„De cele mai multe ori, pacientele se prezintă la medic după repetate diete și eforturi pentru a controla kilogramele, sunt obosite, dezamăgite, cu stima de sine scăzută, chiar cu reproșuri către propria persoană că nu au reușit, prin efortul personal, să ajungă la greutatea dorită sau să-și mențină greutatea normală. Totodată, pacientele sunt conștiente că nu mai doresc să trăiască cu kilogramele în exces și își doresc să facă o schimbare în bine pentru viața lor pe toate planurile, iar pentru acest lucru au nevoie de ajutor și sunt pline de speranță că vor lua decizia potrivită pentru propria persoană”, explică Dr. Simona Filip, Chirurg de Excelență în Chirurgia Obezității în Ponderas Academic Hospital, conturând portretul femeilor care se îndreaptă spre aceste opțiuni de tratament.

Dr. Simona Filip, Chirurg de Excelență în Chirurgia Obezității

Vorbind strict despre persoanele de sex feminin, există două categorii mari de motive pentru care acestea își doresc chirurgia bariatrică. „La vârste foarte tinere, doamnele/domnișoarele doresc să se alinieze la standarde și modele care presupun o greutate normală, să fie cât mai aproape de un ideal de greutate și aspect estetic. Doamnele la o vârstă matură își doresc să se simtă bine în corpul lor, să fie mulțumite de aspectul lor estetic, fără să vorbim neapărat de standarde, să se miște cu ușurință, să își desfășoare cu plăcere activitățile, să țină pasul cu copiii, nepoții, activitățile fizice dorite, să prevină sau să scape de bolile ce le amenință sănătatea, să își prelungească speranța de viață”, notează Dr. Simona Filip.

Imboldul apare adesea, așadar, în momentul în care kilogramele în plus încep să afecteze pacientele și din punct de vedere fizic, nu doar estetic: „În societatea de astăzi, vorbim mult despre conceptul no body shaming, în care suntem încurajați să ne acceptăm corpul așa cum este și în care moda ne permite să alegem acele piese vestimentare în care ne simțim cel mai bine.  Însă când vorbim despre dificultăți de a ne mișca, de a executa elemente simple de igienă personală,  de urca sau coborî scările, de mobilitate, atunci încep să apară disconfortul profund psihologic și îngrijorarea pentru starea de sănătate”, subliniază, la rândul său, Cosmina Peța, psiholog în echipa multidisciplinară a Centrului de Excelență în Chirurgie Bariatrică și Metabolică a Ponderas Academic Hospital, parte din Rețeaua de Sănătate Regina Maria.

În ceea ce privește cauzele acumulării de kilograme în cazul pacientelor, Dr. Simona Filip explică faptul că, „de multe ori, femeile dezvoltă obezitatea în urma unor tulburări sau dezechilibre hormonale, cel mai frecvent tiroidiene sau ovariene.  Sunt multe paciente care au probleme cu greutatea în urma sarcinilor; iau multe kilograme în timpul sarcinii și nu reușesc, după naștere, să revină la greutatea inițială. Mai multe sarcini pot aduce mai multe kilograme în plus.”  Alte cauze pot fi tratamentele hormonale, dar și menopauza, căreia i se asociază un metabolism încetinit, și care poate determina frecvent creștere ponderală.

Care sunt semnele care îți indică faptul că ai nevoie de tratamentul chirurgical al kilogramelor în plus

Câteva kilograme în plus pot reprezenta doar o problemă estetică, însă obezitatea este o boală care generează o multitudine de afecțiuni asociate, de la hipertensiune și diabet până la infertilitate și probleme hormonale.

„Odată cu acumularea kilogramelor în plus, apar suferințe pe toate planurile, atât fizic, cum ar fi oboseala, capacitate redusă de efort, imposibilitatea sau dificultate de a participa la anumite activități obișnuite, cât și pe plan psihologic – depresie, scăderea stimei de sine, complexe de inferioritate, retragerea din viața socială. În decursul anilor, apar și bolile asociate obezității, cum sunt hipertensiunea arterială, diabetul zaharat tip 2, dislipidemia, steatoza hepatică, apneea de somn, suferințele osteoarticulare și multe altele”, atrage atenția Dr. Simona Filip. „Toate sau unele/una din acestea vor determina persoana cu obezitate să încerce să controleze kilogramele în plus, să încerce să slăbească prin diete, activitate fizică și metode conservatoare. Atunci când acestea nu dau rezultate, recomandăm să nu mai aștepte și să se adreseze unui chirurg specializat în chirurgie bariatrică.”

Recomandarea de intervenție bariatrică – făcută doar de medicul specialist

Chirurgia bariatrică reprezintă una dintre soluțiile de tratament pentru obezitate, iar gastric sleeve – intervenția de micșorare a stomacului – este cea mai utilizată operație bariatrică. Pacienții trebuie să știe, însă, că indicația pentru o astfel de intervenție este dată doar de medicul chirurg, în urma unei evaluări medicale complexe, care să ofere informații complete despre starea de sănătate, dar și despre starea psiho-emoțională a pacienților. 

Astfel, pentru pacientele cu kilograme în plus care se prezintă la doctor, „primul pas este un consult în urma căruia cunosc și evaluez pacienta cu toate particularitățile ei: obiceiuri alimentare, stil de viață, greutate, indice de masă corporală, boli asociate; aflu ce așteptări are pacienta și disponibilitatea de a respecta recomandările medicale. De asemenea, discutăm indicația de chirurgie bariatrică, opțiunile care ar fi potrivite pentru pacienta respectivă, iar dacă decizia este în favoarea unei intervenții chirurgicale, următoarea etapă este cea a investigațiilor preoperatorii, care fac o evaluare obiectivă a stării de sănătate a pacientei. Urmează apoi să stabilim cu exactitate procedeul bariatric și să programăm data intervenției chirurgicale”, detaliază Dr. Simona Filip procesul medical. 

De ce se tem cel mai mult femeile care optează pentru o operație de micșorare a stomacului?

La fel ca orice intervenție chirurgicală, și operațiile de micșorare a stomacului pot reprezenta o provocare din punct de vedere psihic pentru pacientele care trebuie să treacă printr-o astfel de procedură. Există anumite frici pe care toți pacienții le experimentează, dar și anumite neliniști pe care le trăiesc, cu precădere, femeile.

„Temerile firești ale oricărui pacient în fața unei operații sunt legate de riscurile unei anestezii generale și ale intervenției chirurgicale”, menționează Dr. Simona Filip. „Frica de anestezie, cu cele două variante ale sale – că nu va fi eficientă sau că va pune viața în pericol – este o temere generic culturală, ce nu are legătură cu realitatea epocii pe care o trăim, ci mai degrabă cu niște percepții deficitare. Ca specialiști medicali, ne străduim să o demontăm prin orice metodă”, adaugă și psihologul Cosmina Peța. 

În ceea ce privește intervenția bariatrică propriu-zisă, „întrebările sunt legate de ritmul de scădere în greutate postoperator, dacă ajung la greutatea normală după operație și în ce interval, durata spitalizării, durata perioadei de recuperare, când se pot reîntoarce la activitatea profesională și la sport, dacă e nevoie de suplimente vitamino-minerale și pe ce perioadă după operație, dacă o să le cadă părul sau dacă vor rămâne cu piele în exces după scăderea în greutate”, explică Dr. Simona Filip. 

Cosmina Peța, psiholog

Dacă bărbații se tem mai mult de actul medical în sine sau de durerile post-operatorii, femeile, în schimb, sunt mai preocupate de aspectul estetic post operator, sunt îngrijorate de posibilitatea de a se confrunta cu căderea părului, cu exfolierea unghiilor, se tem că vor avea piele în exces sau că își vor pierde aspectul tonificat al tenului sau al corpului. Bărbații ne întreabă dacă după prima lună de la operație se pot întoarce la munca fizică, în timp ce femeile, mai degrabă, ne întreabă dacă își pot ține copiii în brațe”, subliniază Cosmina Peța. 

Tocmai de aceea, pacienții și pacientele sunt încurajați să pună toate întrebările medicilor specializați în chirurgie bariatrică, pentru a înțelege cât mai bine procesul și a crea o legătură de încredere cu echipa medicală care îi va trata. „Sfătuiesc persoanele care suferă de obezitate să nu mai amâne o decizie care le poate schimba viața în bine, din toate perspectivele, ci să se prezinte la un consult bariatric pentru a afla toate detaliile și să obțină răspunsurile de la medici cu expertiză în acest domeniu, medici care le vor acorda tot suportul pentru a lua cea mai bună hotărâre”, încheie Dr. Simona Filip.

Urmărește-ne pe Google News