Mă holbam la ecranul telefonului fără să înțeleg nimic. Sorin tocmai îmi trimisese un ultim mesaj. După doi ani de relație, multe amintiri și peripeții, el a ales să pună punct în felul acela. Fără nicio explicație. Am încercat să mă liniștesc, oferindu-i timp să se mai gândească la decizia pe care o luase. Nu l-am stresat cu telefoane, nu i-am răspuns. După o săptămână, l-am sunat și i-am propus o întâlnire.

— Nu, Ana, nu vreau să te văd. Abia am reușit să depășesc momentul. Dacă ne întâlnim o să mă dai peste cap…

— Sorin, am nevoie să știu ce s-a întâmplat, unde am greșit. Dacă tu vrei să terminăm, OK. știu că dragoste cu forța nu se poate. Dar aș vrea să înțeleg măcar de ce!

— Ana, îmi pare rău, nu vreau să continuăm.

A închis. Din acel moment, nu am mai știut nimic de Sorin. Ne făcuserăm planuri de viitor, iar eu chiar crezusem că sentimentele erau reciproce. Am încercat să îmi văd de viața mea, să merg mai departe, dar îmi era greu, fiecare zi îmi amintea de el și fiecare noapte de absența lui. într-o după-amiază de vineri, mă întorceam de la serviciu. M-am întâlnit în stația de autobuz cu o fostă colegă de liceu, Roxana. Nu ne mai văzuserăm de 8 ani.

— Hei, Ana! Ce surpriză!

— Roxana, ce mă bucur să te văd! faci?

Am stat mai bine de jumătate de oră în stație, la povești. Roxana era tot singură. Avusese un iubit, dar se despărțise de el cu doi ani în urmă. De atunci, nu a mai reușit să își facă o relație. I-am povestit și eu despre relația mea cu Sorin și despre felul misterios în care a dispărut, lăsându-mă cu ochii în soare.

— Lasă, poate a fost mai bine așa… Pe un asemenea om nu te poți baza.

— Dar mă doare… Nu m-am așteptat la asta.

Roxana m-a îmbrățișat. Am făcut schimb de numere de telefon și am păstrat legătura. în scurt timp, am devenit bune prietene și confidente. Locuiam în același cartier. Weekendurile ni le petreceam împreună. Uneori, rămâneam să dorm la ea, ca să ne putem uita la filme până târziu, noaptea. Avea un frate cu doi ani mai mare ca noi, însă era mai tot timpul plecat. Lucra la o secție de poliție din cartier și noaptea de sâmbătă îl prindea adesea în tură.

Când Cătălin era la secție se știa: rămâneam la Roxana și ne distram până în zori. Câteodată, invitam și alte prietene, organizam petreceri în pijamale. Era foarte distractiv să bârfim bărbații, să ne consolăm una pe cealaltă și să ne îmbătăm cu lichior sau vin dulce.

Văzându-mă tot mai des în casa lor, Cătălin a început să mă placă. și eu îl plăceam, dar nu îi acordam atenție pentru că era fratele prietenei mele. îmi era frică să risc relația sinceră pe care o aveam cu Roxana pentru un bărbat. știam că, indiferent ce s-ar fi întâmplat între mine și Cătălin, ea ar fi fost întotdeauna de partea fratelui său.

într-o sâmbătă călduroasă de mai, dis-de-dimineață, m-am prezentat la Rox, să mergem în afara orașului, la un grătar. Cum nici eu, nici ea nu aveam mașină, am apelat la Cătălin. El a fost încântat. A venit împreună cu Dan, un coleg de la secția de poliție care s-a cuplat cu Rox. Ziua a decurs bine, ne-am bucurat de aerul curat, am glumit, am râs. Spre seară însă, am primit un telefon de la Sorin:

— Iubito, unde ești?

— Sorin?

— M-am tot gândit la noi, la relația noastră… îmi lipsești. știi, m-a speriat legătura noastră tot mai puternică, care se îndreaptă spre căsnicie, și am fugit. Dar te iubesc, Ana, și te vreau înapoi!

Când l-am auzit, m-am topit toată. Am uitat de cele câteva luni de suferință, l-am iertat pentru tot și m-am întors în brațele lui. Sorin părea schimbat. Ceva nu mai era ca înainte. Simțeam că nu iubirea a fost cea care l-a determinat să mă caute. Mai era ceva…

— Sorin, eu am senzația că îmi scapă ceva. Ce ascunzi?

— Ce să ascund, iubito? Nimic! ți se pare… Hai să vorbim despre altceva, mi-a zis, sărutându-mă pe frunte și mângâindu-mi părul. Nu ai vrea să ieșim cu Roxana și Cătălin la finalul săptămânii?

— Nu! Sunt prietenii mei.

— Ana, de ce nu vrei să ne vedem niciodată cu ei? Ai avut vreo legătură cu Cătălin cât am fost despărțiți?

— Nu, nu am avut. Dar ei mi-au fost alături atunci când ție nu ți-a păsat de suferința mea și nu vreau să-i implic în relația noastră. Dacă mâine vei dispărea din nou, fără nicio explicație, vreau să știu că măcar ei îmi vor rămâne alături.

Nu reușeam să înțeleg de ce insista să mergem în vizită la Roxana. Părea foarte interesat de fratele ei. Mă trăgea de limbă, întrebându-mă ce știam despre el, cu ce se ocupa la secție, dacă îmi vorbise despre cazurile pe care le avea și alte detalii care nu mă priveau.

Așa cum mă așteptam, Sorin a dispărut după vreo două luni. De data asta, eu am fost cea care i-a trimis un SMS pe mobil: „Pentru mine, nu mai exiști. Te rog să nu mă mai cauți niciodată.”. Am cumpărat o sticlă de șampanie și m-am dus la Roxana, hotărâtă să sărbătoresc maturizarea mea. Cătălin a fost cel care mi-a deschis ușa:

— Credeam că ești la secție… i-am zis.

— Tocmai am venit! ți-am arestat iubitul!

Am încremenit.

— Ce-ai făcut? Nu înțeleg…

— Ana, nu știu cum să îți spun… E o poveste lungă.

— Noaptea e lungă, Cătă. Unde e Roxana?

— E plecată la munte, în team-building. Nu ți-a spus?

— Aaa, nu prea am vorbit în ultima săptămână. Am vrut să-i fac o surpriză.

Cătălin m-a luat de mână și m-a invitat în living.

— Ana, mă bucur că ești aici.

— și eu mă bucur.

— Dar eu mă bucur mai tare pentru că te știu în siguranță. Vino, vreau să vorbim.

M-am așezat pe un fotoliu și a început:

— Ana, iubitul tău…

— Nu mai e iubitul meu.

— Fostul tău iubit, sau cum vrei să-l numești, se află în arestul Poliției. Face parte dintr-o rețea de trafic de persoane. Eram de mult timp pe urmele lui. A fugit anul trecut, probabil în perioada în care a dispărut din viața ta. A fost în Spania. Acolo își desfășoară activitatea rețeaua de prostituție pe care o conduce.

Nu am zis nimic. El a continuat:

— Ei bine, una dintre prostituatele din Spania, minoră, fusese dusă acolo având acte false pe numele tău.

— Nu se poate!

— Ba da, Ana. I-ai împrumutat vreodată buletinul tău?

— Cred că da… Când mi-a propus să facem un credit pentru Prima Casă. A spus că merge la bancă să facă un calcul estimativ. Eu lucram, nu am putut să-l însoțesc.

— Deci asta e! S-a folosit de tine. ți-a propus vreodată să te prostituezi?

— Niciodată. Nu mi-am închipuit… Am început să plâng. Eram de-a dreptul speriată.

— Acum înțeleg de ce mi-a zis că nu vrea să mai facă rău nimănui!

— Din păcate, așa își racola victimele, a continuat Cătălin. Le seducea, apoi le obliga să se prostitueze pentru el.

Cătă m-a îmbrățișat. Eram debusolată. Mă uram pentru faptul că avusesem o relație cu un astfel de individ.

— Gata, liniștește-te! Ești în siguranță acum. îți promit că nu o să iasă curând de acolo!

Am petrecut noaptea cu Cătălin. Chiar îmi era bine lângă el. Nu știu dacă uniforma pe care o purta sau faptul că știa cum să se poarte cu o femeie mi-au dat încredere în el, dar m-am abandonat în brațele lui. De atunci, suntem nedespărțiți. în toamnă, ne vom căsători. Despre Sorin am aflat doar că a fost condamnat la 15 ani de închisoare cu executare.

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

 
 

Urmărește-ne pe Google News