Cuprins:
Ce este poleiul
Poleiul este un fenomen meteorologic caracteristic anotimpului rece, care constă în formarea la nivelul solului și al altor suprafețe expuse a unui strat subțire de gheață, care poate fi transparentă sau opacă. Durata de depunere a poleiului este relativ scurtă, de obicei câteva ore, însă impactul său este semnificativ, mai ales în domeniul rutier și al siguranței publice. Poleiul are o densitate cuprinsă între 0,1 și 0,6 g/cm³, iar greutatea specifică variază între 0,6 și 0,9 g/cm³, aflăm de pe site-ul DBPedia. Aceste valori depind de grosimea stratului de gheață și de cantitatea de apă înghețată, iar caracteristicile fizice contribuie la transparența sa și la cât de alunecos poate fi.
Poleiul este adesea întâlnit în timpul dimineților reci, în condiții de ceață sau după trecerea unui front atmosferic cald care aduce precipitații lichide peste un strat de aer rece și stabil. Poate fi accentuat în zonele cu umbră sau pe suprafețele unde se acumulează apă din topirea zăpezii. Poleiul constituie un fenomen climatic de risc cu impact negativ asupra unor sectoare economice, ca transporturi, energetică, agricultură, silvicultură sau pomicultură.
Cum se formează poleiul
Spre deosebire de alte tipuri de gheață care se pot forma la nivelul solului, așa cum este cazul stratului rezultat din înghețarea apei provenite ca urmare a topirii zăpezii, poleiul se formează printr-o combinație specifică de factori meteorologici. Astfel, formarea poleiului este un proces direct de înghețare a picăturilor de apă, distinct prin modul de apariție, și este condiționat de o serie de factori. Această peliculă apare în momentul în care picăturile de ploaie ori de burniță suprarăcite intră în contact cu suprafețe expuse ale căror temperaturi trebuie să fie suficient de scăzute pentru a permite înghețarea imediată a picăturilor de apă. De obicei, aceste trebuie să fie cuprinse între 0,1° Celsius și 1,0° Celsius. În plus, fenomene precum ceața sau umezeala preexistentă contribuie la creșterea probabilității de apariție a poleiului.
Condiții favorabile apariției poleiului
Poleiul apare cu o frecvență mai mare în tranzițiile sezoniere, cum ar fi la sfârșit de toamnă și la începutul iernii, dar își poate face simțită prezența și în intervalul dintre sfârșitul iernii și debutul primăverii. Acest fenomen meteorologic este strâns legat de o combinație de factori atmosferici, în special după o perioadă de răcire accentuată a vremii care menține temperaturile la nivelul solului sub pragul înghețului. În astfel de condiții, un front cald ce aduce precipitații lichide contribuie la formarea rapidă a stratului de polei.
Principalul factor care determină apariția poleiului îl reprezintă o ploaie de scurtă durată, care cade când temperatura aerului scade ușor sub 0° Celsius, potrivit DBPedia.com. Acest fenomen este cunoscut sub denumirea de „ploaie înghețată” deoarece picăturile de apă îngheață imediat ce intră în contact cu suprafețele reci de la sol. Un alt element care favorizează formarea poleiului îl reprezintă, așa cum spuneam, ceața. Aceasta contribuie la creșterea nivelului de umiditate, iar în combinație cu temperaturi apropiate de punctul de îngheț, facilitează acumularea unei pelicule subțiri de apă care se poate transforma în gheață.
De asemenea, zăpada parțial topită pe marginea drumurilor în zilele mai călduroase poate genera polei odată ce apa provenită din topire se scurge pe carosabil, ducând la formarea unei pelicule de gheață foarte alunecoase pe timpul nopții, când temperaturile sunt mai scăzute.
Unde se formează cu precădere poleiul
În general, stratul de polei se formează de cele mai multe ori pe drumurile, trotuarele ori aleile mai puțin circulate, adică acolo unde traficul rutier și cel pietonal este redus și, în aceste condiții, solul nu reușește să se încălzească îndeajuns pentru ca poleiul să se topească. De asemenea, acest fenomen poate să-și facă apariția acolo unde există curenți de aer cu un puternic efect de răcire asupra carosabilului, adică pe poduri și viaducte, unde vântul răcește mai repede carosabilul și, implicit, favorizează formarea poleiului, în virajele strânse și pe drumurile cu diferențe de nivel (pante sau rampe) sau în văi sau depresiuni, adică acolo unde acumularea de aer rece și umezeală este frecventă, iar temperaturile negative transformă apa în polei, se mai precizează pe site-ul Nphm.com. De asemenea, poleiul se mai poate forma în zonele rutiere sau pietonale umbroase unde nu ajung razele de soare care să usuce asfaltul.
Ce este gheața și unde se formează
Gheața este o substanță solidă, cristalizată, care se obține prin înghețarea vaporilor de apă sau a apei lichide și al cărei punct de topire (760 mm coloană de mercur) servește drept standard termometric. La temperaturi sub 0° Celsius, vaporii de apă se transformă în gheață la nivelul solului și în fulgi de zăpadă (fiecare dintre aceștia fiind format dintr-un singur cristal de gheață) în nori. Odată ce se apropie de pragul de îngheț, moleculele de apă încep să se extindă, iar într-un spațiu mic pot crea o presiune foarte mare.
Apa acoperă mai mult de 70 % din suprafața Pământului, iar puțin mai mult de două procente din apa de pe Terra este înghețată, stratul de gheață având grosimi diferite. Gheața se formează pe oceane, mări, râuri sau lacuri, care pot îngheța parțial sau complet. În același timp, dacă temperatura exterioară atinge sau coboară sub pragul înghețului, apa de pe drumuri, trotuare, acoperișuri și jgheaburi se transformă în gheață, devenind un real pericol pentru oameni, animale, vegetație și mașini. Spre exemplu, zăpada de pe șosele și de pe aleile pietonale apare din cauza ploii sau a topirii zăpezii, urmate de îngheț, în timp ce pe acoperișuri și pe jgheaburi, apa din zăpada topită poate să înghețe din nou.
De câte feluri este gheața pe Terra
Pe Pământ există două feluri de gheață. Cea de pe continente se formează din apă dulce, în timp ce gheața marină se formează din apă sărată. Trebuie să știi că gheața de mare, care acoperă aproximativ 25 de milioane km2 din suprafața Terrei, nu-și păstrează salinitatea inițială deoarece sarea este treptat eliminată pe măsură ce gheața evoluează. În interiorul gheții marine, sarea se concentrează în mici „buzunare” cu salinitate extrem de ridicată, iar cu timpul, aceste buzunare încep să se topească, iar apa sărată rezultată formează canale fine prin care se scurge. În acest proces gheața devine treptat mai puțin sărată, transformându-se într-o formă mai dulce, potrivit LiveScience. Gheața proaspăt formată din apa de mare poate avea un conținut de sare de peste 2%, iar apa de mare obișnuită are o salinitate de 3-3,5%. Pe măsură ce gheața îmbătrânește salinitatea scade considerabil, ajungând sub 1% în cazul gheții marine vechi.
Cum se formează gheața
Spre deosebire de alte lichide, apa se extinde cu aproximativ 9% pe măsură ce îngheață și devine gheață, ocupând mai mult spațiu. Asta se datorează faptului că moleculele de apă sunt de fapt mai îndepărtate, în loc să fie mai apropiate. Acesta este motivul pentru care gheața poate sparge chiar și cele mai dure țevi metalice în timpul iernii, pe de-o parte, în timp ce, pe de altă parte, formele pentru cuburi de gheață din congelatorul de acasă pot părea că sunt preapline cu gheață, deși au fost umplute cu apă doar pe jumătate. Spre exemplu, dacă apa îngheață într-o crăpătură dintr-o stâncă, gheața poate în cele din urmă să spargă acea stâncă.
Datorită acestor proprietăți gheața este foarte importantă în intemperii. Este vorba despre procesele de dezintegrare sau de descompunere a rocilor și mineralelor de deasupra suprafeței pământului în urma cărora rocile și pământul sunt spălate sau mutate în alte locuri. Moleculele expandate fac gheața mult mai ușoară decât apa lichidă, având o densitate mai mică decât apa, motiv pentru care plutește. Un aisberg care cântărește câteva tone poate pluti cu ușurință în ocean la fel cum o bucată de gheață plutește în paharul cu apă, suc sau whiskey, relatează National Geographic.
Sub ce formă se găsește gheața în natură
Gheața, un element esențial al ecosistemelor terestre și acvatice, se regăsește în diverse forme pe suprafața Pământului, de la continente până la apele oceanice. Cele mai impozante manifestări ale gheții sunt ghețarii continentali, care acoperă vaste teritorii din Antarctica și din Groenlanda, în total peste 50.000 km2 în toată lumea. În regiunile arctice și în alte zone situate la latitudini înalte, calotele glaciare domină peisajul, în timp ce în zonele montane, ghețarii alpini ocupă văi înguste și versanții montani, extinzându-se uneori până pe câmpiile învecinate.
Pe uscat, gheața poate lua și alte forme, cum ar fi gheața de sol asociată cu permafrostul – solurile care rămân înghețate tot timpul anului – fenomen caracteristic regiunilor cu temperaturi extrem de scăzute. În apele oceanice din regiunile polare, aisbergurile apar atunci când mase mari de gheață se desprind din ghețarii continentali sau din platformele de gheață și se îndepărtează purtați de curenții oceanici. Înghețarea apei de mare în regiunile arctice și antarctice conduce la formarea așa-numitelor banchize, adică acele straturi de gheață marină care se extind pe suprafețe vaste. Fenomene similare au loc pe lacuri și râuri în timpul lunilor de iarnă, în multe părți ale lumii, când temperaturile scăzute favorizează formarea gheții de suprafață, mai scrie sura citată anterior.
Ce este „gheața neagră”
Poleiul este unul dintre cele mai periculoase fenomene meteo care apar în timpul iernii, cu un impact major asupra siguranței traficului rutier și pietonal. Fiind incolor și aproape invizibil pe suprafațele asfaltice, poleiul este greu de detectat chiar și de către cei mai experimentați conducători auto ori de pietoni. Caracterul lui insidios constă în faptul că oferă impresia unei simple suprafețe umede, ascunzând pericolul real al alunecării. Deoarece este aproape transparentă, această pojghiță de gheață lasă să se vadă culoarea întunecată a asfaltului.
Privită de aproape, suprafața afectată este acoperită cu un strat foarte subțire de gheață și capătă o strălucire specifică, însă acest detaliu subtil este ușor de trecut cu vederea, mai ales în condiții de iluminare scăzută. Astfel, culoarea pe care ochiul unui șofer ori al unui pieton o va percepe va fi cea de asfalt de culoare închisă, dându-i un aspect negru dacă este privit de aproape, ceea ce i-a atras denumirea de „gheață neagră”, potrivit specialiștilor de la Nphm.com.
De obicei, acest fenomen apare dimineața devreme, seara târziu ori pe timpul nopții, atunci când temperaturile sunt mai scăzute, iar asfaltul este mai rece. În timpul zilei, „gheața neagră” tinde să se topească datorită temperaturilor mai ridicate.
Gheața carbonică
Din punct de vedere meteorologic, apa înghețată apare sub formă de zăpadă, lapoviță și grindină. De asemenea, să nu uităm de gheața pe care o găsim în comerț ori pe care o producem în congelatoarele de acasă și pe care o folosim pentru a ne răci băuturile. În același timp, există un tip de gheață, denumită carbonică, cunoscută și sub denumirea de „gheață uscată”. Aceasta este o formă solidă de dioxid de carbon, fiind folosită cu preponderență ca agent de răcire, prezentând o serie de avantaje, inclusiv o temperatură mai scăzută decât cea a apei înghețate, care înseamnă că nu produce reziduuri.
Principala sa utilizare este la conservarea mâncărurilor, băuturilor, etc. la o temperatură scăzută, atunci când alte moduri de răcire sunt indisponibile sau neadecvate. Având o temperatură de -73° Celsius, gheața carbonică răcește lucrurile foarte eficient, dar, totodată, reprezintă și un real pericol deoarece, dacă este atinsă, poate provoca degerături.
Vezi şi cum să conduci în siguranță pe gheață și pe polei!