În același timp, Norvegia se numără printre națiunile cu cei mai fericiţi oameni din lume, fiind recunoscută ca fiind și una dintre cele mai civilizate țări de pe planetă. Pentru toate acestea și multe altele uimește celelalte națiuni europene prin modul cum în care se prezintă ca țară, dar și prin felul în care se comportă cetățenii săi.  Însă, în afară de ceea ce este evident, cât de multe știi cu adevărat despre această țară scandinavă? Norvegia se remarcă prin unele particularități și se impune prin anumite aspecte, pe care ți le vom prezenta în cele ce urmează.

Informaţii despre Norvegia

Norvegia (n.n. – Norge în norvegiană Bokmål sau Noreg în norvegiana Nynorsk), denumită oficial Regatul Norvegiei, este un stat suveran și unitar, guvernat ca o monarhie, al cărui teritoriu ocupă partea de vest a Peninsulei Scandinave, plus insula Jan Mayen și arhipelagul Svalbard.

Curiozități despre Norvegia - Imagine cu aurola boreală deasupra unei mici aşezări norvegiene.
Aurora Boreală

Insula Petru I din Antarctica și Insula Bouvet din zona subantarctică sunt teritorii dependente și nu sunt considerate părți ale Regatului. În același timp, Norvegia revendică și o porțiune din Antarctica, care este cunoscută sub denumirea de Țara Reginei Maud. Regatul a cuprins și Insulele Feroe (începând cu anul 1035) până în 1814, când a fost separată de Danemarca și unită cu Suedia. Uniunea a durat până în 1905, când Suedia a recunoscut independența Norvegiei. Totodată, regatul norvegian mai cuprindea Groenlanda (până în 1261) și Islanda (1262), iar până în 1468 deținea și insulele Shetland și Orkney.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Populația Norvegiei, un sfert din cea a României

Norvegia are linii de coastă cu Marea Nordului și Oceanul Atlantic de Nord. Se învecinează cu Suedia la est, cu Finlanda și Rusia la nord-est și peste strâmtoarea Skagerrak, la sud, cu Danemarca. De asemenea, are granițe maritime cu Regatul Unit al Marii Britanii și cu Islanda, potrivit NationsOnline.org.

Curiozități despre Norvegia - Vedere de pe vârful Reinebringen asupra oraşelor Reine, Sakrisøy şi Hamnøy.
Vedere de pe Vârful Reinebringen asupra satelor Reine, Sakrisøy, and Hamnøy

Teritoriul Norvegiei se întinde pe 323.802 km², ceea ce plasează această țară pe poziția a opta în Europa și pe locul 69 la nivel mondial, fiind ceva mai mică decât Finlanda, Malaysia sau Vietnam, dar mai mare decât Polonia sau statul american New Mexico.

Populația țării numără peste 5,48 milioane de locuitori, de aproape patru ori mai puțin decât România. Astfel, la acest capitol, Norvegia este cea de-a 119-a națiune din lume, având cam tot atâția locuitori cât Finlanda și Liberia. Cea mai mare parte a populației este concentrată în partea de sud a țării. Capitala și cel mai mare oraș este Oslo, unde trăiesc puțin peste un milion de oameni. Limba vorbită este norvegiană, o limbă germanică de nord.

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll
Recomandări
Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll

Oslo nu s-a numit așa dintotdeauna

Capitala Norvegiei a fost fondată în anul 1040, iar numele său a fost scris inițial Ânslo sau Áslo. În 1624, după ce un mare incendiu a distrus zone întinse ale orașului, s-a luat decizia de a-l muta și a-l reconstrui mai aproape de Cetatea Akershus. Mișcarea a implicat și modificarea numelui în Christiania, în onoarea monarhului conducător de atunci, regele Christian IV, aflăm de pe site-ul LifeinNorway.net.

Curiozități despre Norvegia - Imagine din Tunelul Laerdal
Tunelul Laerdal

Între 1814 și 1905, orașul a fost capitală co-oficială a uniunii dintre Norvegia și Suedia. În 1877, ca urmare a reformei ortografice, denumirea orașului a fost din nou schimbată în Kristiania. Acesta a rămas valabilă timp de două decenii, până în 1925, atunci când a revenit la numele său inițial, Oslo.

Orașul cu o suprafață de 454,12 km² are și o poreclă, Tigerstaden (n.n. – Orașul Tigrilor). Oslo a fost denumit astfel în 1870 de către scriitorul norvegian Bjørnstjerne Bjørnson, care s-a referit la oraș ca la un mediu rece, inospitalier. De altfel, în fața gării centrale din Oslo există o statuie care înfățișează un tigru.

Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor
Recomandări
Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor

25 de curiozități despre Norvegia

  1. Vikingii norvegieni au colonizat Insulele Shetland, în jurul anului 700 d.Hr., Insulele Feroe (800), au atacat insula sfântă Lindisfarne din Northumbria (794), iar apoi au invadat coastele Scoției și Irlandei (între anii 795 și 821), unde au fondat orașele Waterford, Cork, Dublin și Limerick. Au continuat să colonizeze Islanda (860) și Groenlanda (982). Este general acceptat faptul că expediția condusă de Leif Ericson în Vinland (probabil în provincia canadiană Newfoundland) din jurul anului 1000 a fost prima descoperire a continentului american de către europeni.
  2. Unificarea Norvegiei a fost realizată în 872, anul înființării Regatului Norvegiei, Harald Fairhair fiind primul rege. Din 1319 până în 1905, Regatul Norvegiei a existat ca o uniune cu Danemarca sau Suedia ori cu ambele. Regatul modern există doar ca entitate independentă de la dizolvarea uniunii cu Suedia, la 18 noiembrie 1905.
  3. Regiunea arctică a Norvegiei, la nord de Trondheim, a fost locuită în mod tradițional de poporul sami (numit și Laps), descendenții din mezoliticul locuitorilor din Fennoscandia. Studiile genetice au confirmat că samii sunt, de asemenea, strâns legați de finlandezi.
  4. Conform World Resources Institute, coasta norvegiană măsoară 53.199 km.
  5. Lacul Hornindalsvatnet din centrul Norvegiei este cel mai adânc din Europa, cu o adâncime maximă de 514 m.
  6. Vinnufossen este cascada cu cea mai mare cădere de apă din Europa (860 m) și a șasea la nivel mondial.
  7. Situat pe ruta europeană E16, tunelul Lærdal este cel mai lung tunel rutier din lume, având o lungime de 24,5 km. Acesta leagă micile comunități din Lærdal și Aurland și a costat aproximativ 110 milioane dolari, potrivit LifeinNorway.net.
  8. Capitala Norvegiei este locul unde se decernează Premiul Nobel pentru Pace începând din 1901 (cu doar câteva excepții). Aceasta a fost dorința lui Alfred Nobel, chimistul suedez care și-a lăsat moștenire averea pentru a crea aceste premii. Nimeni nu știe de ce a ales Norvegia, mai ales că celelalte premii Nobel – Chimie, Literatură, Fizică și Fiziologie, Medicină – sunt acordate la Stockholm (Suedia).
  9. Tunelul Eiksund este cel mai adânc tunel submarin de acest gen din lume, fiind situat la o adâncime de 287 metri. În plus, acesta măsoară 7.765 metri în lungime.
  10. În Norvegia există 30 de biserici medievale din lemn, care au folosit tehnica stâlpului și buiandrugului și care au rezistat până astăzi, deși sunt construite în secolele al XII-lea și al XIII-lea. În lume mai există doar o astfel de biserică, iar aceasta se află în Suedia.
  11. Administrată de Norvegia din 1929, insula Bouvet din Atlanticul de Sud este cea mai îndepărtată insulă de pe Terra, fiind situată la circa 1.700 km nord de coasta Antarcticii și la 2.600 km de coasta Africii de Sud. Cel mai apropiat teren locuit este teritoriul britanic Tristan da Cunha, la peste 2.000 km distanță. Norvegia a desemnat insula de 49 km² și apele sale teritoriale ca rezervație naturală în anii 1970.
  12. Deși este mai puţin cunoscut, Norvegia are o graniță terestră cu Rusia de 193 km lungime, iar punctul de trecere Storskog este cel mai nordic punct de trecere al frontierei din Europa.
  13. Orașul Kirkenes este situat la doar 15 km de granița cu Rusia, ceea ce face ca aici să există o uriașă influență rusă. Indicatoarele stradale sunt bilingve, iar o mulțime de magazine afișează reclame și oferte în limba rusă pentru vizitatorii ruși. Din cauza numărului de non-localnici care petrec timpul în oraș, engleza este o a treia limbă în acest oraș mic.
  14. Puțin peste 1.400 de norvegieni pot spune că trăiesc în Iad, asta pentru că numele satului lor este… Hell (n.n. – iad în engleză). Acesta se află foarte aproape de aeroportul din Trondheim și are propria gară, un hotel, un mic centru comercial, dar și statui despre care se spune că ar avea 5.000 de ani vechime.
  15. Deși sushi-ul este o invenție japoneză, asiaticii nu au folosit somonul în acest preparat până când le-a fost sugerat acest lucru de către membrii unei delegații norvegiene, în anii 1980.
  16. Norvegia a fost unul dintre cei 50 de membri fondatori ai Națiunilor Unite, în 1945, la San Francisco. Trygve Lie, care a fost ministru de externe norvegian în anii de exil la Londra, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a fost primul secretar general al ONU, funcție pe care a deținut-o între 1946 și 1952.
  17. Există două versiuni ale limbii norvegiene scrise. Bokmål este folosită de marea majoritate a locuitorilor țării, în timp ce Nynorsk este mai populară în zonele rurale, în special în regiunea de vest a fiordurilor. Școlarii le învață pe amândouă, iar postul național de televiziune NRK publică știri în ambele versiuni, iar toate autoritățile publice sunt obligate să ofere documente în ambele variante.
  18. Se spune că Sondre Norheim este considerat părintele schiului alpin modern. La sfârșitul secolului al XIX-lea, el a început să folosească schiuri mai scurte, cu laturile curbate și legături rigide, astfel încât să vireze mai ușor. El a proiectat și schiul Telemark, care este prototipul schiurilor moderne pe care le știm astăzi.
  19. Deși numără mai puțin de cinci milioane de locuitori, Norvegia este cea mai de succes națiune din lume la Jocurile Olimpice de iarnă, câștigând mai multe medalii decât oricare altă țară. După ediția Beijing 2022, Norvegia a acumulat în total 405, dintre care 148 de aur.
  20. În regiunea platoului montan Hardangervidda trăiește cea mai mare turmă de reni sălbatici din Europa, care numără în jur de 7.000 de exemplare dintr-un total de 25.000.
  21. Vulcanul Beerenberg (2.227 m) este singurul vulcan activ din Norvegia. Acesta se află în insula Jan Mayen din Marea Norvegiei, la jumătatea distanței față de Groenlanda, la nord de Islanda.
  22. Știai că, de fapt, Norvegia nu se numește astfel? Cel puțin nu în norvegiană. Norvegia este denumirea în română, Norway în engleză sau Norwegen în germană, însă în norvegiană această țară se numește Norge. În schimb, în versiunea Nynorsk mai puțin folosită se cheamă Noreg.
  23. Feliatorul de brânză a fost inventat în 1925 de norvegianul Thor Bjørklund și a devenit un element de bază pentru toate bucătăriile scandinave, dar și pentru multe altele din întreaga lume. Acesta a suferit puține modificări în istoria sa de aproape un secol.
  24. Șeful gărzii regelui Norvegiei este un… pinguin! Botezat Nils Olav III, acest pinguin deține titlul de general de brigadă din 2005, iar numele a fost deținut anterior de alți doi pinguini din 1972, atunci când regimentul a adoptat un exemplar de la Grădina Zoologică din Edinburgh.
  25. Petrolul și gazele naturale reprezintă 57% din economia norvegiană și o treime din veniturile fiscale. Cea mai mare companie norvegiană este Statoil, un gigant de petrol și gaze deținut în proporție de 67% de guvernul norvegian.

Vezi şi curiozități despre Anglia!

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!  

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (13)

Gore24   •   18.10.2023, 21:11

Un articol foarte interesant!

bartusgeorgiana   •   28.08.2023, 18:09

O tara destul de interesanta

bartusgeorgiana   •   28.08.2023, 18:08

Merita citit

Vezi toate comentariile (13)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Știrileprotv.ro
Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Gabriel Cotabiță, plâns de nașii lui de cununie, Delia și Răzvan Munteanu. Dureros cum au reacționat aceștia după moartea artistului
Libertateapentrufemei.ro
Gabriel Cotabiță, plâns de nașii lui de cununie, Delia și Răzvan Munteanu. Dureros cum au reacționat aceștia după moartea artistului
Cum arată vila de cinci stele din care Călin Georgescu a urmărit rezultatul alegerilor. Motivul pentru care proprietatea nu apare în declarația de avere
FANATIK.RO
Cum arată vila de cinci stele din care Călin Georgescu a urmărit rezultatul alegerilor. Motivul pentru care proprietatea nu apare în declarația de avere
Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: „Alături de Nole am băut primul meu pahar de alcool”
GSP.RO
Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: „Alături de Nole am băut primul meu pahar de alcool”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu. Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României
Unica.ro
Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu. Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Financiarul.ro
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Observatornews.ro
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată
HOROSCOP
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI