Un studiu realizat vara trecută de Hospitality Culture Institute arăta că în 2020, din cauza pandemiei, 50 la sută dintre români vor să-și facă vacanța în România, doar 15% în străinătate, în timp ce 7% au spus că vor sta acasă.

În sezonul rece, procentul celor care vor sta acasă va fi mult mai mare, spun specialiștii din domeniul turismului. 

Casă tradițională în Valea Vinului | Foto: Cherryontheworld

Oamenii obișnuiau să-și rezerve pachete turistice încă din septembrie-octombrie pentru un Crăciun sau Revelion la munte, în țară ori în străinătate. Acum însă, cererea e substanțial mai mică.

“Acum, în octombrie, era înghesuială la rezervări. Dar există această incertitudine, pentru că nu știm ce reglementări vor fi, dacă rămân aceleași de-acum, plus că există riscul ca zona în care turistul vrea să meargă să fie închisă”, a declarat pentru Libertatea Traian Bădulescu, consultant în turism.

Foarte puțini hotelieri mari din țară și-au lansat pachete pentru sărbători, iar turiștii români oricum preferă acum pensiunile, casele tradiționale, vilele și hotelurile mici, mai izolate, indiferent de destinație.

Traian Bădulescu, consultant în turism:

Autoritățile și medicii ne recomandă să ne petrecem sărbătorile de iarnă acasă și să evităm aglomerațiile, pentru a limita răspândirea virusului.

Pentru cei care își doresc totuși un concediu petrecut ceva mai departe de casă, am întrebat patru bloggeri de travel și un consultant în turism care sunt recomandările lor pentru o vacanță simplă, izolată, în România.

Orașele Borșa și Vișeu de Sus, Maramureș

“Maramureșul este un tărâm de poveste, cu locuri tare frumoase, care merită văzute și experimentate iarna aceasta. Credem că este locul potrivit pentru aceste vremuri pe care le trăim”, spun Laura Vereha și Sebastian Secan, Călător în bascheți.

În Borșa, pe lângă bisericile și mănăstirile de lemn, turiștii pot vedea și Cascada Cailor, și Lacul Iezer, care, privit de sus, are forma României, și pot face drumeții în rezervațiile naturale.

Aproape de Borșa se află Cimitirul Eroilor, unde se odihnesc soldați din Primul Război Mondial, iar la mai puțin de două ore de mers cu mașina este Cimitirul Vesel.

Tot în Maramureș, peisaje minunate oferă și Vișeu de Sus, acolo unde turiștii pot găsi cazare în case și pensiuni moderne, dar care și-au păstrat elementele tradiționale maramureșene.

Paul și Renata Moca, cei doi orădeni care au călătorit în jurul lumii timp de un an și au povestit experiențele pe blogul lor, Cherryontheworld, recomandă plimbările în Valea Vinului, acolo unde, în mijlocul unui deal, o căsuță din lemn oferă o vedere idilică asupra văii. Un loc izolat, cu peisaje superbe, cu multe izvoare de apă minerală.

Casă tradițională în Valea Vinului | Foto: Cherryontheworld

Casa are aproximativ 120 de ani și a fost inițial amplasată pe Valea Izei, dar a fost demontată bucată cu bucată și mutată.

“Noi am făcut o drumeție pe dealurile din apropiere, destinația fiind Obcina, cu vedere panoramică asupra Munților Maramureșului (Vf. Farcău și Mihăilescu) pe partea cu Poienile de sub Munte, Țibleș pe partea de vest și Rodnei în partea de sud. Alte lucruri de vizitat în zonă: Dealul Jurchi, Monumentul Eroilor de la Moisei, Lacul Știol în Munții Rodnei”, spun cei doi.

Satul Mătișești, județul Alba, Munții Apuseni

Iubitorii de rural pot merge și în satul Mătișești, din județul Alba, o zonă comparată de mulți cu peisajele austriece.

Și aici se pot face drumeții prin rezervațiile naturale din zonă, precum Izbucul Mătișești, declarată în anul 2000 arie protejată, sau Parcul Natural Apuseni.

Casă tradițională în Mătișești | Foto: Călător în bascheți

“Sunt mici afaceri de familie, cu camere puține, unde vă veți simți în siguranță și unde distanțarea socială se face de la sine. Veți găsi și alte sate sau cătune tare frumoase din Apuseni precum: Albac (Alba), Glod (Alba) sau Zece Hotare (Bihor). Nu te vei plictisi, pentru că aici poți face drumeții sau hiking”, spun bloggerii de la Călător în bascheți.

Țara Făgărașului

Mâncare bună, peisaje frumoase și locuri istorice impresionante. Așa s-ar putea rezuma Țara Făgărașului.

Turiștii pot vizita aici cetatea Făgăraș, mănăstirea cisterciană, Biserica Rupestră de la Șinca Veche și Palatul Brukenthal, precum și Muzeul de Pânze și Povești de la Mândra și Castelul Valea Zânelor.

Țara Făgărașului | Foto: Călător în bascheți

La fel ca în Maramureș, se găsesc multe variante de cazare în case tradiționale restaurate sau pensiuni moderne și izolate.

Oradea

Nu are izolarea de la sat, dar nu este nici la nivelul Brașovului din punctul de vedere al aglomerației. Oradea este singurul oraș din România care face parte din rețeaua internațională a orașelor Art Nouveau.

Oradea | Foto: Cherryontheworld

“Oradea este un oraș frumos, care cu siguranță merită vizitat, un oraș în plină dezvoltare. Schimbările în bine sunt vizibile, renovările masive au transformat clădirile istorice în atracții turistice interesante și frumoase, iar de vizitat în zonă sunt Piața Unirii, Cetatea Oradea, Biserica Sf. Ladislau, Sinagoga neologă Zion, Palatul Moskovits”, recomandă Paul și Renata Moca.

De precizat este însă că Oradea, dar și alte localități din județul Bihor se află în scenariul roșu, după ce au depășit rata de infectare cu coronavirus de 3 la mia de locuitori.

Satul Groși, județul Bihor

Satul Groși se află în comuna Aușeu, județul Bihor, iar atracția nu stă doar în locurile ce pot fi vizitate în zonă, precum Peștera Vadu Crișului sau cascada cu același nume, ci și în casele tradiționale ce au fost amenajate și reabilitate anul trecut de doi localnici.

Căsuță tradițională în Groși, jud. Bihor | Foto: Cherryontheworld

Turiștii pot găsi o cazare inedită în căsuțele cu acoperișuri din paie, șemineu, rogojini și pereți din sticlă care oferă o priveliște impresionantă.

Mărginimea Sibiului

“Cel mai sigur pentru familii este în rural și aici recomand localitățile din Mărginimea Sibiului, unde peisajele sunt superbe și își pot lua cazare la pensiuni amenajate în stil tradițional”, spune consultantul în turism Traian Bădulescu.

Pe lista recomandărilor lui Bădulescu se află Săliște, inițial un simplu și tradițional sat de munte, declarat în 2003 oraș. Localitatea îmbină urbanul cu ruralul: clădiri și vile colorate în piața centrală, străduțe înguste și căsuțe bătrânești. Un muzeu al culturii și unul al icoanei și multe biserici.

De neratat este drumeția prin livada pe care localnicii o numesc Tră Păraua.

La jumătate de oră cu mașina de Săliște este Cisnădioara.

Mica așezare din apropierea Sibiului are o biserică veche de 800 de ani, din piatră, și cea mai veche orgă cu tuburi din România, încă funcțională, la Biserica Evanghelică.

Vezi și alte obiective turistice din România pe care merită să le cunoști îndeaproape!

 
 

Urmărește-ne pe Google News