Pământului într-un cerc perfect, motiv pentru care există puncte de-a lungul „călătoriei” în care se află fie mai aproape, fie mai departe de Terra. Cea mai mică distanță dintre Lună și Pământ se numește perigeu și este situat la aproximativ 356.500 km. În schimb, punctul cel mai îndepărtat se numește apogeu și se află la o distanță de circa 406.700 km. Aceste variații influențează fenomene precum mareele și dimensiunea aparentă a Lunii pe cer, mai precizează Space Facts.
Fazele Lunii depind de poziția ei
Luna este în rotație sincronă cu Pământul, adică ambele se rotesc în același ritm. Asta înseamnă că Luna arată întotdeauna aceeași față către Terra. Partea vizibilă este marcată de mări lunare vulcanice întunecate, care umplu spațiile dintre zonele înalte ale scoarței și craterele de impact mai proeminente. Pe măsură ce Luna orbitează în jurul Pământului, diferite părți sunt în lumina soarelui sau în întuneric în momente diferite. Această schimbare este motivul pentru care, din perspectiva noastră, Luna trece prin așa-numitele faze.
Altfel spus, fazele lunii sunt determinate de locul unde Luna se află în raport cu Pământul și cu Soarele. În timpul unei „luni pline”, partea Lunii pe care o vedem de pe Pământ este complet luminată de Soare. Însă, o „lună nouă” are loc atunci când partea îndepărtată a Lunii, pe care unii o numesc „partea întunecată” – adică partea pe care nu o vedem niciodată de pe Pământ – are lumină solară completă, iar partea din fața noastră are noapte.
Luna se depărtează de Pământ
Luna face o orbită completă în jurul Pământului în 27,3 zile. Deoarece și Pământul se rotește pe axa sa în timp ce orbitează în jurul Soarelui, din perspectiva noastră, Luna pare să orbiteze în jurul Pământului o dată la fiecare 29 de zile. Trebuie spus că Luna se îndepărtează de Pământ cu aproximativ 3,8 centimetri în fiecare an, iar experții astronomi estimează că va continua să o facă și în următorii 50 de miliarde de ani. Asta înseamnă că Luna va avea nevoie atunci de 47 de zile pentru a se roti în jurul Pământului.
Lucruri mai puțin știute despre satelitul Pământului
- Atunci când s-a format, Luna era de zece ori mai aproape de Pământ decât este astăzi. Mareele pe care le-a creat în oceanele Pământului au secătuit energia orbitală a Lunii și au făcut-o să se retragă în miliarde de ani până la poziția sa actuală.
- Luna este parțial responsabilă pentru producerea mareelor oceanelor și mărilor de pe Pământ datorită gravitației acesteiea. Cu toate acestea, pe măsură ce Luna orbitează în jurul Pământului, ea face ca și mareea de rocă să se ridice și să coboare în același mod în care o face cu apa.
- Așa cum gravitația Lunii este cauza principală a mareelor de pe Terra, gravitația planetei noastre are și ea efect asupra Lunii. Planeta noastră exercită o atracție mult mai puternică asupra Lunii decât asupra noastră.
- La fel cum Terra este zguduită de cutremure, Luna are și ea cutremure, care se numesc cutremure lunare și care sunt provocate de influența gravitațională a Pământului. Spre deosebire de cutremurele de la noi, care pot dura până la câteva zeci de secunde, cutremurele de pe Lună pot dura până la o jumătate de oră, însă sunt mult mai slabe ca intensitate.
- Există apă pe Lună! Aceasta se află sub formă de gheață prinsă în praful și mineralele de pe și de sub suprafață. Aceasta a fost detectată în anumite zone ale suprafeței lunare care se află în umbră permanentă și, prin urmare, sunt foarte reci, ceea ce permite gheții să reziste foarte mult timp. Apa de pe Lună a fost probabil adusă la suprafață de comete, potrivit Space.com. Prima descoperire a apei pe Lună a fost făcută în 2008 de misiunea indiană Chandrayaan-1, care a detectat molecule de hidroxil răspândite pe suprafața lunară și concentrate la polii lunari.
- Luna este acoperită cu un strat subțire de praf fin, care s-a depus pe costumele astronauților din misiunea Apollo 11, în fiecare colțișor al navei spațiale, pe echipamentele și pe probele lunare colectate de aceștia. Membrii echipajului au spus că praful avea un miros metalic, asemănător cu cel al prafului de pușcă ars sau cu cel rezultat în urma exploziei unei petarde. Mirosul ar fi fost probabil cauzat de o reacție chimică între particulele din praful lunar și oxigenul din aer. Cu toate acestea, mostrele lunare de pe Pământ nu mai miroseau, ceea ce i-a făcut pe oamenii de știință să creadă că acesta ar fi fost cauzat de o reacție temporară.
Vezi şi care este diferenţa dintre asteroid, meteorit şi cometă!