ComenteazăŞtiinţific i se spune somnilocvie – termen rezultat dintr-o combinaţie între ”somn” şi ”locvace” (vorbăreţ, limbut). Psihologii spun că fenomenul se produce în timpul somnului lent, cea mai lungă fază a somnului, cea în care organismul îşi reface forţele, iar în perioada copilăriei este secretat hormonul de creştere.
”Ţinem discursuri” de pe la 4-5 ani
Aceasta este vârsta la care debutează, de regulă, somnilocvia. Apariţia ei semnalează că un eveniment stresant se petrece în viaţa celui mic: (re)începe grădiniţa, sunt tensiuni în casă, între părinţi etc. Uneori însă fenomenul apare abia la pubertate – vremea marilor frământări. Adulţii sunt mai puţin ”vizaţi”, iar cei care sunt au avut această ”particularitate” şi în copilărie. Şi au, în genere, un frate sau un părinte cu aceeaşi locvacitate nocturnă.
”Să-l trezesc? Să-l las în pace?…”
Lasă-l! Nu-l trezi şi nu-i pune întrebări ”ajutătoare”, dacă este adult. Când se va trezi oricum nu-şi va mai aminti nimic din peroraţiile respective. Dacă este un copil, trezeşte-l cu blândeţe şi ajută-l să se liniştească. Atenţie, somnilocvia poate merge mână în mână cu somnambulismul (mersul în somn): înlătură toate obiectele de care s-ar putea lovi când pleacă la plimbare… dormind buştean.
”Să-l vadă un doctor?”
Da, dacă episoadele de somnilocvie se repetă (mai multe nopţi într-o lună), dacă durează mult şi se perpetuează la vârsta adultă. Cine este bin să-l vadă? Un psiholog, pentru că persistenţa acestui fenomen poate semnala o nelinişte profundă, un factor de stres potenţial periculos. Dacă episoadele sunt frecvente, supărătoare (mult zgomot, emoţii prea puternice) şi ”vorbăreţul” este obosit ziua, nu se poate concentra etc., se impune o monitorizare a somnului nocturn. Pentru vedea dacă nu cumva este vorba despre o apnee în somn (oprirea temporară a respiraţiei, ca urmare a lipsei de oxigen) sau, în cazuri severe, despre o epilepsie.