Această expresie este folosită și în zilele noastre, iar în acest articol vă vom povesti cum a apărut.
Cuprins:
De unde vine expresia „Zarurile au fost aruncate” / „Alea iacta est”?
Expresia „Zarurile au fost aruncate” este sinonimă cu „soarta a decis” sau „nimeni nu poate schimba ceea ce este scris”. Ea a dăinuit de-a lungul timpului şi semnifică faptul că o hotărâre decisivă a fost luată.
De altfel, semnificația acestei expresii are o importanță colosală deorece hotărârea care a marcat nașterea ei a schimbat într-adevăr istoria Europei.
Istoricul roman Suetonius povestește că aforismul a devenit celebru în timpul războiului civil care avea să se soldeze cu întemeierea Imperiului Roman.
Cine a rostit prima dată „Zarurile au fost aruncate”?
Râul Rubicon reprezenta în acea epocă frontiera dintre Galia Cisalpină, la nord, şi Italia, la sud. Traversarea lui reprezenta, însă, o acţiune care, din punct de vedere militar, era interzisă oricărui general de armată.
Suetonius povestește că împăratul ar fi rostit celebra expresie în ziua de 10 ianuarie 49 î.Hr. atunci când, deși știa că traversarea Rubiconului nu era permisă, și-a condus trupele peste râu, manevră prin care avea să declanșeze războiul civil.
Legenda spune că, aflat pe celălalt mal al Rubiconului, Iulius Caesar a strigat „Alea iacta est” către comandanţii Legiunii a XIII-a Gemina. El dorea prin asta să sublinieze faptul că luase o decizie importantă și că nu mai exista cale de întoarcere.
Intrarea în Italia în fruntea trupelor reprezenta un act de înaltă trădare, care se pedepsea cu moartea. Chiar şi legionarii pe care-i comanda Iulius Caesar deveneau, astfel, trădători dacă-l urmau pe împărat dincolo de Rubicon.
Războiul civil a durat patru ani, până în ziua de 17 martie 45 î.Hr. Conflictul s-a purtat între forţele populare conduse de Iulius Caesar şi aristocraţii Republicii Romane, conduse de Senatul Roman şi Pompei.
Acea campanie a reprezentat cea mai mare operațiune militară desfășurată în perioada Republicii Romane. La finalul acestei campanii, Iulius Caesar avea să-l învingă pe Pompei şi să devină stăpânul absolut al Imperiului Roman.
Cine a fost Iulius Caesar?
Iulius Caesar a fost un conducător politic și general roman și una dintre cele mai influente și mai controversate personalități ale istoriei.
Trădarea lui a schimbat definitiv istoria Romei şi a Europei. Rolul său a fost esențial în instaurarea dictaturii la Roma, lichidarea democrației Republicii și instaurarea Imperiului Roman.
Iată câteva date din viața lui Iulius Caesar:
- La vârsta de 25 de ani, el a fost răpit de pirați pe Marea Egee. Aceștia au cerut o răscumpărare în valoare de 20 de talanţi din argint. Caesar le-a sugerat răpitorilor să crească aceată sumă deoarece el credea că valorează mult mai mult;
- După eliberare, le-a jurat piraților că-i va preda autorităților. El a reuşit să-i captureze, a recuperat cei 50 de talanţi de argint plătiți pentru răscumpărarea lui şi toate bunurile piraților;
- Era obsedat de faptul că își pierdea părul motiv pentru care își ascundea chelia sub cununa de lauri;
- A fost primul dictator al lumii romane;
- Împăratul a fost ucis prin înjunghiere la vârsta de 55 de ani, în urma unui complot. Printre cei care au complotat a fost și Marcus Brutus, văr îndepărat al lui Iulius Caesar. De aici vine expresia „Și tu, Brutus?”.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!