Curiozităţi despre râme – lucruri interesante şi mai puţin cunoscute

Râmele: ce sunt și unde trăiesc

Râmele, denumite științific Lumbricidae, sunt organisme de sol nevertebrate, deci nu au schelet, și fac parte din clasa Clitellata a regnului animal. Acestea se disting prin corpul alungit, de formă cilindrică, segmentat și acoperit cu fire de păr minuscule și un strat mucus, care le permite să se miște eficient prin sol. Ca dimensiuni, ele măsoară de la 0,5 milimetri până la 3 metri, potrivit Factanimal.com.

Râmele sunt prezente în aproape toate tipurile de sol, cu excepția celor din regiunile polare și a zonelor aride. Mai exact, aceste nevertebrate preferă solurile cu o textură intermediară, precum cele lutoase sau luto-nisipoase din pădurile umede și câmpurile de culturi. În schimb, solurile argiloase compacte și cele foarte nisipoase și uscate nu le oferă condiții prielnice pentru dezvoltare, limitându-le astfel răspândirea.

De asemenea, în mediile acide, bogate în turbă, pot supraviețui doar anumite specii de râme, care sunt special adaptate la aceste condiții dificile. De obicei, râmele au un sistem digestiv care procesează materie organică, cum ar fi frunze, rădăcini și resturi de plante, pe care o transformă în humus. Acest proces este esențial pentru reciclarea substanțelor nutritive în sol și pentru menținerea fertilității acestuia.

Recomandări

Gestul de mare cavaler făcut în ploaie de Ilie Bolojan, imediat după ce s-a întâlnit cu Maia Sandu, la Chișinău

De câte tipuri sunt râmele

Râmele pot fi clasificate în trei mari categorii ecologice, în funcție de habitatul și comportamentul lor. Prima grupă este reprezentată de speciile care își duc existența în stratul de resturi vegetale aflate în descompunere, cum ar fi frunzele moarte sau compostul. Aceste râme, denumite epigeice, nu formează galerii în sol, ci se mențin la suprafață, unde consumă materia organică degradată, relatează Trees.com.

A doua categorie cuprinde râmele care populează stratul superior al solului sau zonele imediat inferioare acestuia. Ele se hrănesc cu materia organică din pământ și contribuie la aerisirea solului prin săparea unor tuneluri orizontale situate la adâncimi de 10 până la 30 cm. Aceste specii sunt cunoscute sub denumirea de endogee.

În cea de-a treia grupă se încadrează râmele care creează galerii verticale adânci și permanente. Acestea, care sunt denumite anecice, ies la suprafață periodic pentru a colecta frunze și alte resturi vegetale necesare hranei lor.

Toate cele trei categorii de râme au un rol important în agricultură, contribuind în mod semnificativ la îmbunătățirea solului, fie prin creșterea biomasei, fie prin procesul de bioturbare și formarea de galerii permanente. Râmele epigee, care trăiesc la suprafață, sunt esențiale pentru procesul de compostare, accelerând descompunerea materiei organice.

Recomandări

Toate ajutoarele SUA pentru Ucraina, inclusiv ultimele livrări de muniţie şi echipamente autorizate de Joe Biden, riscă să fie anulate

În ceea ce privește cultivarea plantelor, speciile care sapă galerii sunt râmele endogee și anecice și au un impact deosebit asupra fertilității pământului. Râmele care sapă galerii la adâncimi reduse îmbunătățesc structura solului, facilitând reținerea apei și a substanțelor nutritive, în timp ce râmele care fac galerii verticale adânci influențează transportul de materie organică în straturile inferioare. Astfel, contribuie la o mai bună aerare a solului și la creșterea capacității acestuia de a absorbi apa.

Cea mai mare râmă din istorie

În prezent, există peste 7.000 de specii de râme în toată lumea, dintre care doar vreo 400 trăiesc în Europa, iar în zona Europei Centrale se regăsesc în jur de 40 de specii. Fiecare dintre aceste specii prezintă adaptări diferite pentru a supraviețui în diverse tipuri de sol și de mediu.

Cele mai cunoscute specii de râme sunt Lumbricus terrestris (râma roșie sau râma europeană), care este adesea întâlnită în solurile agricole și în grădini, și Eisenia fetida, cunoscută și sub numele de „râma roșie de compost”, care, așa cum sugerează și denumirea, este folosită în procesele de compostare. Cea mai mare specie de râmă este Megascolecidae, care trăiește în regiunile tropicale.

Recomandări

Donald Trump i-a cerut lui Zelenski să nu-l mai critice pe Putin, imediat după ce l-a dat afară de la Casa Albă

Un exemplu notabil este Megascolecis jordani, o specie originară din Australia, care poate ajunge la lungimi impresionante de până la trei metri. Cea mai mare râmă din istorie a fost descoperită în 1967, în Africa de Sud și provenea din specia Microchaetus rappi (Rapper Giant). Aceasta măsura în lungime 6,7 metri, cu 5,3 metri mai mult decât dimensiunea medie. 

Rolul râmelor în ecosistemele din sol

Râmele au un rol esențial în procesele ecologice legate de fertilitatea solului și de creșterea plantelor. Galeriile pe care le sapă în pământ facilitează circulația apei și a oxigenului și, totodată, sporesc volumul de macropori, contribuie în acest fel la o bună aerare a solului. Peste 90 % dintre galeriile râmelor sunt benefice pentru dezvoltarea rădăcinilor plantelor deoarece lasă în urma lor o cantitate mare de excremente, care sunt bogate în nutrienți.

Digestia râmelor transformă materia organică într-un compost bogat în nutrienți care îmbogățește solul cu substanțe esențiale pentru creșterea plantelor. În același timp, mișcările râmelor contribuie la amestecarea straturilor de sol, sporind fertilitatea și prevenind compactarea acestuia. De asemenea, râmele îmbunătățesc și gradul de absorbție a apei în sol și reduc scurgerile de suprafață și, totodată, transportă particule de sol din straturile inferioare în cele superioare ale solului menținând și consolidând vitalitatea solului, scrie Science Learning Hub.

Studiile în domeniu arată că râmele contribuie la controlul dăunătorilor răspândind în sol așa-numiții nematozi și anumite ciuperci care ucid insectele. Nu în ultimul rând, aceste mici organisme ajută și la prevenirea eroziunii solului, fiind esențiale pentru menținerea echilibrului ecosistemelor.

Curiozități despre râme

1. Râmele respiră prin piele, ceea ce este destul de comun la vietățile subterane cu corp moale. De asemenea, ele au sânge rece, deci au un metabolism foarte lent. Aceste caracteristici le permit să absoarbă suficient oxigen pentru a putea respira sub apă chiar și două săptămâni.
2. Există diverse teorii cu privire la motivul pentru care râmele ies la suprafață atunci când plouă. Teoria conform căreia râmele ies din pământ ca să nu se înece este un mit pentru că tocmai am văzut că ele pot respira sub apă. Cercetătorii spun, pe de-o parte, că râmelor le este mai ușor să se deplaseze la suprafață când pământul este umed pentru că, astfel, rămân umede în permanență, iar pe de altă parte picăturile de ploaie sună ca niște prădători (cum ar fi cârtițele, care produc vibrații în sol în timp ce vânează) și, ulterior, râmele ies la suprafață pentru a scăpa. Interesant este că păsările exploatează acest comportament și imită ploaia prin lovirea solului cu picioarele pentru a încuraja râmele să iasă din pământ și să le mănânce, se mai menționează pe Factanimal.comn.
3. În majoritatea solurilor, oriunde în lume, râmele sunt grupul dominant al microfaunei. De fapt, pe un singur hectar, pot să existe două tone de râme, ceea ce înseamnă peste un milion de indivizi.
4. Râmele nu au ochi, deși unii viermi au. Cu toate acestea, ele au celule fotosensibile speciale denumite „celulele luminoase ale lui Hess”, care le permit să simtă lumina cu partea lor frontală. Astfel, ele se îndepărtează de lumină pentru că pot paraliza dacă sunt expuși prea mult timp.
5. În densități mari, râmele trebuie să fie capabile să se înțeleagă între ele. Ele comunică prin atingere și pot forma grupuri mari care comunică foarte bine și lucrează împreună împărtășind informații și luând decizii cu privire la ce au de făcut.
6. Râmele se deplasează pe sub pământ prin contractarea mușchilor din corp. Contracția și relaxarea diferiților mușchi le scurtează și le alungesc corpul alternativ, ceea ce produce un efect de undă în corpul lor pentru a se mișca. Un detaliu intersant este acela că râmele adulte sunt capabile să împingă o masă de până la zece ori mai mare decât greutatea lor.
7. Râmele își pot regenera segmentele de corp pierdute în timp ce sapă galeriile. Acest proces depinde de specia de râmă și de gradul de deteriorare al acesteia în locul în care a fost afectat. De obicei, râmele sunt capabile să regenereze o coadă pierdută. Râmele nu pot supraviețui dacă partea din față a corpului lor este tăiată deoarece aici se află o mare parte din organele lor principale.
8. Majoritatea râmelor sunt hermafrodite, adică au atât organe sexuale masculine, cât și feminine. Asta înseamnă în esență dublarea eficienței împerecherii, însă unele dintre copulații durează până la 200 de minute.
9. Până la 40% dintre râme nu au nevoie să se împerecheze deoarece, uneori, se clonează singure. Această formă de reproducere se numește partenogeneză.
10. Deplasarea râmelor în sol se realizează prin intermediul unor perechi de arcuri aortice, niște valve care funcționează la fel ca o inimă, împingând sângele într-o direcție și trăgându-l înapoi în cealaltă. Râmele au cinci astfel de perechi de valve: jumătate transportă sângele spre partea din față a râmei, iar cealaltă jumătate îl transportă spre partea din spate.

Descoperă cele mai interesante şi mai puţin cunoscute lucruri despre licurici!

Urmărește-ne pe Google News