Lipsa de inspirație, pana de idei sau frica de foaia albă au un remediu. Se cheamă GPT-3, o aplicație bazată pe un model de limbaj care se folosește de texte deja existente pentru a produce un text nou, de tipul celui scris de om.
GPT-3 s-a născut în San Francisco, în cadrul companiei OpenAI, și are șanse, dacă nu ea, măcar copiii sau nepoții ei, să stea alături de autori precum John Grisham, Sandra Brown sau chiar Gabriel García Márquez.
Poezie despre „ce înseamnă omul”
Scriitorul finlandez Jukka Aalho (35 de ani) a avut ideea de a pune GPT-3 la treabă pentru a scrie prima carte de poezii. Așa s-a născut „Aum Golly”, primul volum de poeme scrise de inteligența artificială (AI).
Chiar și titlul a fost ales de aplicație. „Nu știu ca numele să însemne ceva. A fost sugerat de GPT-3 când i-am cerut să creeze nume potrivite pentru o carte de poezie despre iubire, fericire și despre a face o schimbare în lume”, a explicat Jukka Aalho.
În ianuarie anul trecut, imediat după ce versiunea GPT-3 a fost lansată, Jukka s-a așezat la calculator și a început să o testeze. Atunci i-a venit ideea să scrie poezie cu ajutorul său. Acesta a făcut o demonstrație pentru Libertatea despre cum funcționează. Pur și simplu tastezi prima propoziție sau pur și simplu îi dai o temă de tipul „o poezie despre viață”, ca pe Google, apoi apeși butonul „generează”. Iată o mică mostră din volumul „Aum Golly”:
„I am the heart of the night / the child of the stars / the laughter of the light / the whisper of the sun
I am the windblown face of the moon.”
(„Sunt inima nopții/ copilul stelelor / râsul luminii / șoapta soarelui / Sunt / vântul de pe fața lunii.”).
Totul a pornit de la cererea „poezie despre ce înseamnă să fii om”.
Unele poeme sunt rudimentare, altele chiar produc emoție și tocmai asta poate crește teama cu privire la ce mai înseamnă să fii scriitor, dacă un computer te poate întrece. Este inteligența artificială capabilă să producă emoție?
Jukka Aalho crede că da și a și demonstrat-o. Ce înseamnă asta pentru viitorul literaturii, jurnalismului și scrisului în general? GPT-3 scoate scriitorii și jurnaliștii la pensie sau le dă mai multă valoare? Sunt doar câteva dintre întrebările la care autorul finlandez Jukka Aalho a răspuns într-un interviu pentru „Libertatea”.
Libertatea: Cartea s-a vândut foarte bine, acum ai publicat a doua ediție. Oamenii cu siguranță au fost curioși. Dar după ce se duce mirajul noutății, crezi că lumea va cumpăra cărți scrise de AI la fel cum cumpără cărți scrise de om?
Jukka Aalho: Cred că totul se rezumă la de ce citești. Dacă citești un thriller de suspans a lui John Grisham pentru că îți place stilul lui, nu ai alege ceva scris de AI. Dar dacă autorul moare și introduci cărțile sale într-o mașină care e capabilă să scrie un nou roman ca al lui John Grisham și oamenii vor să trăiască din nou acea experiență, s-ar putea să-l citească și scris de AI. Sau poate cineva ar vrea să citească despre noul Hobbit, de J. R. R. Tolkien, dar el nu mai este aici să-l scrie și atunci poate o face AI. Asta e ideea: folosindu-te de text produs de cineva anterior să produci lucruri noi. E o zonă gri. E legal? Nu știu, poate.
Mai e un lucru: sunt diferite tipuri de literatură. De exemplu, dacă vrei să citești ceva foarte ușor, un roman de dragoste, ca un film de Crăciun de pe Netflix, poți merge pe site, scrii că vrei o poveste cu final fericit, cu doi oameni îndrăgostiți, unul din Argentina și celălalt un prinț. Apeși „enter” și ai o poveste care poate fi suficient de bună. E fix ceea ce ți-ai dorit. Apoi poate fi literatură erotică despre care nu vrei să știe mama, ci să o citești în intimitate. Sunt nevoi diferite și diferite motive pentru care citești. Dacă îți dorești ceva anume, AI ar putea să-ți livreze acel ceva mai repede și mai ieftin.
– Practic, am descoperit secretul vieții veșnice pentru anumiți autori care ne plac?
– Da, în multe feluri așa e. Această unealtă nu poate decât să devină tot mai bună. Cred că anumite zone ale literaturii sunt mai ușoare decât altele. Poezia poate fi mai ușor de creat decât romanele lungi unde trebuie să știi începutul ca să poți scrie finalul. La o poezie are nevoie să-și amintească poate doar ultimele trei propoziții pentru a o face cursivă și cu sens. Deci cred că e vorba doar de o chestie tehnică: cu cât e mai lung textul, cu atât îi va fi mai greu unei aplicații de acest tip să-și amintească tot ce era înaintea sa.
Pericolele AI vin din social media, nu din literatură
– Am văzut că există jurnalism automat, știri generate de programe pe computer, dar să scrii poezie cu AI e diferit. Cum ai spus, mașinile au început să creeze emoții. Ar trebui să ne sperie această perspectivă?
– Cred că da, în multe feluri. Dar ce ar trebui să ne sperie se găsește în alte zone decât poezia sau literatura. Dacă ne gândim la impactul pe care social media îl are asupra oamenilor și că o mașină este capabilă să producă text care afectează emoțiile oamenilor, cred că pericolul va fi în social media, dacă este folosit de diferiți actori cu scopuri diferite.
Putem vedea acum, fie că e vorba de vaccinare sau alegerile din SUA, sunt mulți boți (roboți web, n.r.) sau inteligență artificială acolo. Asta e partea periculoasă, dar literatura și poezia sunt într-o zonă sigură. Poți cumpăra o carte precum „Aum Golly” care a fost scrisă de AI și să te întrebi: cum mă face să mă simt? Cred în acest scriitor? De ce mă simt trist, deși a fost scris de AI? E un spațiu sigur prin care poți experimenta, în timp ce pericolul e în altă parte.
– Știm dintotdeauna că doar omul poate fi creativ. Numim asta talent. Poate o mașină să fie talentată, creativă?
– Da. Dacă definim creativitatea ca un apanaj al omului și atât, atunci AI nu va fi niciodată prin definiție creativă. Dar dacă definim creativitatea ca abilitatea de a combina lucruri care până atunci nu au mai fost combinate de altcineva și astfel este creat ceva de impact, atunci cred că AI are deja capacitatea de a fi creativă. Va fi o relație în continuă evoluție între noi oamenii și diferite tipuri de creativitate artificială.
Un alt mod de a vedea lucrurile este legat de imaginile generate de inteligență artificială, artă. Probabil poți face o mașinărie care poate desena ceva abstract și apoi să printeze ceva colorat de pus pe perete ca un tablou. Este asta ceva creativ? Nu știu. Poate să fie un tablou? Probabil. Poate să însemne ceva pentru cineva? Probabil.
Cu „Aum Golly”, prima reacție a fost că nu vreau poezie scrisă de AI, mașina nu poate înțelege cum mă simt ca om. Poate într-un an sau doi poate fi ceva de genul: nu mi-a plăcut cartea scrisă de GPT-3, dar GPT-4 are mai mult umor. Ai mari autori pe care îi placi și pe alții pe care nu-i placi. Așa poate fi și cu literatura sau arta produsă de AI.
„Poezia generată de AI o poate face pe cea scrisă de om chiar mai valoroasă”
– După experimentul tău, cum vezi viitorul scrisului, în jurnalism și literatură? Mărturisesc că sunt un pic îngrijorată, sunt jurnalistă, trăiesc din asta. Ce mă așteaptă la orizont?
– Da, să fiu sincer, prima oară când am încercat GPT-3, și eu am fost îngrijorat, văzând de ce e capabil. Cred că toți trebuie să se întrebe: de ce scriu ce scriu? Asta e întrebarea. Dacă e vorba de un jurnalist care scrie o chestie scurtă despre un meci de fotbal unde lucrurile principale sunt cine a câștigat, cine a dat golurile, cine a luat cartonaș roșu și care a fost rezultatul final, e mai ușor pentru o mașină și mai rapid să facă povestea. Întrebarea este cât de repetitivă este munca ta? Asta e tema-cheie: repetivitatea muncii și nevoia de viteză.
Suntem curatori mai buni decât suntem creatori. Dacă avem în față trei opțiuni de titlu pentru un articol, e mai ușor pentru noi să alegem una decât să venim noi cu cele trei opțiuni. Dacă jobul cuiva e doar să dea titlurile din care să aleagă altcineva, probabil trebuie să se îngrijoreze.
– Dacă o mașină poate scrie o poezie bună, asta ar putea să scadă valoarea literaturii scrise de om?
– Depinde. Să luăm obiectul ăsta (se întinde și ridică de pe raft o pușculiță sub formă de ananas). E o pușculiță, nu e vreun obiect de artă, a fost ieftină și făcută într-o fabrică. Oare am și altceva făcut de mână? (se uită în jur) Nu cred că am.
Să spunem că avem versiunea manufacturată, cu numele meu pe ea, atunci probabil voi simți că aceea e mai valoroasă, fiind făcută de om. Pentru că am acest lucru produs în masă s-ar putea să valorizez mai mult un produs făcut de mâna omului.
Cred că poate funcționa în sensul celălalt: dacă avem această poezie generată de AI, e posibil ca aceea scrisă de om să fie chiar mai valoroasă, dar și mai valorizată.
– Ești și autorul altor cărți scrise cu mâna ta. AI, cu siguranță, te-a scutit de mult timp pierdut și de stres. Avem și fast food, fast fashion și ambele cu o imagine generală proastă. Crezi că e începutul literaturii fast?
– Poate fi. Cred că e un motiv pentru care fast food e atât de popular: e ieftin, e peste tot, mergi într-un oraș nou, te simți anxios și mergi la McDonalds. Într-un fel, fast literature poate să-ți aducă același confort. Ești în metrou, nu te simți bine fiindcă te-ai mutat recent în oraș și poate vrei să citești o poveste haioasă cu personajele preferată, domnul Pisică și doamna Tigru. Ai o aplicație care-ți scrie o poveste pe care o poți citi oricând. Nu e perfectă, dar e o versiune rapidă, te poți baza pe ea, are multe elemente decât cele oferite de McDonalds.
Știm că fast food nu e sănătoasă, știm că fast fashion dăunează Planetei, dar literatura fast afectează pe cineva? Cred că poate avea și consecințe nefaste, da. Artiștii întâmpină dificultăți în a-și vinde arta, iar dacă AI face asta, ar putea ca ei să câștige și mai puțin. Deci ar putea să îngrămădească arta într-o cutiuță și mai mică, ar putea avea și un efect negativ, da.