Scrie-i Adelei pe adresa scrieadelei@libertatea.ro şi citeşte în Libertatea sfaturile ei.

Dragă Adela,

Sunt cu viitorul meu soț de 9 luni și din punctul meu de vedere cred că avem o problemă … La începutul relației l-am abordat de câteva ori să facem dragoste și m-a refuzat de fiecare dată pe anumite motive (oboseală, dureri de cap, fără chef ) am crezut că e din cauza jobului, acum și-a schimbat locul de muncă, dar e la fel. Nu l-am mai abordat pt că m-am simțit rănită și l-am lăsat pe el să “ceară”. De la un timp facem dragoste cam o dată pe săptămână sau chiar la 2 săptămâni … Am încercat să discut cu el dar evită … ba se va schimba … L-am întrebat dacă există altcineva a spus că nu … Ce mă sfătuiți? Mulțumesc

Adela răspunde:

Draga mea,

Într-un cuplu, dorința și atracția se potolesc pe măsură ce trece timpul. Dar dacă, după doar nouă luni, când încă nici nu sunteți căsătoriți, acest bărbat a început să te respingă, nu e ok. Din păcate, aceste lucruri obișnuiesc să meargă din ce în ce mai prost, niciodată mai bine. Cu alte cuvinte, dacă lui deja i-a trecut cheful, e destul de puțin probabil că o să-i revină, având în vedere că veți dormi în același pat și veți folosi aceeași baie pentru tot restul vieții. Nu vreau să te dezamăgesc, dar dacă ești genul de femeie care are nevoie să aibă o viață sexuală activă, nu prea mai ai la ce să te aștepți din partea lui. Spui deja că te simți rănită, ar cam fi cazul să iei măsuri. Evident că, dacă îl vei soma, el va reacționa și mai vehement, deci mai bine îl lași în pace. Partea ”bună” în toată povestea este că acest gen de bărbat nu înșeală de obicei – pentru simplul motiv că, pentru el, așa ceva ar fi o complicație inutilă. Dacă vrei să fie numai al tău poți rămâne cu el, dar ai toate șansele să rămâi în abstinență multă vreme, pentru că șansele ca el să aibă inițiativa sunt extrem de mici.

 
 

Urmărește-ne pe Google News