ComenteazăCuprins:
Puțin îi știu însă originea şi semnificaţia. În articolul de azi îți vom spune cine a fost Procust și de unde provine această expresie.
Legenda lui Procust din
Atica?
În mitologie, Procust era un tâlhar din Atica, o regiune a Greciei Antice. Fiu al lui Poseidon, Procust își construise o faimă din obiceiul sinistru de a-i tortura pe drumeții de pe drumul ce lega Atena de Megara.
El îi ademenea pe aceștia oferindu-le adăpost. Odată ajunși în casă, Procust
(n.n. – în greacă Procustes, care
înseamnă întinzătorul) se folosea de
forța uimitoare cu care era înzestrat și îi obliga pe călători să se culce pe unul
dintre cele două paturi de fier, unul mare și unul mai mic.
Cei care aveau trupurile mai lungi erau întinși pe patul mai mic, iar Procust le reteza picioarele pentru a se încadra în dimensiunile patului. Celor mai scunzi le scotea picioarele din încheieturi și le lungea până când se potriveau în patul mai mare. În ambele situații, deznodământul călătorului era același, și anume moartea acestuia.
Cel care i-a venit în cele din urmă de hac tâlharului din Atica a fost războinicul atenian Tezeu. Ucigaș al Minotaurului din marele Labirint de la Cnossos, Tezeu avea să-l ucidă pe Procust, aplicându-i același tratament pe care acesta îl folosea pentru a-i schingiui pe călători. Procust a sfârșit și decapitat, și cu picioarele tăiate.
Semnificația expresiei
„Patul lui Procust”
Din legenda lui Procust din Atica s-a născut celebra expresie. Specialiștii
spun că aceasta semnifică și este folosită pentru a sublinia
incompatibilitățile existente între oameni.
De asemenea, „Patul lui Procust” a devenit un simbol al practicilor
abuzive de impunere și de încadrare a oamenilor, a gândirii și sentimentelor
acestora în anumite tipare prestabilite de forme, reguli, condiţii, fixe şi
nefireşti.
Epresia mai este folosită şi în alte contexte pentru a conferi mai multă forţă de sugestie a mesajului ce se dorește a fi transmis.
Expresia „Patul lui Procust”- exemple
Spre exemplu, se poate spune despre un colectiv/o echipă din cadrul unei companii că este alcătuit/ă din oameni lipsiți de personalitate. Acești oameni sunt obişnuiţi să execute cu ochii închiși ordinele șefilor, ca şi cum ar fi trecut cu toţii prin „Patul lui Procust”. Mai simplu, despre acești indivizi se poate spune că „se înțeleg ca în patul lui Procust”.
„Colectivul în care lucrez este format din indivizi fără personalitate, obişnuiţi doar să execute ordinele superiorilor, ca şi cum ar fi trecut toţi printr-un pat al lui Procust”.
„Cei doi erau ca în patul lui Procust”(incompatibili).
„Patul lui Procust”, cel mai
bun roman de dragoste interbelic
Cine cunoaște legenda lui Procust poate înțelege mai ușor ce se
întâmplă în celebrul roman „Patul lui Procust”, scris de Camil Petrescu în 1933,
la trei ani după „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”.
Tehnica narativă a lui Camil Petrescu, acea a perspectivei multiple, a
oglinzilor paralele, face din acest roman unul dintre cele mai bune romane de
dragoste, dacă nu chiar cel mai bun scris în România interbelică. El tratează
drama intelectualului român în raport cu realitatea societății în care acesta
trăiește la început de secolul XX.
„Patul lui Procust” este romanul unor vanități rănite a celor două
personaje principale. Este vorba despre Fred Vasilescu, tipul bărbatului sportiv,
șarmant și bogat, și Doamna T., femeia care părea slabă, dar nu era, și care nu
părea foarte frumoasă, dar totuși era.
Dincolo de valoarea intrinsecă a poveștii de dragoste dintre cei doi, „Patul lui Procust” este interesant și prin imaginea pe care Camil Petrescu o oferă cititorului de azi asupra României dintre cele două războaie. La fel de interesantă este și călătoria prin Bucureștiul de odinioară, dar și prin alte locuri deosebite din țara noastră ale acelor vremuri pe care ne-o propune romancierul.
Triunghiuri amoroase și vanități rănite, desfășurate pe un fundal
interbelic, într-un pat al lui Procust acoperit de falduri ale modernismului
este ceea ce tinerii pot descoperi citind și recitind romanul. Un roman care este
de ani buni bibliografie obligatorie pentru examenul de bacalaureat.