Dragă Claudiu, cred că ştii şi tu că nu avea cum să ţină la infinit situaţia aceea roz, în care pendulai între două femei, iar ele acceptau asta şi erau mulţumite. Relaţiile evoluează, iar sentimentele se schimbă, într-un sens sau altul.
Pentru ca o femeie să fie de acord să te împartă cu alta trebuie să aibă o oarecare doză de indiferenţă şi să nu aştepte prea mult de la respectiva relaţie. Sau să fie atât de îndrăgostită, încât să nu conceapă viaţa fără tine şi atunci să accepte acest compromis.
Părerea mea este că fata despre care vorbeşti a-nceput să te iubească şi să-şi dorească un viitor cu tine, poate o familie, iar în acest caz, cealaltă iubită nu-şi mai are locul între voi. Ultimatumul pe care ţi l-a dat e firesc. Nefireşti sunt convingerea ta că e OK să fii implicat în două relaţii paralele şi incapacitatea de a înţelege că nu e nimic în neregulă cu schimbarea pe care ea o vrea. Acum, tu trebuie să decizi ce faci, în funcţie de sentimentele pe care le ai pentru ea. Va fi o alegere dificilă, dacă mă iau după ce spui în scrisoare, şi anume că ţii la ambele iubite la fel de mult, dar necesară în procesul de maturizare. Proces pe care, dacă mă gândesc bine, ar fi trebuit să-l închei, la 28 de ani…

 
 

Urmărește-ne pe Google News