Învățarea regulilor gramaticale ale limbii române și a sensurilor specifice ale substantivelor și verbelor este esențială pentru a putea comunica și pentru a scrie în mod eficient și corect și pentru a putea evita în acest fel să facem confuzii nedorite.

Așa cum am mai scris și cu alte ocazii, putem afirma, fără teama de a greși, că ortografia este una dintre cele mai mari provocări pe care o lansează limba română și care de multe ori dă mari bătăi de cap multor români. De aceea, nu mai este nici un secret faptul că mai tot timpul se iscă tot felul de discuții contradictorii cu privire la pronunțarea și scrierea corectă, precum și despărțirea în silabe a cuvintelor. Iar acest lucru se întâmplă mai ales atunci când persoanele în cauză nu stăpânesc regulile de bază ale gramaticii limbii române. În cele ce urmează, vom vorbi despre cum se face despărțirea în silabe a cuvintelor și care sunt regulile de care ar trebui să ținem cont cu toții.

De ce este bine să știm să despărțim în silabe

Trăim în secolul vitezei, iar acest lucru face ca noi toți nu doar să ne deplasăm sau să butonăm cu repeziciune dispozitivele inteligente pe care le deținem, ca de exemplu smartphone-uri, tablete sau laptopuri, ci să și scriem și să vorbim foarte repede. Aceasta este, poate, una dintre cauzele pentru care unii dintre noi aproape că am uitat să scriem de mână, cum și unde să punem virgulele și alte semne de punctuație într-un text, când să folosim regul celor doi sau trei de „i”, cum să scriem în mod corect anumite cuvinte și expresii ori cum să le despărțim corect în silabe.

Despărțirea în silabe reprezintă una dintre cele mai des întâlnite sarcini pe care le au cei mici la școală, Dar asta nu înseamnă că adulții nu se pot întâlni cu diverse situații în care au de redactat un text și, uneori, au reale dificultăți în a reuși să despartă în silabe diverse cuvinte.

Trebuie să știi că despărțirea în silabe este o componentă importantă a limbii române deoarece ne ajută să pronunțăm corect cuvintele și să evităm greșelile în comunicarea de zi cu zi. Mai mult decât atât, această regulă constituie una dintre piesele fundamentale ale ortografiei, care ne permite nouă, vorbitorilor de limbă română, să ne putem exprima în mod clar și corect, atât în scris, cât și în vorbire. Ca să nu ai probleme în a despărți în silabe trebuie să știi că există o serie de reguli de care trebuie să ții cont. Care sunt aceste reguli îți vom spune în cele ce urmează.

În ce constă despărțirea în silabe

Despărțirea cuvintelor în silabe sau silabisirea reprezintă operațiunea de împărțire a corpurilor fonetice ale cuvintelor din limba română în silabe constitutive. Chiar dacă operațiunea de despărțire în silabe este mai complexă în anumite cazuri, aceasta este intuitivă de cele mai multe ori și o putem folosi în vorbirea curentă fără dificultate ori atunci când vrem să accentuăm, să subliem ceva extraordinar printr-o rostire silabisită și răspicată a cuvintelor. Spre exemplu, situația în care vrem să spunem că ceva sau cineva „a fost in-cre-di-bil!”.

Aflăm de pe site-ul Wikipedia.ro că scopul silabisirii ortografice se referă exclusiv la scris și constă în așearea în pagină a unui text într-o formă cât mai estetică și cât mai ușor de citit. În general, cuvintele lungi care nu încap la capăt de rând generează prin trecerea lor în întregime pe rândul următor fie spații goale mari, la alinierea pe ambele părți a textului, fie rânduri prea scurte, atunci când textul se aliniază pe o singură parte. În aceste situații, soluția cea mai la îndemână constă în despărirea cuvintelor în silabe, adică tăierea convenabilă a unui cuvânt la limitele dintre silabe și, prin folosirea unei cratime ce indică acest lucru, trecerea restului de silabe pe rândul următor.

Care sunt regulile despărțirii în silabe

Regulile limbii române de despărțire în silabe a cuvintelor românești se referă la silabisirea ortografică și nu la cea fonetică și prezintă și o utilitate practică în despărțirea cuvintelor atunci când s-a ajuns la capăt de rând. Regulile și recomandările privind despărțirea în silabe reprezintă o combinație de reguli fonetice, morfologice și recomandări de natură ergonomică, estetică, etc. În continuare îți prezentăm regulile de bază ale despărțirii corecte a cuvintelor în silabe:

I. Regula generală și obligatorie

Aceasta se referă la faptul că, la sfârșit sau la început de rând, nu trebuie lăsată o secvență lipsită de o vocală propriu-zisă.

II. Reguli de pronunțare

Aceste reguli unice se aplică în cazul tuturor cuvintelor simple și în majoritatea derivatelor cu sufixe. Potrivit sursei citată, sunt tolerate în cuvintele compuse, în derivatele cu prefixe și în unele derivate cu sufixe, dar și în grupurile de cuvinte legate prin cratimă, după cum urmează:

  1. În succesiunea de două vocale despărțirea se face între cele două vocale: a-e-ri-an, a-ici, a-or-tă, a-u-zi, be-hă-it, bo-re-al, a-le-e, le-ul, u-ri-aș, pom-pi-er, fi-in-ță, fa-ni-on, pâ-râ-ul; po-et, al-co-ol, po-lu-a-re, con-ti-nu-ă, du-et, a-fec-tu-os, etc.
  2. În succesiunea vocală + semivocală + vocală despărțirea se face înaintea semivocalei: a-ce-ea, tă-iat, ploa-ie, du-ios, ro-iul; ro-ua, stea-ua, no-uă, tă-iai, vo-iau, le-oai-că, etc.

Observație. În succesiunea vocală + semivocală + semivocală + vocală despărțirea se face înaintea primei semivocale: cle-ioa-să, cre-ioa-ne, etc.

  • În succesiunea vocală + semivocală + consoană despărțirea se face înaintea consoanei: mai-că, boj-deu-că, pâi-ne, doi-nă, lu-poai-că, etc.
  • Dacă există o singură consoană între vocale despărțirea se face înaintea consoanei: a-bil, re-ce, ve-cin, po-diș, a-fiș, le-ge, le-gic, o-lea-că, lu-nă, soa-re, ca-să, ra-zei etc.

Observații:

  1. Grupurile de litere ch, gh (urmate de e sau i) notează câte o singură consoană; de aceea, cuvintele în care apar se despart în silabe conform regulii enunțate: u-re-che, a-chi-tat, le-ghe, o-ghial etc.
    1. Litera „x” notează întotdeauna două consoane (spre ex.: cs, gz, etc.); din punctul de vedere al despărțirii în silabe este tratată ca o singură unitate, iar cuvintele în care apare se despart tot conform acestei reguli: a-xă, e-xa-men, etc.
  2. În cazul grupurilor de două consoane situate între vocale, despărțirea se face:
    1. în majoritatea situațiilor, între cele două consoane: ic-ni, tic-sit, ac-tiv, caf-tan, mul-te, în-ger, lun-git, un-gher, în-ghi-ți, mun-te, cap-să, as-tăzi, etc.

Observație. Cuvintele care conțin consoane duble se despart tot după regula anterioară: în-nop-ta, in-ter-regn, etc.

  • înaintea întregului grup consonantic:
  • dacă prima consoană este b, c, d, f, g, h, p, t sau v, iar a doua consoană este l sau r: o-blo-ni, o-braz, a-cla-ma, a-cru, co-dru, a-fla, a-gro-nom, su-plu, cu-pru, a-tlet, pa-tru, co-vrig, etc.
  • în cazul succesiunilor de litere sh, th, ts, tz din cuvinte neadaptate: fla-shul, ca-thar-sis, jiu-ji-tsu, kib-bu-tzuri etc.
  • În cazul grupurilor de trei consoane situate între vocale despărțirea se face:
    • în majoritatea situațiilor, între prima și a doua consoană a grupului: ob-ște, fil-tru, lin-gvist, cin-ste, con-tra, vâr-stă, as-pru etc.
    • între a doua și a treia consoană, în cazul grupurilor lpt, mpt, mpț, ncș, nct, ncț, ndv, rct, rtf și stm: sculp-tor, somp-tu-os, re-demp-ți-u-ne, linc-șii, punc-taj, punc-ți-e, sand-vici, arc-tic, jert-fă, ast-ma-tic etc.

Observație. La această listă pot fi adăugate grupuri precum ldm, lpn, ltc, ndc, nsl, nsr, nsv, ntl, rbț, rgș, rtb, rtc, rth, rtj, rtm, rtp, rts, rtț, rtv, stb, stc, std, stf, stl, stn, stp, sts, stt, stv întâlnite numai în cuvinte pentru care despărțirea după a doua consoană este justificată de regulile bazate pe analiza morfologică: alt-ce-va, fi-ind-că, trans-la-tor, trans-re-nan, trans-va-za, sa-vant-lâc, ab-sorb-ți-e, târg-șor, port-ba-gaj, port-har-tă, port-jar-ti-er, port-man-tou, port-pe-ri-e, port-sa-bi-e, port-ți-ga-ret, port-vi-zit, post-be-lic, post-cal-cu-la-ți-e, post-di-lu-vi-an, ast-fel, post-lu-diu, post-no-mi-nal, post-sin-cro-ni-za, post-to-nic, post-ver-bal.

  • În cazul grupurilor de patru sau cinci consoane situate între vocale despărțirea se face:
    • de obicei, între prima și a doua consoană a grupului: con-struc-tor, mon-stru, etc.
    • foarte rar, între a doua și a treia consoană a grupului: tung-sten, ang-strom, horn-blen-dă, pentru că grupurile de consoane gst, nbl sunt foarte neobișnuite și greu de pronunțat în limba română.

Observații: La această listă se pot adăuga și grupuri ca bstr, nsgr, ptspr, rtdr, rtsc, stpr, stsc, stșc întâlnite numai în cuvinte pentru care despărțirea după a doua consoană se justifică și prin regulile morfologice: abs-tract, opt-spre-ze-ce, port-dra-pel, port-scu-lă, post-pran-di-al, post-sce-ni-um, post-șco-lar.

Un caz de despărțire între a treia și a patra consoană este vârst-nic, care cade însă sub incidența regulilor morfologice.

III. Reguli bazate pe analiza morfologică

  1. În cuvintele compuse din cuvinte întregi, elemente de compunere sau fragmente de cuvinte, în derivatele cu prefixe și în unele derivate cu sufixe (derivate de la teme terminate în grupuri consonantice cu sufixe care încep cu o consoană) se preferă despărțirea în silabe care ține seama de elementele constitutive atunci când cuvântul este analizabil sau măcar semianalizabil:
  2. compuse: ar-te-ri-o-scle-ro-ză, alt-un-de-va, ast-fel, ci-ne-ma-scop, de-spre, feld-ma-re-șal, port-a-vi-on, watt-me-tru etc.

Observație. Când se confundă într-o singură literă ultimul sunet al primului termen și primul sunet, identic cu precedentul, al termenului următor, în compusele formate dintr-un element greco-latin și un cuvânt cu existență independentă în limba română despărțirea se face în favoarea acestuia din urmă: om-or-ga-nic, top-o-no-mas-ti-că; în compusele formate din două elemente greco-latine se acordă, în general, prioritate ultimului element: bi-op-si-e, mi-o-pi-e.

  • derivate cu prefixe: an-or-ga-nic, dez-e-chi-li-bru, in-e-gal, într-a-ju-to-ra-re, ne-spri-ji-nit, ne-sta-bil, ne-stră-mu-tat, sub-li-ni-a etc.

Observații: Conform regulii generale nu se separă prefixe monoconsonantice ca r din ralia sau s- din spulberă.

Când se confundă într-o singură literă ultimul sunet al prefixului și primul sunet — identic cu precedentul — al rădăcinii despărțirea se face acordându-se prioritate rădăcinii: tran-scri-e, ultr-a-lu-min.

  • Adeseori despărțirea în silabe a cuvintelor compuse sau a derivatelor cu prefixe după regulile morfologice coincide cu cea după regulile fonetice: bu-nă-vo-in-ță, in-to-le-ra-bil, pre-fa-bri-cat, re-a-ni-ma, su-pra-a-glo-me-rat etc.
  • derivate cu sufixe: sa-vant-lâc, stâlp-nic, târg-șor, vârst-nic etc.
  • De asemenea, în măsura în care nu se poate evita despărțirea, se preferă despărțirea după elementele constitutive la grupurile ortografice în care cratima leagă două sau mai multe cuvinte: dintr-un (față de din-tr-un), fir-ar (în loc de fi-r-ar), într-în-sa (în loc de în-tr-în-sa) etc.

Observații: în aceste situații cratima are o funcție ortografică dublă, ceea ce se poate întâmpla și când despărțirea după regulile morfologice coincide cu cea după regulile fonetice, ca în du-te, du-cân-du-se, vă-zân-du-mă etc.

Conform regulii generale nu se separă cuvinte reduse la o consoană, ca s- din s-a, -l din dându-l, la o semivocală, ca i- din i-a, sau la o consoană + i semivocalic, ca mi- din mi-a.

IV. Regula cuvintelor care nu se despart în silabe la capăt de rând

Nu se despart în rânduri diferite:

  • cuvintele compuse din abrevieri literale: UNESCO (nu: U-NES-CO);
  • abrevierile unor formule curente: a.c., ș.a.m.d.;
  • numeralele ordinale notate prin cifre (romane sau arabe) urmate de formantul specific: (al) XVI-lea, a 5-a.

Se recomandă evitarea despărțirii în cazul:

  • silabelor inițiale și a celor finale constituite dintr-o singură vocală. Despărțiri precum a-er, vi-a, e-ră, li-ce-e, i-re-al, su-i, o-mis (corecte conform regulilor fonetice) sau dând-o, las-o, zis-a (corecte conform regulilor morfologice) sunt neeconomice;
  • abrevierilor literale, care reprezintă primii termeni ai unor nume proprii compuse (prenume abreviate + nume de familie: I. Popescu; substantive comune + nume proprii: S.T.B., C.N.A.I.R., etc.);
  • cuvintelor compuse și al grupurilor ortografice scrise cu cratimă, când locul despărțirii ar coincide cu locul cratimei: bun-gust, du-te etc.;
  • notațiilor abreviate, precum 10 km, art. 3, etc.
  • cuvintelor care prin despărțire ar da naștere unor cuvinte de sens diferit, opus, sau nepotrivite: ne-bun, im-posibil, pro-cur etc.

Vezi şi cum se scrie corect s-a sau sa, s-au ori sau!

Urmărește-ne pe Google News