Curiozități Despre Rechini. Lucruri Mai Puțin știute Despre Rechini

De la cele mai mici și mai inofensive specii, rechinii sunt reci, calculați și nemiloși, fiind considerați a fi printre cei mai periculoși prădători ai mărilor și oceanelor, ceea ce a făcut ca aceștia să fie de-a lungul timpului subiectul multor povești, mituri, legende și chiar filme. Sunt animale importante pentru ecosistemele marine, pentru că joacă un rol esențial în menținerea echilibrului ecologic și în reglarea populațiilor formate de alte animale.

În pofida faptului că sunt asociați în mentalul colectiv cu pericolul și cu atacurile sângeroase, este important să înțelegem aceste animale și să le protejăm împotriva amenințărilor de tot felul, pentru a păstra diversitatea și sănătatea vieții marine pe întregul glob pământesc. Spunem asta nu doar pentru că rechinii sunt amenințați de supraexploatare și de poluare, ci și de pierderea habitatului.

Ce sunt rechinii?

Rechinii sunt denumiți în general pești cu schelet cartilaginos, care au corpul alungit, cu o formă hidrodinamică. Clasificările actuale îi împart în supraordinele Selachimorpha și Selachii. În prezent, există în jur de 500 de specii răspândite în întregul Ocean Planetar. Cele mai multe dintre acestea sunt marine, dar există și rechini de apă dulce, precum cei din fluviile Gange (Asia) sau Zambezi (Africa). Cele mai vechi fosile indică faptul că rechinii au apărut pe Terra în urmă cu cel puțin 420 de milioane de ani.

Recomandări

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Aceste animale au între 5 și 7 branhii pe fiecare latură a corpului prin care respiră, în timp ce pielea lor este acoperită de denticuli dermali care îi protejează de leziuni sau de paraziți și le asigură o mai bună dinamică în mediul acvatic. O altă caracteristică a rechinilor este aceea că dinții lor sunt substituibili.

Rechinii prezintă o mare varietate din punct de vedere al dimensiunilor. Cel mai mic este rechinul pigmeu (Euprotomicrus bispinatus), o specie care măsoară circa 22 de centimetri, în timp ce cel mai mare este rechinul-balenă (Rhincodon typus), care poate să atingă o lungime de până la 12 metri.

De unde provine denumirea de rechin

Până în secolul al XVI-lea, rechinii erau cunoscuți de marinari drept „câini de mare”. Etimologia cuvântului „rechin” e și astăzi incertă, însă există teorii care spun că sensul original al cuvântului era cel de „prădător, cel care îi vânează pe alții”. Acesta ar proveni de la termenul „schruk” din limba neerlandeză, scrie Wikipedia. Acesta se traduce prin „răufăcător” sau „ticălos” și care a fost ulterior aplicată peștilor din cauza comportamentului lor de prădători.

O altă teorie, care între timp a dispărut, afirmă că termenul de rechin provine din limba Yucatec Maya, de la cuvântul „xok” (pronunțat shok), adică „pește”. Dovezile acestei etimologii au provenit din Dicționarul englezesc Oxford, care reamintește că „rechinul” a intrat în uz după ce marinarii lui Sir John Hawkins au expus unul în Londra în 1569 și au postat „rechin” pentru a se referi la rechinii mari din Marea Caraibilor.

Recomandări

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll

Vezi și curiozități despre delfini

Lucruri mai puțin știute despre rechini

Indiferent de cât de mult au fost studiați rechinii până în prezent, există destule lucruri pe care oamenii nu le știu despre acești prădători nemiloși. În continuare îți vom prezenta cele mai interesante informații despre rechini, potrivit site-ului 100-facts.com:

Corpul unui rechin produce o substanță specială care îi blochează toate senzațiile de durere.
Cea mai mare forță de mușcătură de rechin ajunge la 30 de tone pe 1 cm².
Aproximativ 3,5 ani este perioada de gestație pentru un rechin.
Viteza minimă a rechinilor este de 2,5 km/h, iar cea maximă, în cazul speciilor mari, poate ajunge la 50 km/h. Rechinul nu știe cum să se oprească brusc.
Majoritatea rechinilor înoată constant pentru a forța apa să le treacă prin gură și prin branhii, deoarece le lipsește abilitatea de a pompa apa prin branhii ca majoritatea peștilor.
Dieta medie săptămânală a unui rechin nu depășește 15% din greutatea proprie.
Pentru a conserva energia, rechinul poate opri o parte a creierului.
Rechinul rămâne pe apă datorită ficatului său de mari dimensiuni.
Acest prădător are un nivel scăzut de activitate a fluxului sangvin.
Pielea de rechin este lubrifiată cu un lichid uleios care reduce rezistența la înaintarea prin apă.
Unele specii de rechini pot avea ochi strălucitori.
Linia laterală ajută rechinii să navigheze în spațiu.
Obiceiurile de hrănire a rechinilor pot fi afectate de fazele Lunii.
Rechinii nu se opresc niciodată din mișcare, nu dorm și nici nu clipesc niciodată.
Unii rechini se pot odihni pe fundul oceanului.
Speciile cu sânge cald sunt rechinii albaștri, rechinii albi și rechinii mako.
Există o specie de rechin care emite pe aripioarele sale fotofori (sursă de lumină).
De-a lungul intestinului există o supapă specială sub formă de spirală pentru a mări suprafața de absorbție a intestinului gros.
Presiunea osmotică a unui rechin asigură jumătate din conținutul de sare din apa oceanului.
Rechinii pot suferi de febră alimentară.
Dacă este tras de coadă mult timp, rechinul se poate îneca.
Simțul mirosului rechinului este unul dintre cele mai dezvoltate de pe planetă.
Un rechin poate experimenta o tensiune de 0,01 microvolți.
Orice rechin poate simți mirosul chiar și la suprafața apei.
Rechinul-ciocan este capabil să inspecteze spațiul la 360 de grade.
Câmpul electromagnetic al Pământului servește drept „busolă” pentru rechini.
Ochiul rechinului are aceeași structură ca la oameni.
Mușchii diafragmei la rechini sunt responsabili cu focalizarea imaginii.
Un rechin poate vedea la o distanță de până la 15 metri în apa de mare tulbure.
Rechinul vede 45 de cadre pe secundă și este capabil să distingă culorile.
Vederea rechinului este de 10 ori mai bună decât cea a unui om.
Un rechin poate înota în siguranță în întuneric și cu ochii închiși.
Semnalele sonore pot fi distinse de un rechin în intervalul 10-800 Hz.
Rechinul alb are cel mai bun auz, putând auzi un pește zbătându-se de la 500 de metri.
Rechinii pot detecta modificările de temperatură în apă datorită receptorilor sensibili ai pielii.
În fiecare an, rechinii provoacă până la zece atacuri asupra navelor; cei care atacă navele rămân adesea blocați în ele.
Rechinii atacă de cele mai multe ori jumătatea masculină a populației.
O persoană îmbrăcată în apă atrage atenția unui rechin mai mult decât o face un om dezbrăcat.
Rechinul alb juvenil se hrănește exclusiv cu pește.
La vârsta de 15 ani, prădătorul alb atinge maturitatea sexuală.
Balena ucigașă pradă adeseaori rechinul alb.
Marele rechin alb închide ochii în momentul atacului.
Aproximativ 47% din totalul atacurilor de rechin se încheie cu succes.
Când vânează, rechinul poate pândi și urmări prada mai multe ore.
Într-un an, în medie, un rechin alb mănâncă până la 11 tone de hrană.
Marele rechin alb poate trăi fără hrană timp de trei luni. În schimb, în captivitate, el refuză hrana.
Pielea rechinului-tigru este de 10 ori mai puternică decât pielea de taur.
Rechinul-tigru este un prădător nocturn, iar rechinul-taur poate trăi în ape dulci.
Circa jumătate din atacurile asupra oamenilor sunt declanșate de rechini-taur.
Rechinul-taur își poate mânca propriile organe interne, fiind considerat un prădător aproape nemuritor.
Cea mai mare cantitate de testosteron este produsă de rechinul-taur.
Unui rechin-taur îi cresc dinți doar în rândul din spate.
Lungimea maximă a dinților unui rechin este de 18 cm.
Numărul maxim de dinți pe care îi poate avea un rechin este de 15.000.
Într-un deceniu de viață, un rechin își înnoiește până la 24.000 de dinți.
Dinții unui rechin-balenă au doar 6 mm, iar cei ai marelui rechin alb au 5 cm
Singurul țesut osos din corpul unui rechin sunt dinții.
Rechinul poate determina conținutul de grăsime al victimei cu ajutorul dinților.
Fiecare specie de rechin are propria formă de dinți.
Un rechin poate sări până la 3 metri în apă în timp ce vânează.
Se spune că lupul este fratele terestru al rechinului. Un delfin poate ataca un rechin pentru a-și proteja descendenții.
Printre cei mai mari dușmani ai rechinilor se numără speciile de crocodili de mari dimensiuni.
Deși la prima vedere pare neverosimil, un rechin este capabil să vâneze o balenă.
Caşalotul şi marsuinul sunt mamifere marine care pot ataca un rechin.
Rechinul-balenă este cea mai mare specie de rechin, cântărind circa 15 tone. Acesta își depune ouăle în formă de dreptunghi.
Un pui de rechin-balenă are o greutate medie de aproximativ 100 kg.
O femelă de rechin-balenă poate transporta până la 300 de embrioni noi în același timp.
Un rechin-balenă consumă în fiecare zi în jur de 200 de kilograme de plancton (n.n. – totalitatea organismelor acvatice, în general cu dimensiuni microscopice).
La fiecare om ucis de un rechin, oamenii omoară circa două milioane de rechini.
Deși numărul de bărbați este egal cu numărul de femei care înoată în ocean, 90% dintre victimele rechinilor sunt bărbați.
Carnea de rechin este alcătuită din apă în proporție de 30 până la 80%, având o consistență însemnată datorită unor proteine.
Rechinii au avut dintotdeauna o reputație proastă în rândul oamenilor. Istoricul grec Herodot povestește într-una dintre scrierile sale că rechinii au distrus o flotă persană în secolul al V-lea î.Hr.
De-a lungul timpului, în stomacurile rechinilor au fost descoperite lucruri precum cauciucuri, rezervoare, cuie, scaune, sticle și chiar plăcuțe de înmatriculare.
Circa 30 de oameni sunt uciși de rechini în fiecare an, ceea ce înseamnă că sunt șanse mai mari să fii lovit de fulger sau omorât de înțepăturile albinelor decât să fii mâncat de un rechin.
Oamenii de știință studiază cartilajele rechinilor pentru a dezvolta posibile tratamente împotriva cancerului, deoarece rechinii sunt afectați foarte rar de această boală.