ComenteazăSonia avea doar șapte anișori când părinții ei au luat drumul străinătății, în căutarea unui trai mai bun. Mai întâi, a plecat tatăl ei, Grigore, iar după șase luni, și Milica, mama ei. Au lăsat-o pe fată în grija bunicii, mama Milicăi, femeie în putere, care abia ieșise la pensie. Locuiam în același bloc, pe același palier cu Milica și Grigore, încă de când s-a dat blocul în folosință, ne împrieteniserăm, ne-am ajutat la bine și la rău, iar ei mi-au fost de mare folos când soțul meu, Iulian, și-a luat lumea în cap și m-a lăsat cu doi copii mici de crescut.
Eu nu lucrasem până atunci, iar Milica m-a ajutat să mă angajez la atelierul de croitorie unde lucra ea, pentru că eram îndemânatică și mă pricepeam să cos. Am aranjat în așa fel încât să lucrăm în schimburi diferite, pentru ca una dintre noi să poată sta cu copiii, să aibă grijă de ei. între copiii mei era o diferență de numai un an, așa că i-am dat deodată la școală, în același timp cu Sonia, care avea doar șase ani. Era o fetiță inteligentă și descurcăreață, o personalitate puternică și independentă.
Milica s-a gândit că, dacă o dă mai devreme la școală, o să aibă o ocupație și se mai potolește, că nu o să mai umble brambura prin cartier cu copii mai mari decât ea. Nici de Grigore nu asculta. Făcea numai ce-i plăcea ei. M-am mirat tare mult când Milica mi-a spus că s-au hotărât să plece și o lasă pe Sonia în grija maică-sii. Milica mi-a mărturisit că nu se mai înțelege prea bine cu Grigore și că, poate, dacă sunt departe de țară și au mult de muncă, dorul de țară, de copil îi va apropia din nou. Nu am putut să mă abțin și am întrebat-o:
— și Sonia? La ea v-ați gândit? Dacă o s-o apuce pe căi greșite?
— încă e mică. Până mai crește, ne-om face și noi un rost acolo și o luăm la noi.
Milica m-a rugat s-o ajut pe maică-sa, așa cum am ajutat-o și pe ea, și m-a asigurat că tanti Florica se va descurca foarte bine cu Sonia. Spre uimirea mea, după ce i-au plecat părinții, Sonia s-a făcut fată cuminte. Nu ieșea din vorba bunicii, erau prietene bune, o ajuta cât se pricepea la de toate, iar Grigore și Milica le trimiteau bani și pachete. Sonia nu ducea lipsă de nimic. Era îmbrăcată frumos, avea de toate.
Milica îmi trimitea și mie pachete și bani, știa cât de mare nevoie am de ajutorul ei. Uneori îmi dădea telefon și-mi povestea cum le merge; mi-a spus că lucrurile s-au mai îndreptat între ea și Grigore, că muncesc mult amândoi, iar duminica, singura lor zi liberă, stau împreună ca doi porumbei și le e iar bine împreună. După câțiva ani, Milica m-a anunțat că e însărcinată și că Grigore e în culmea fericirii. Am crezut că Milica va veni acasă, să i-o arate pe surioară Soniei sau o va chema pe Sonia acolo. Dar Milica și Grigore se purtau de parcă uitaseră că mai aveau un copil, erau din nou fericiți și au lăsat-o pe Sonia în plata Domnului.
Lunile treceau, au trecut câțiva ani buni, dar niciunul din ei nu a venit acasă și nici nu și-au chemat fata acolo. Trimiteau în continuare bani și pa-chete, de parcă atâta ar fi fost de ajuns. Nu știu ce s-a petrecut în mintea și în sufletul Soniei când a aflat că va avea o surioară. Cert este că, după ce a aflat că Milica a născut-o pe Lavinia, a început s-o necăjească tot mai mult pe tanti Florica.
A redevenit o răzvrătită, a redevenit copilul care nu asculta de nimeni, ca înainte. și-a făcut niște prieteni nepotriviți, a început să lipsească de la școală, nu-i mai plăcea să învețe, iar când a împlinit 13 ani, a venit într-o bună zi acasă și i-a spus bunicii că e însărcinată.
Biata tanti Florica! îmi amintesc și acum ziua aceea. A venit desfigurată la ușa mea și m-a întrebat cum iese ea din încurcătura asta. Eu i-am spus că ar tre-bui s-o anunțe pe Milica, doar e vorba de fata ei, dar tanti Florica mi-a spus că n-o lasă inima să facă asta.
— A avut încredere în mine, mi-a lăsat fata în grijă, nu pot s-o dezamăgesc!
Abia atunci am aflat marele secret al lui tanti Florica. Milica nu era copilul ei, era al surorii ei mai mici, care fugise de acasă la 15 ani și se întorsese cu burta la gură. Cum ea, Florica, tocmai se măritase, părinții au pus-o să ia copilul la ea, iar pe Lenuța au trimis-o la internat, unde profesorii au găsit-o într-o bună zi spânzurată. Tanti Florica nu avusese curajul să-i spună adevărul Milicăi. încercase la un moment dat s-o facă bărbatul ei, care, pasămite pentru că tanti Florica nu i-a dăruit și lui un fecior, a făcut unul cu alta și a părăsit-o. Milica era lumina ochilor lui tanti Florica și ar fi făcut orice, și-ar fi dat viața numai să n-o supere. Așa se face că Milica crescuse crezând că totul i se cuvine, că fericirea ei este pe primul plan, iar când a fost în pericol să-l piardă pe Grigore, a fost în stare să-și lase fata și să plece la mii de kilometri distanță de dragul ei și al lui.
Mi se părea nedrept ce se întâmpla. Tanti Florica trebuia să plătească prea scump faptul că-și dorise un copil și că, neputând avea unul al ei, ajunsese să-l crească pe al surorii ei. De teamă să n-o piardă pe Milica, îi ascunsese cum s-au petrecut lucrurile. Eu, una, aș fi pus mâna pe telefon și aș fi chemat-o pe Milica, aș fi scuturat-o puțin, să se trezească la realitate, dar, de dragul lui tanti Florica, n-am făcut-o.
Tot ce puteam face era s-o scăpăm de Sonia de sarcină. Sonia era îndrăgostită de un băiat mai mare, ai cărui părinți erau și ei plecați în străinătate, care locuia singur, o apucase pe căi greșite, se ținea de tot felul de prostii, dădea petreceri și ademenea la el acasă fetiș-cane naive ca ea. Auzisem și eu de chefurile pe care le dădea Florin, tot cartierul vorbea, unii vecini chemaseră Poliția de mai multe ori, dar nu s-au găsit dovezi ca să poată fi arestat.
La început, Sonia nici n-a vrut să audă să renunțe la copil. în naivitatea ei, își imagina că Florin o va iubi și el dacă îi va dărui un copil. Tanti Florica s-a dus la ușa lui și l-a întrebat cum a putut să-și pună mintea cu o copilă. Cum-necum, tanti Florica i-a înmuiat sufletul lui Florin. El i-a spus că o iubește și că e gata s-o ia de nevastă.
— Are doar 13 ani, nu știi? 0 fi arătând ea de mai mult, dar e încă un copil! Nu am nimic cu tine, poate că ești un om bun, dar, te rog din suflet, convinge-o să renunțe la copil. Fă ce-oi știi, promite-i ce crezi tu că vrea să audă, dar, dacă ții cât de cât la ea, n-o nenoroci!
Și Florin a convins-o pe Sonia. Au mers toți trei la medic. De atâta emoție și încordare, tanti Florica a făcut infarct și a ajuns pe patul de spital. N-am mai avut ce face, am sunat-o pe Milica și am chemat-o acasă. Tanti Florica nu i-a spus nimic, m-a rugat și pe mine să fiu discretă, iar Sonia i-a promis că va păstra secretul. Milica a stat în țară până ce tanti Florica s-a pus pe picioare, i-a fost teamă să n-o piardă. Când tanti Florica s-a întors acasă, a rugat-o pe fata ei un singur lucru: s-o ia pe Sonia cu ea. Biata Sonia s-a despărțit cu greu de bunica, se simțea vinovată și nu voia s-o lase singură, dar tanti Florica a îmbărbătat-o, i-a spus că locul ei este lângă părinți și că poate veni s-o vadă oricând poftește. și-a luat adio și de la Florin, care i-a promis că, într-o bună zi, se vor regăsi.
Încetul cu încetul, rănile din sufletul Soniei s-au închis. Era bucuroasă să fie împreună cu părinții și sora ei mai mică, pe care a îndrăgit-o din prima clipă, au înscris-o la școală, și-a făcut prieteni noi, a început să iasă cu ei în oraș și, după vreo doi ani, l-a cunoscut într-un bar pe Costa, un tip care cânta foarte frumos la chitară.
Costa era mai mare cu aproape zece ani decât ea, locuia singur și se întreținea la facultate muncind. Au fost împreună aproape un an, Sonia i s-a dăruit din tot sufletul și a sperat că vor rămâne împreună. Numai că, deși Costa îi spunea vorbe dulci și-i făcea tot felul de promisiuni, într-o seară, când s-a dus fără să-l anunțe în barul unde cânta, l-a surprins sărutându-se cu altă fată și a fugit unde a văzut cu ochii.
Zile la rând i-a dus dorul, a plâns, dar nu i-a mai răspuns la telefon. și-a amintit de promisiunile lui Florin, de suferința de atunci și a preferat să-și vadă de drum. Ori de câte ori i se făcea dor de tanti Florica, venea în vizită. Am văzut-o și eu de multe ori. Venea încărcată cu de toate și pentru bunica ei, și pentru noi. Se făcuse o domnișoară frumoasă și elegantă, semăna cu fetele din revistele de modă.
Râdea mult și ne povestea lucruri fru moase, dar avea ceva în priviri, o tristețe…
Tanti Florica înflorea când o vedea. îmbătrânise, dar încă era în putere și se descurca singură. Eu eram acolo și o puteam ajuta oricând. Copiii mei o priveau pe Sonia cu admirație, ar fi vrut să aibă și ei o viață ca a ei, dar nu se îndurau să plece, să mă lase singură.
Sonia se simțea bine în sânul familiei, își ajuta sora mai mică la lecții, își petrecea timpul în compania prietenilor, a terminat liceul și a intrat la facultate. La 22 de ani, l-a cunoscut pe Javier. Era studentă la Barcelona. S-au îndrăgostit și s-au iubit. A venit de câteva ori cu el în România, să-l cunoască și bunica. Tanti Florica se temea să circule cu avionul. De fapt, nu-i mai venea să pornească la drum, căci Sonia se oferise să vină s-o ia cu mașina.
După ce Javier a cerut-o de soție, Sonia și-a dorit foarte mult ca bunica să vină la nuntă. A fost cu ea la doctor și medicii i-au spus că e mai prudent ca tanti Florica să nu facă drumuri atât de lungi, pentru că inima ei e fragilă. Atunci, s-a hotărât să facă cununia civilă în țară. Iar Javier a fost de acord.
Sonia a umblat după toate actele și, în ziua stabilită, ne-am dus cu toții la primărie: eu, copiii, tanti Florica și ei doi. Biata tanti Florica a plâns întruna.
— 0 să-ți cumpăr ochelari cu ștergătoare de parbriz, i-a spus Sonia în glumă.
Apoi, ne-am dus acasă la tanti Florica, unde ne așteptau tot felul de bunătăți, pe care Sonia le comandase dinainte. A fost o seară minunată. Peste câteva zile, au plecat să facă nunta religioasă, cu părinții. Sonia ne-a trimis fotografii, s-o vedem în rochie de mireasă. După un an, am primit vestea cea mare, Sonia născuse o fetiță, care era copia ei fidelă. Erau amândouă nespus de frumoase, ca două icoane de pus în ramă. Faptul că devenise mamă o transformase mult pe Sonia. Copilul îi monopolizase viața. Voia să fie o mamă perfectă, ținea morțiș ca Olivia să crească exact ca la carte. Citea cărți despre creșterea copiilor, se consulta cu pediatrul, cu alte mame mai experimentate.
Când copilul a împlinit un an, Javier, care era profesor, a fost invitat să țină niște cursuri la Londra. Sonia nu s-a simțit în stare să-l urmeze, l-a rugat să renunțe, dar pentru el invitația era un pas important în carieră. Sonia l-a condus la aeroport cu sufletul strâns, dar convinsă că a făcut ce e mai bine pentru copil. Când se apropiau sărbătorile de iarnă, era vorba că Javier vine acasă. A sunat-o și i-a spus să nu vină să-l aștepte la aeroport, că închiriază o mașină. Era vreme urâtă, mâzgă, ceață. L-a așteptat până dimineața, privind pe geam.
Nu înțelegea ce s-a întâmplat, când a fost anunțată că Javier este la spital, în stare gravă, avusese un accident de mașină. A lăsat-o pe Milica să aibă grijă de fată și s-a dus la spital. Javier a murit în brațele ei. Durerea a împietrit-o pe Sonia. Singura ei mângâiere era Olivia. Tanti Florica și-a adunat toate puterile și s-a dus la ea. Când a văzut-o, Sonia a izbucnit în plâns.
— Ce m-aș fi făcut dacă nu erai tu în viața mea? i-a spus Sonia bunicii.
Tanti Florica a rămas lângă ea, nu s-a mai îndurat s-o lase singură. în fiecare zi, pe la prânz, tanti Florica ieșea în parcul de vizavi de casă. într-o zi, stătea pe o bancă la soare, cu ochii închiși, când a simțit o mână pe umăr.
— Bată-te să te bată! De unde ai răsărit?
în fața ei stătea Florin, iubitul din copilărie al Soniei, tatăl copilului de care și acum tanti Florica se simțea vinovată că o silise pe Sonia să se despartă. Florin era bărbat în toată puterea cuvântului, îi înfloriseră câțiva ghiocei la tâmple. Tanti Florica l-a îmbrățișat. A simțit că el vrea s-o întrebe ceva.
— E bine, mititica. Cred că tare se va bucura să te vadă. A avut zile când a fost fericită, a iubit un bărbat de toată isprava, dar nu cred să fi trecut vreo zi fără să se gândească la tine. Bine faci, băiete dragă, că-ți ții promisiunea! Bine că ne-ai găsit!