Un nou studiu condus de cerecetărorii americani a scos la iveală că această dietă este bună pentru prelungirea vieţii, scade repede numărul kilogramelor, reduce simptomele astmului şi ajută în tratarea cancerului la sân.

Deşi foarte puţin oameni pot trăi pe baza unei diete hipocalorice, neurologul american Mark Mattson susţine că cei care au reuşit să facă acest lucru se bucură de toate aceste beneficii ale dietei dacă alternează o zi cu o alimentaţie bogată cu o zi cu o alimentaţie foarte scăzută.

Krista Varady, profesor şi specialist în nutriţie de la Universitatea din Illinois, Chicago, a condus un studiu de 10 săptămâni cu 16 pacienţi supraponderali. Ea le-a dat într-o zi doar 20% din ceea ce mâncau în mod normal, iar a doua zi i-a lăsat să mânânce ca de obicei. La finalul experimetului toţi au slăbit între 5 şi 15 kilograme, cum mult peste aşteptările Kristei.

Aceasta a explicat pentru The Independent că dieta alternantă trezeşte gena SIRT1 responsabilă pentru arderile grăsimilor din organism dar şi pentru micşorarea nivelului de zahăr din sânge şi reduce inflamaţiile din organism.

 
 

Urmărește-ne pe Google News