Un mod răspândit de consum al anghinarei este sub formă de ceai. Infuzia de anghinare este recomandată atât pentru tonifierea ficatului sănătos, cât și în insuficiență hepatică, hepatită cronică și calculi biliari.

Notă: Informațiile din acest articol nu înlocuiesc sfaturile unui medic specialist. Vă recomandăm, înainte de a încerca orice tratament, să consultați medicul și să urmați indicațiile acestuia.

Ce este anghinarea

Anghinarea sau Cynara scolymus, în denumirea științifică, este planta ierboasă cunoscută adesea drept o legumă, cultivată în special pentru frunzele sale cu un conținut bogat de cinarină, un puternic antioxidant cu acțiune hepatoprotectoare.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Când și cum se culege anghinarea

Perioada de recoltare pentru anghinare depinde în funcție de climat, în iunie sau iulie. Fiecare plantă poate dezvolta până la opt muguri sau chiar mai mulți, dacă s-a dezvoltat în condiții optime.

Recoltarea anghinarei se face cu un cuțit ascuțit prin tăierea mugului de flori și tulpina de dedesubt. Recoltarea se începe cu mugurul de pe trăgaciul superior al plantei și ulterior se recoltează de sus în jos.

Cum și când se culege anghinarea

Anghinare – beneficii

Protejează ficatul

Datorită cinarinei din compoziție, anghinarea este de mare ajutor pentru regenerarea țesutului hepatic. Este indicată și pentru tulburările hepatice, dar și pentru stimularea procesului de funcționare a bilei.

Reduce nivelul de colesterol

Datorită proprietăților ciance, anghinarea ajută organismul să elimine colesterolul rău (colesterolul de tip LDL) și asigură reglarea nivelului de colesterol bun (HDL). Acest lucru este un ajutor și pentru funcționalitatea sistemului cardiac, influențat în mod direct de colesterolul din corp.

Previne hipertensiunea arterială

Cu un conținut ridicat de potasiu, mineral de care organismul are nevoie pentru a funcționa normal, anghinarea reduce cantitatea excedentară de sodiu din corp. Astfel, ajută la protejarea sistemului cardiovascular.

Îmbunătățește sistemul imunitar

Bulbii de anghinare sunt surse bogate de vitamina C, aproximativ 20% din doza zilnică recomandată pentru fiecare 100 de grame de anghinare consumate. Un consum regulat ajută corpul să-și dezvolte o rezistență sporită împotriva radicalilor liberi care pot ataca celulele sănătoase ale organismului.

Protejează sistemul osos

Anghinarea este o sursă bogată de vitamina K, 100 de grame pe zi asigură 12% din aportul necesar și ajută la dezvoltarea sistemului osos și stimularea activității de formare.

Îmbunătățește digestia

Anghinarea poate ameliora mai multe simptome provocare de diverse afecțiuni digestive. La fel ca și păpădia, anghinarea este un diuretic natural și stimulează digestia. Poate fi un adjuvant natural și pentru tratarea sindromului de colon iritabil.

Anghinarea – alte beneficii:

  • Ajută la eliminarea acidului uric;
  • Este recomandată și în tratamentului gutei;
  • Poate trata mahmureala;
  • Poate trata infecții de natură intestinală;
  • Este indicată în tratarea inflamațiilor căilor biliare;
  • Este recomandată în caz de angină pectorală, hepatită; ciroză hepatică.
Anghinarea

Anghinarea – cum se consumă

  • Capsule – conform indicațiilor medicului specialist;
  • Decoct – ceai de anghinare;
  • Tinctură – se pregătește din jumătate de kilogram de frunze uscate de anghinare, puse într-un litru de alcool. Se lasă totul la macerat pentru 15 zile. Se iau una, până la patru linguri de tinctură pe zi, dizolvate în puțină apă, de 3 ori pe zi.

Ceai de anghinare – cum se prepară

  • Într-o cană de 200 ml de apă clocotită se adaugă o linguriță de frunze de anghinare. Se lasă ceaiul la infuzat pentru 10 minute, se strecoară și se consumă.
  • Într-un vas de 500 ml de apă clocotită se adaugă o lingură de frunze de anghinare. Se lasă la infuzat pentru 10-15 minute, se filtrează ceaiul și se consumă pe parcursul zilei. Se vor consuma 2, 3 căni de ceai de anghinare pe zi, înainte de mesele principale.

Contraindicații: planta nu este recomandată în perioadele de alăptare, în cazurile de obstrucție de duct biliar, căci creșterea afluxului biliar ar putea agrava obstrucția și nici persoanelor alergice la plante din familia Asteraceae/Compositae, precum ambrozia, gălbenele etc.

Urmărește-ne pe Google News