Eşti încântată când citeşti horoscopul iubitului tău şi descoperi că zodia în care s-a născut îl caracterizează ca fiind un tip serios, muncitor, familist… Dar astrele i-au dăruit şi defecte, nu numai calităţi. Descoperă-le, citind rândurile de mai jos.

Berbec: 21.03 – 20.04

Firea lui competitivă îl transformă într-un aliat desăvârşit. Aleargă, sare, ţopăie, până ajunge la spital. Odată încheiată cariera sportivă, Berbecul nu prea mai ştie ce să facă cu viaţa lui, dar se implică în orice fel de situaţie riscantă. Azi are bani cu lopata, mâine nu mai are nimic. În dragoste, este arogant. Nu îi este niciodată teamă să facă primul pas sau să se facă de râs, dar îşi găseşte greu partenera potrivită pentru el.

Taur: 21.04 – 21.05

Nativul acestei zodii e la fel de răbdător şi de relaxat, pe cât e de încăpăţânat şi de posesiv. Dacă găteşti bine, te cere imediat în căsătorie. Cina trebuie pusă la oră fixă, iar copiii, programaţi din timp. În familie, se transformă într-un mic dictator. Vorbeşte rar şi are pretenţia să iei notiţe. Ai putea spune că e zgârcit, pentru că face cheltuieli foarte mici. Strânge banii de la un an la altul, fără să ţină cont nici de inflaţie, nici de Crăciun!

Gemeni: 22.05 – 21.06

Dacă eşti pusă pe treburi serioase, fugi de bărbatul din Gemeni cât te ţin picioarele! Însoţeşte- l doar la petreceri şi distracţia e garantată. Nu te obosi să-i dai numărul de telefon, va uita imediat că l-a scris…, dacă l-a scris. Geamănul este narcisist, superficial şi zgârcit cu ceilalţi. Pentru sine, ar fi în stare să cheltuiască două, trei salarii într-o singură zi. Cât despre vicii, le încearcă pe toate şi nu se lasă până nu păţeşte ceva grav.

Rac: 22.06 – 22.07

E un băiat de zahăr, gata să te asculte şi să te ajute… cel puţin în primele 15 minute. Dar se pricepe atât de puţin să îşi ascundă intenţiile machiavelice în spatele vorbelor frumoase! Iubirea lui e ca o telenovelă: îşi înşală partenera fără milă şi fără nici o remuşcare. Cea mai mică ceartă cu el se transformă într-o furtună. E obsedat de bani şi se gândeşte la diverse scheme să se îmbogăţească peste noapte. Numai că nu le pune în practică…

Leu: 23.07 – 22.08

Nu te obosi să îi spui unui nativ Leu că e mândru, că se laudă şi singur. Întreabă-l ce a mai făcut în ultima vreme şi îţi va înşira tot felul de poveşti incredibile despre cuceririle lui şi nopţile petrecute prin cluburi cu băieţii. Are o imaginaţie atât de bogată, încât trăieşte mai mult în fanteziile lui. E optimist, nu îşi face niciodată griji pentru viitor, dar nici nu vede când se apropie vreun necaz. Fii precaută dacă îţi dă inelul de logodnă!

Fecioară: 23.08 – 22.09

Îi poţi cere nativului din Fecioară să-ţi respecte decizia, dar nu îl pune pe el să ia singur vreo hotărâre. Asta îi va da dureri de cap groaznice şi va bombăni toată ziua. Bărbatul din Fecioară e însufleţit de sentimente profund umane: te va iubi cu pasiune, dar îţi va cere să-i răsplăteşti iubirea cu tot felul de atenţii. Este în stare să scoată bani şi din piatră seacă, însă îi foloseşte numai în interes personal.

Balanţă: 23.09 – 21.11

Bărbatul Balanţă e un visător, un artist şi un boem, de aceea e greu de înţeles. Sau, mai degrabă, nu ştie cum să se facă înţeles. Când are un vis, de obicei irealizabil, îl urmăreşte ani întregi, deşi ştie că nu are nici o şansă, iar acest lucru e mai greu de înţeles de o parteneră cu capul pe umeri. Nativul din Balanţă este paşnic şi se fereşte de confruntări, dar nu este bine să te bazezi pe el când ai un lucru serios de rezolvat.

Scorpion: 23.10 – 21.11

Să nu ai niciodată încredere într-un Scorpion, dacă îl trimiţi la cumpărături cu banii tăi. Îţi va burduşi barul cu băuturi fine şi cu ţigări scumpe. Îi place să profite de tine la maximum şi nu se ascunde deloc, ba mai mult, îţi dă explicaţii cu o candoare care te amuză. Când iubeşte, o face din tot sufletul, dar aşteaptă să fie răsplătit însutit pentru asta. Dacă-ţi oferă o excursie în Hawaii, ar fi bine să refuzi.

Săgetător: 22.11 – 20.12

Bilele lui albe sunt generozitatea şi entuziasmul. Este cu atât mai generos, cu cât îţi poate oferi lucrurile altuia. O altă bilă albă este răbdarea… până în momentul în care îndrăzneşti să îl contrazici. Ferească sfântul să ai un şef sau un iubit din această zodie! Poate fi un soţ excelent numai dacă reuşeşti să-l accepţi aşa cum este. Altfel, el nu va face nici un efort să te convingă să rămâi alături de el.

Capricorn: 21.12 – 20.01

Este un om foarte practic, dar fatalist. În realitate, credinţa lui în destin este doar o scuză pentru lene. Dacă auzi de un Capricorn că a realizat ceva deosebit, poţi să fii sigură că altcineva a muncit pentru el. Dacă vrei un soţ comod, Capricornul este o alegere foarte bună. Doar că te vei plictisi de moarte lângă el! Nu degeaba bărbaţii născuţi în această zodie sunt adesea singuri sau divorţaţi…

Vărsător: 21.01 – 20.02

Pozează în intelectualul fin, cu vaste cunoştinţe generale, dar la capitolul romantism nu ştie absolut nimic. Este puternic şi independent – un alt fel de a spune, delicat, că nu are prieteni. Nu ştie să împartă decât lucrurile de care nu mai are nevoie… Cât despre dragoste, nu poate oferi ceea ce nu simte. Rezişti lângă un bărbat Vărsător doar dacă nu ai foarte mari pretenţii de la el.

Peşti: 21.02 – 20.03

Nativul din Peşti este înţelegător, plin de compasiune şi emotiv. Cu alte cuvinte, este aproape imposibil să îl refuzi când te roagă ceva. Iar dacă îi rezişti, nu mai vorbeşte cu tine toată viaţa. Are suflet de artist, iar firea lui aparent timidă atrage ca un magnet femeile. Pe de altă parte, îşi face şi o mulţime de prieteni. Aşa că viaţa voastră în doi va fi întotdeauna împărţită frăţeşte cu toate rudele şi prietenii lui.

Articol preluat din revista “Libertatea pentru femei”

Urmărește-ne pe Google News