Foarte mulţi părinţi nu ştiu că trebuie să-i dea apă bebeluşului. “Laptele ţine de foame, nu şi de sete. Eu recomand ca, din a zecea zi de viaţă, părinţii să le dea micuţilor apă. Cam 2-3 linguriţe pe zi ar fi suficiente”, ne-a spus dr. Katona.
Potrivit medicului, apa e indicat să fie fiartă, indiferent că este de la robinet, din fântână sau este apă plată, cumpărată. Ideal ar fi să aveţi filtru la robinet. Cantitatea de apă consumată de fiecare persoană diferă în funcţie de vârstă, suprafaţă corporală şi de sănătate.
Spre exemplu, copilul deshidratat (febră cu diaree şi vărsături sau ţinut în căldură mare) trebuie să consume mult mai multă apă decât de obicei. Atenţie! Dacă micuţul refuză să bea apă, îl puteţi păcăli cu sucuri de fructe sau ciorbă, pentru că şi acestea conţin apă şi ajută la hidratare la fel de bine.
Cantităţi pe grupe de vârstă:
0-3 luni: maximum 3 linguriţe de apă/zi
1-3 ani: 1,5-2 l/zi
3-6 ani: 2-2,5 l/zi
Aveţi grijă la insolaţie
Dacă stă prea mult în soare, copilul riscă să facă insolaţie (care se manifestă prin: cefalee – dureri de cap, pierderi de cunoştinţă, vărsături). În acest caz, e nevoie să-l hidrataţi foarte bine (chiar şi 5 litri de apă pe zi) şi să-l ţineţi la umbră. Îi puteţi face o limonadă în casă. Dacă starea lui nu se îmbunătăţeşte, cereţi la farmacie săruri de hidratare sau duceţi-l de urgenţă la medic.