Anunţată ca o premieră pentru Marea Britanie, reprezentanţii spitalului Capio Nightingale, din centrul Londrei, au declarat că au iniţiat programul „Young Persons Technology Addiction” (Dependeţa tehnologică a tinerilor), după ce au primit numeroase apeluri disperate din partea mai multor părinţi. Îngrijirile medicale sunt adaptate pentru fiecare pacient şi variază de la internarea în secţia de terapie intensivă a clinicii la sesiunile de grup sau individuale.
„Principiul de bază constă în stimularea activităţilor sociale care nu au legătură cu internetul şi în conceperea unor strategii pentru a face faţă problemelor ce pot apărea în timp ce o persoană este conectată la internet, în special în cazul hărţuirii cibernetice”, au precizat reprezentanţii acestei clinici, specializate în tratarea afecţiunilor mintale.
Terapia are ca scop creşterea nivelului de încredere al adolescenţilor pe parcursul viitoarelor lor întâlniri „din viaţa reală”, spre deosebire de dialogurile lor purtate pe internet, în special pe reţeaua de socializare Facebook, şi să îi ajute să „administreze mai bine energia şi excitaţia care urmează după o şedinţă prelungită de jocuri electronice”. Accentul este pus pe tehnicile care îi ajută să se deconecteze de la această stare, au explicat reprezentanţii clinicii londoneze.