ComenteazăCuprins:
Bogăția unei limbi nu constă doar în numărul de cuvinte care se regăsesc în vocabular, ci și în capacitatea acestora de a putea exprima cât mai precis și cât mai elegant gândurile și sentimentele oamenilor. „Condimentul” principal și, în același timp, modalitatea prin care unele cuvinte capătă o latură artistică este reprezentat de expresiile și zicătorile populare specifice unei anumite limbi. La fel stau lucrurile și în cazul limbii române.
La fel ca majoritatea limbilor care sunt vorbite în toată lumea, româna este un izvor nesecat de expresii, proverbe și zicători pe cât de interesante, pe atât de amuzante, unele dintre ele având chiar un iz ironic. Cele mai multe dintre acestea își au originea în obiceiurile și în cultura populară străveche, iar unele dintre expresiile românești au trecut testul timpului și sunt folosite și în zilele noatre.
Una dintre cele mai des utilizate expresii care se regăsește în vocabularul limbii române este „floare la ureche”, însă nu toată lumea cunoaște originea și semnificația ei.
Ce sunt expresiile, proverbele și zicătorile
Cea mai mare parte a proverbelor, expresiilor și zicătorilor populare din limba română își au originea în obiceiurile și în cultura populară străveche. Toate aceste aforisme sunt învățături morale anonime și s-au născut din experiența de viață a strămoșilor noștri, scrie EduTime.ro. De obicei, acestea au o formă metaforică și exprimă un adevăr perceput și simplu.
De cele mai multe ori, în diferite culturi regăsim aceleași expresii, care pot avea, însă, o formă ușor modificată, dar cu același înțeles. În limba română, bogăția cuvintelor și spiritul ușor auto-ironic conferă o notă suplimentară frumuseții expresiilor.
Asemenea expresiilor din alte limbi, și cele din limba vorbită de sute de ani pe meleagurile mioritice au origini străvechi și semnificații literare, iar unele dintre ele sunt, cel puțin la prima vedere, destul de greu de înțeles.
De-a lungul istoriei, unele expresii românești au ajuns să fie utilizate atât în vorbirea curentă, cât și în literatură. Una dintre cele mai folosite expresii care există în limba română este „floare la ureche”. Așa cum se întâmplă și în cazul altor zicători, nu mulți cunosc originea, semnificația și felul în care a apărut acestei expresii. Pentru a afla toate aceste lucruri te invităm să citești acest articol.
Unde și cum a apărut expresia „floare la ureche”
Una dintre cele mai folosite și mai cunoscute expresii care există în limba română este „floare la ureche”. Originea acestei expresii este veche de sute de ani, are în mod evident legătură cu florile puse la urechi și are o poveste aparte. Conform istoricilor, în urmă cu câteva secole, tinerele britanice din perioada Evului Mediu obișnuiau să își pună flori după ureche. Acest gest, aparent banal, avea o semnificație foarte clară. Spre exemplu, atunci când o fată își agăța o floare după urechea stângă, adică pe parte inimii, acesta era un semn că ea avea deja un partener. Pe de altă parte, în cazul în care o tânără își punea floarea la urechea dreaptă era un semn clar că acea fată poate fi abordată deoarece era singură și disponibilă. Cu alte cuvinte, o fată lesne de agățat era „floare la ureche”.
Această tradiție mai este încă respectată în Hawaii, acolo unde reprezentantele sexului frumos care își pun o floare după urechea stângă vor să transmită faptul că sunt fie logodite sau într-o relație amoroasă stabilă, fie că sunt căsătorite, potrivit Style Magazines. Fetele tinere care doresc să cunoască un băiat vor transmite acest mesaj punându-și o floare la urechea dreaptă. De obicei, în această regiune a lumii, florile folosite sunt orhideele. În prezent, noi, românii, folosim expresia „floare la ureche” atunci când vrei să subliniem faptul că avem de-a face cu un lucru facil, pe care îl putem rezolva sau obține foarte ușor și care este ceva lipsit de însemnătate care nu produce îngrijorare. Pe vremuri, fetele nemăritate își puneau o floare la ureche atunci când mergeau la hora din sat, iar asta era una dintre cele mai la îndemână modalități de înfrumusețare. Ce poate fi mai ușor decât o fată să rupă o floare și să o pună la ureche?
Ce înseamnă expresia „floare la ureche”
Expresia „floare la ureche” este un idiom utilizat frecvent în limba română cu scopul de a descrie ceva care este extrem de ușor de realizat, de obținut sau de gestionat. Este folosită pentru a sublinia că o sarcină sau o provocare este atât de simplă, încât nu necesită mult efort sau cine știe ce abilități deosebite pentru a fi îndeplinită. În tradiția populară, floarea a fost adesea asociată cu frumusețea și cu simplitatea, în timp ce urechea este o parte a coropului care a fost și încă este considerată a fi ușor de atins sau de decorat.
Astfel, combinația acestor două elemente a devenit o imagine puternică pentru a descrie ceva extrem de simplu. Așadar, expresia „floare la ureche” poate fi regăsită atât în literatura română, cât și în vorbirea curentă și ilustrează ideea că unele sarcini sau provocări nu necesită eforturi excesive pentru a putea fi îndeplinite.
Spre exemplu, cineva ar putea spune „pentru acel elev, să rezolve acea problemă de matematică a fost floare la ureche”, ceea ce înseamnă că persoana respectivă a putut să rezolve acea problemă cu ușurință și fără dificultăți semnificative.
Expresia „floare la ureche” în literatură
Ieşită din contextul în care, așa cum aminteam anterior, din cele mai vechi timpuri, fetele își puneau o floare la ureche pentru a transmite diverse mesaje, alăturarea de cuvinte „floare la ureche” a fost preluată și folosită în mai multe opere artistice de către unii scriitori români.
Spre exemplu, Ion Creangă scria în „Amintiri din Copilărie” următoarele: „Eu, să nu fi știut a ceti, de mult aş fi înnebunit, câte am avut pe capul meu. Însă deschid Viețile sfinților și văd atâtea și atâtea și zic: «Doamne, multă răbdare ai dat aleșilor tăi!» Ale noastre sunt flori la ureche pe lângă cele ce spune în cărți”.
Pe de altă parte, prima strofă din poezia „O floare la ureche”, scrisă de poetul Ion Zimbru, sună după cum urmează: „Ce frumoasă floare la ureche/La urechea ta, nu a oricui/Floare dintr-o margine de râpă!/Spune, doamnă… dacă poţi să spui”.
Alte expresii populare
Colac peste pupăză
Expresia „Colac peste pupăză” este similară cu „un rău nu vine niciodată singur” și este folosită pentru a sublinia o accentuare a unei situații nefericite sau a unui mare necaz, respectiv însoţirea unui rău de un alt rău, care agravează o situație. În popor, „pupăza” din expresie se referă la denumirea dată în anumite zone ale țării unui tip de pâine, o împletitură de cocă de dimensiunea unui cuib de pasăre, folosită la pomenirea morţilor, dar şi la ceremonialul unei nunți.
A tăia frunze la câini
Potrivit istoricilor, această expresie „A tăia frunze la câini” ar fi luat naștere cu câteva sute de ani în urmă, în rândul păstorilor în timpul transhumanței. Se spune că aceștia tăiau la propriu frunze pentru oile și caprele lor atunci când se aflau prin bălțile Dunării. Expresia înseamnă a pierde vremea, a nu face nimic și face referire la o persoană care nu are nici o ocupație serioasă și nici un scop precis ori face un lucru lipsit de sens.
Acarul Păun
La începutul secolului al XX-lea s-a produs o catastrofă feroviară în staţia Vintileanca de pe ruta Ploieşti-Buzău. Adevăraţii vinovaţi au fost scoşi de sub acuzaţie, iar răspunzător a fost făcut un biet acar, pe nume Ioan Păun. Expresia „Acarul Păun” semnifică şi în zilele noastre o manevră necinstită prin care mai-marii sistemului sunt exoneraţi de orice vină, iar pentru fărădelegile acestora plătesc oameni nevinovaţi.
A trece pe răboj
În Evul Mediu, răbojul era un instrument arhaic crestat la mijloc și era folosit pentru a ţine evidenţa evidenţa mărfurilor livrate şi a muncilor prestate. Acesta avea două părţi pe care îşi făceau însemnările, separat, cel care preda marfa şi cel care o recepţiona, cel care plătea munca şi cel care urma să fie plătit, cel care împruma şi cel care era împrumutat. La încheierea socotelilor, crestăturile de pe ambele părţi trebuiau să se potrivească perfect. În prezent, expresia „a trece pe răboj” este folosită atunci când cineva a făcut o poznă şi trebuie să plătească pentru ea.
In vino veritas
„In vino veritas” (n.n. – în limba română „în vin există adevăr”) este o expresie latinească, veche de peste două mii de ani, care își are originea în Grecia Antică. Expresia sugerează că oamenii sunt mai predispuși să spună adevărul sau să fie mai sinceri atunci când se află sub influența băuturilor alcoolice. Altfel spus, acest dicton latinesc ne arată puterea pe care o are vinul de a dezvălui ceea ce oamenii gândesc cu adevărat.
Foto:123rf.com