Începând de la ora 9.00, până la ora 18.00, Parcul Regal se va transforma într-un spaţiu de jocuri medievale, de cultură şi creaţie pentru copii. Astfel, copiii sunt invitaţi să se implice în cadrul atelierelor interactive, unde pot creea păpuşi tradiţionale, pot picta pe sticlă sau pe lemn. La ora 13.00 sărbătoriţii sunt invitaţi la spectacolul „Mica vrăjitoare”, susţinut de Teatrul de Copii „Arlechino” din Braşov.
Nu vor lipsi expoziţiile de arme şi armuri, de arme de asediu, demonstraşiile de luptă (cu spadă, sabie, spadă de asalt, iatagan, falx dacic, pumnal, halebardă, trident, suliţă, topor, bici, bici de luptă, etc.), lecţiile de luptă (spadă, suliţă şi scut) oferite de profesionişti, în cea mai deplină siguranţă. Astfel, cei mici vor putea deveni pentru câteva ore cavaleri şi prinţese, demne personaje de poveste. Atât copiii cât şi însoţitorii lor sunt invitaţi să voteze cele mai frumoase lucrări ale expoziţiei de pictură, realizată în parteneriat cu Liceul de Arte Platice „Hans Mattis Teutsch” din Braşov, potrivit brasovultau.ro.
Tema expoziţiei este „Copila cu ochi albaştri”, o poveste scrisă de Regina Maria a României, cea care şi-a pus amprenta atât de profund asupra Castelului Bran. De altfel, gazdele de onoare ale evenimentului vor fi copiii Principesei Ileana: Dominic Habsburg – Lothringen, Maria Magdalena Holzhausen şi Elizabeth Sandofer. Accesul copiilor şi al cadrelor didactice însoţitoare este gratuit, pe toată durata evenimentului.