Din punct de vedere al aspectului ai putea crede că este o altfel de Pizza, dar, de fapt, este Pinsa, tendința alimentară nouă care atrage atenția gurmanzilor datorită gustului savuros. Iată ce este Pinsa și ce o diferențiază de preparatul clasic Pizza!

Ce este Pinsa

Preparat culinar cu origini străvechi, Pinsa este cunoscută încă din Roma Antică, atunci când oamenii o pregăteau rapid din doar câteva ingrediente, un amestec simplu de apă, mei, orz și ovăz. Se forma astfel o pâine pe care o întindeau sub o formă plată și apoi o găteau pe o cenușă fierbinte ori pe o piatră încinsă.

Mai degrabă, atunci semăna cu o lipie, însă în prezent, atât forma, cât și rețeta au fost îmbunătățite, iar acum Pinsa reprezintă una dintre cele mai savuroase rețete.

Aluatul de Pinsa este făcut dintr-un amestec de făinuri

Aluatul folosit la Pinsa este format dintr-o combinație de ingrediente și anume: făina albă de grâu, făina de orez și făina de soia. Acest amestec ajută la formarea unui aluat pufos, bine închegat, ușor de digerat și cu un conținut ridicat de fibre.

Secretul de bază al rețetei de Pinsa este timpul de care aluatul are nevoie să se odihnească, iar acesta este între 24 de ore și 120 de ore, la frigider, înainte de a fi procesat ulterior. În tot acest timp, procesele de fermentație sunt finalizate, iar aluatul devine ușor de digerat și pufos în mod natural.

Ingredientele care stau deasupra aluatului pentru Pinsa pot fi variate, în funcție de preferințele fiecăruia în parte. Se pot folosi legume proaspete, brânzeturi, măsline, rucola sau mezeluri.

Ce este Pinsa și cum se face

Rețetă pentru aluatul de Pinsa

Ingrediente

  • 350 gr făină albă de grâu;
  • 55 gr făină integrală de speltă;
  • 70 gr făină de orez;
  • 30 gr făină de soia;
  • 300 ml apă rece;
  • 0,5 drojdie proaspătă;
  • O linguriță de sare, o linguriță ulei de măsline.

Mod de preparare

Într-un bol încăpător se amestecă toate tipurile de făinuri. Drojdia se dizolvă în puțină apă, apoi se amestecă cu restul de apă, sarea și uleiul de măsline. Se pune tot conținutul lichid peste făina amestecată și se începe frământarea aluatului timp de 10 minute. Dacă este nevoie, se mai adaugă apă.

Aluatul se lasă la odihnit pentru 30 de minute, după care se mai frământă o data. Apoi, se pune aluatul într-un vas mare, se acoperă cu o folie alimentară și se lasă la frigider pentru 48-72 de ore.

Se scoate aluatul de la frigider cu 2 ore înainte de a-l pregăti în forma finală.

Se frământă din nou aluatul și se împarte în 4 bucăți, după care se mai lasă să se odihnească pentru încă o oră, pe blatul de lucru.

Ulterior, fiecare bucată de aluat se întinde într-o tavă de cuptor, pe care ai pus foaie de copt, și se netezește aluatul cu mâna.

Pinsa se pune la cuptor pentru 15 minute, în cuptorul încălzit în prealabil, după care se scoate din cuptor și se adaugă topping-urile dorite.

Diferența dintre Pizza și Pinsa

Principala diferență dintre Pinsa și Pizza constă în aluat. Dacă aluatul pentru Pinsa are la bază mai multe tipuri de făină, aluatul pentru Pizza este făcut din făină de grâu.

De asemenea, o altă diferență majoră între cele două preparate este timpul de fermentare. Dacă pentru aluatul de Pizza este nevoie doar de câteva ore de fermentare, aluatul de Pinsa, așa cum am observat din rețetă, are nevoie de minim 2 zile de fermentare.

Diferența dintre Pinsa și Pizza constă și în hidratarea aluatului, respectiv umezeala acestuia. Aluatul de Pinsa are o cantitate scăzută de gluten, datorită timpului mare de fermentare a aluatului, făcând astfel aluatul mai ușor de digerat, spre deosebire de aluatul clasic de Pizza.

O altă diferență importantă dintre Pinsa și Pizza, este faptul că Pinsa se coace doar în tavă de metal, spre deosebire de rețetele de Pizza, unde aluatul se coace și pe piatră, în cuptor de lut.

De asemenea, în cazul rețetei de Pinsa, topping-urile se adaugă peste doar după ce blatul, aluatul a fost gătit, spre deosebire de Pizza, acolo unde toate ingredientele se pun peste blat și se gătesc împreună.

Rețetă clasică pentru Pizza Margherita

Ingrediente pentru blat

  • 350 gr făină;
  • Un plic drojdie uscată;
  • 240 ml apă călduță;
  • 2 lingurițe de zahăr;
  • 2 lingurițe ulei de măsline și o lingură de sare.

Ingrediente pentru sos și umplutură

  • 400 gr pulpă de roșii;
  • Câteva felii de roșii proaspete;
  • Câteva felii de brânză mozzarella;
  • 3 linguri de ulei;
  • 3 căței de usturoi;
  • O linguriță de sare;
  • Câteva frunze de busuioc proaspăt.

Mod de preparare

Amestecă drojdia cu apa caldă și zahărul și lasă-le împreună timp de 10 minute să se odihnească. Drojdia se activează atunci când apar bule la suprafața apei. Amestec-o ulterior cu făina, sarea și uleiul de măsline. Poți amesteca cu mâna ori poți pune toate ingredientele în robotul de bucătărie. Compoziția trebuie amestecată până când aluatul de pizza este elastic, omogen și ușor lipicios.

Mută aluatul obținut într-un bol pe care l-ai uns cu ulei de măsline și lasă-l să se dospească până când își dublează volumul, într-un loc cald. Când s-a dospit, împarte aluatul în două părți egale și modelează-le. Secretul este ca marginile să fie puțin mai groase decât centrul blatului de pizza.

Pune uleiul de măsline într-o cratiță la foc mic, adaugă usturoiul și lasă pe foc pentru 2 minute. Adaugă și pulpa de roșii peste busuiocul și sarea și amestecă. Lasă sosul să fiarbă pentru 15 minute.

Când blatul s-a dospit, întinde-l pe masa de lucru și adaugă sosul de roșii deasupra. Pune feliile de mozzarella deasupra, stropește totul cu ulei de măsline și adaugă și câteva frunze de busuioc deasupra. Pune pizza la cuptor pentru 15 minute la cuptorul preîncălzit la 220 de grade C.

Descoperă mai multe rețete de pizza

Sursă foto: 123rf.com

Urmărește-ne pe Google News