Din cauza unei minciuni era să pierd dragostea

După mai multe legături ratate, am ajuns la concluzia că femeile din ziua de azi nu-și doresc alături decât fie oameni de afaceri, fie avocați, fie sportivi, de preferință fotbaliști. Pe scurt, le interesează bărbații cu stare și bani. Fiindcă nu doar contul din bancă, ci și faima le atrage. Dar eu, deși câștig bani frumoși, am mașină și apartament, nu sunt decât un biet mecanic auto, fără firmă și blazon.

Când am cunoscut-o pe Ina, la o agenție unde ne cumpăram amândoi bilete de avion (eu ieșeam pentru prima oară din țară), am fost tentat de la început să mă dau drept altcineva și altceva decât sunt.

— Mă numesc Doru Popa, am o firmă de calculatoare și plec într-o călătorie de afaceri.

— Ina Stanciu. Am o firmă de cosmetice. încântată de cunoștință!

Din vorbă în vorbă, am aflat când pleacă, în ce scop și ne-am propus ca, la întoarcere, să ne telefonăm și să ne vedem în oraș. La urma urmei, pot spune că mă puteam considera om de afaceri, ca ea. Eu plecam la Istanbul, ca să cumpăr niște piese de schimb în numele firmei pentru care lucrez. Iar ea pleca la Bruxelles, ca să negocieze un contract pentru nu știu ce produse cosmetice.

Mi-a plăcut enorm, m-am în-drăgostit pe loc de ea și nu mi-am mai putut-o scoate din minte. Am lipsit vreo zece zile din țară, dar, în loc să mă bucur de ele, să vizitez Istanbulul, eu nu-mi do-ream decât să treacă mai repede, să mă întoarc acasă. Nu m-a inte-resat decât să-mi cumpăr haine și încălțăminte potrivite pentru un

Recomandări

Nicolae Ciucă, despre Klaus Iohannis: „Epoca lui s-a terminat”

„șef de firmă”, așa cum mă recomandasem Inei. Nu aveam nicio garanție că ne vom revedea, dar speranțe îmi făceam, fiindcă prea eram singur de multă vreme și nu-mi aminteam ca prezența vreunei femei să mă fi tulburat vreodată așa mult. și, pentru orice eventualitate, m-am străduit să-mi procur, cu banii de care dispuneam, cele necesare, în așteptarea unei eventuale întâlniri.

Am sunat-o de cum am ajuns acasă. Mi-a răspuns robotul, așa că i-am lăsat un mesaj prin care o anunțam că m-am întors și o rugam să mă sune în caz că își mai aduce aminte de mine. Au trecut câteva zile, dar n-am primit niciun telefon. Mi-am zis că a uitat discuția noastră sau că, pur și simplu, nu avea chef să mă vadă. Dar nu m-am dat bătut: am sunat-o din nou. Mi-a răspuns același robot, care, de data asta, mă informa că Ina lipsește câteva zile și că, la întoarcere, îi va suna pe toți care au căutat-o. într-adevăr, după alte câteva zile, când nu-mi mai făceam deja speranțe, s-a petrecut minunea și a sunat telefonul:

— Bună seara, sunt Ina Stanciu și aș vrea să vorbesc cu Doru Popa, dacă se poate.

— Eu sunt, bună seara! Te-am sunat de câteva ori și am aflat că ești din nou plecată… Ce zici, ne vedem?

Recomandări

Tarom a vândut 7 avioane cu elice și a primit pentru ele 10 milioane de dolari de la o companie aeriană din Caraibe

— Da, cu multă plăcere, dar abia săptămâna viitoare. Săptămâna asta sunt foarte prinsă și nu cred să reușesc. E târziu?

— A, nu… și eu sunt prins cu un nou contract, am mințit-o cu degajare. E foarte bine. Pe săptămâna viitoare, atunci.

M-am tot gândit unde ar fi mai bine s-o invit, ca să-i fac o impresie bună. Ina părea o fată deosebită, un om dintr-o bucată, și mă temeam să nu o dau în bară. Am ales, în cele din urmă, un restaurant foarte retras, cu separeuri, unde îți rezervai masa dinainte și unde de obicei era lume foarte puțină. Ea a fost încântată de idee și, în ziua respectivă, la ora stabilită, m-am dus să o aștept, când ieșea de la serviciu. Ne-am plimbat puțin, apoi ne-am dus la restaurantul cu pricina. Am stat câteva ore, timp în care am vorbit câte-n lună și în stele, despre familiile noastre, despre fostele iubiri, despre prietenii noștri și despre ceea ce ne place și ceea ce nu ne place.

— Cel mai mult detest minciuna, mi-a spus Ina, fermă. Fostul meu soț așa m-a pierdut: mințindu-mă! Pot trece orice cu vederea, numai trădarea asta, nu!

— Te înțeleg perfect, Ina, i-am răspuns, încercând să-mi controlez vocea care îmi juca feste, fiindcă mă știam cu musca pe căciulă.

Recomandări

Putin amenință cu armele nucleare, dar va apăsa el butonul roșu?

Prima noastră întâlnire a decurs atât de bine, încât, când am condus-o acasă, mi-a dat voie s-o sărut pe obraz. Simțeam că mă place, la rândul ei. M-am frământat zile și nopți de-a rândul, încercând să-mi dau seama cum era mai bine să procedez. știam însă tot de la ea că-i detestă pe meseriași:

— Numai cu meseriașii să nu ai de-a face! mi-a zis, cu următoarea ocazie. Toți sunt o apă și-un pământ, niște mincinoși și niște șmecheri! Nu știu cum să te jupoaie de bani și să facă treabă cât mai puțină!

își zugrăvise de curând apartamentul și cineva îi recomandase o echipă grozavă de meșteri, care, până la urmă, o ținuseră cu locuința vraiște mai bine de o lună și nici treabă extraordinară nu făcuseră. și, colac peste pupăză, i-au cerut și o grămadă de bani.

— Bine că nu am mașină! a adăugat ea. Am auzit că și mecanicii auto sunt niște hoți!

— Mda, ai dreptate… am îngânat, iar inima mi s-a strâns cât un purice.

Vă dați seama ce era în sufletul meu! îmi doream foarte mult ca relația noastră să meargă bine, dar, din acel moment, nu am mai avut curajul să-i mărturisesc adevărul. Am încercat, de câteva ori, să aduc vorba pe departe, s-o întreb ce-ar fi dacă eu aș renunța la firma de calculatoare și mi-aș deschide un atelier auto, pentru că mă pasionează mașinile și tot ce este legat de ele, dar Ina nu a părut interesată de subiect. Atunci am renunțat.

Din prima căsătorie, Ina avea un băiețel de zece ani, Mihai. Ceea ce mi-a plăcut în primul rând, de cum l-am cunoscut, a fost faptul că era înnebunit după mașini. M-am gândit că, prin intermediul lui, aș putea ataca din nou subiectul „fierbinte”.

într-o zi, când mi-am dus, cică, mașina la reparat, l-am luat și pe el și i-am arătat atelierul unde lucram, de fapt. A fost foarte încântat și, câteva zile în șir, i-a povestit maică-sii numai despre mașinile grozave pe care le-a văzut. L-am luat apoi și la un raliu de mașini de curse, la care participam și eu de ani de zile. Asta l-a convins definitiv să se facă pilot de curse.

De-acum, ne vedeam zilnic, cel mai adesea și cu Mihai, care se atașase de mine, spre uimirea Inei:

— De când am divorțat, am avut câteva relații de scurtă durată, dar niciunul din-tre cei care au trecut pragul casei noastre nu a fost pe placul lui Mihai. Cum ai reușit să-l farmeci? Ce talente ascunse ai?

— împărtășim o pasiune comună: mașinile. Cred că ăsta e motivul. L-am învățat și să conducă puțin și l-am lăsat s-o și facă, pe niște alei neumblate. E chiar talentat, se descurcă foarte bine.

Uneori, când ieșeam seara, venea mama Inei să aibă grijă de Mihai. Cu una din aceste ocazii am făcut cunoștință, iar cea care speram să-mi devină soacră m-a îndrăgit în curând. Ce mai, mă simțeam deja ca un membru al familiei, dar și din ce în ce mai stingherit, așteptând un moment prielnic să-i spun Inei adevărul.

La câteva luni de când eram împreună, ne aflam, într-o seară, la restaurantul nostru micuț și retras. La un moment dat, de la o masă vecină, am văzut pe cineva îndreptându-se spre masa noastră. Când s-a apropiat, am constatat că era un client de-al meu, care-și adusese mașina pentru revizie la atelier și, probabil, s-a simțit obligat să mă salute.

— Bună seara, coane! Ce mai faci? Sărut-mâinile, doamnă! Pe când crezi că aș putea să vin s-o iau?

— Săptămâna viitoare, i-am răspuns, încercând să-i dau de înțeles prin semne că mă deranjează.

Omul părea însă să aibă chef de vorbă, așa că s-a așezat la masa noastră și a început să ne povestească despre afacerile lui, despre familia lui și tot felul de alte fleacuri. Eu eram înnebunit, nu știam cum să scap de el și cum să evit ca Ina să-și dea seama de minciuna mea. în sfârșit, a dat Domnul și el s-a ridicat, și-a luat la revedere și a plecat.

— Ce tot voia omul ăsta? m-a întrebat ea. Era extrem de confuz. Cred că, de fapt, băuse cam mult, nu crezi?

— Așa mi s-a părut și mie. Hai să plecăm!

L-am salutat scurt în timp ce ieșeam, iar el mi-a strigat iar, cât îl ținea gura:

— Vin s-o iau săptămâna viitoare! Din fericire, Ina nu a părut interesată de insistența lui, așa că am trecut cu bine peste acest incident. Nu mai puteam însă continua așa. O iubeam și mă simțeam îngrozitor. Ca urmare, într-o seară, i-am spus că aș vrea să vorbim despre ceva foarte important. M-a invitat la ea și, după ce Mihai s-a dus la culcare, am încercat să îi spun ce aveam pe suflet:

— Ina, trebuie să-ți fac o mărturisire. Cred că ți-ai dat seama cât de mult te iubesc…

— Urmează cumva o cerere în căsătorie?

— Lasă-mă să termin, te rog… Mi-aș dori mult să fii soția mea, dar trebuie să-ți spun mai întâi ce am pe suflet.

— Să nu cumva să-mi spui că m-ai mințit!

— Ba chiar asta vreau să-ți spun…

— Ieși imediat! Nu vreau să te mai văd! ți-am spus doar că așa s-a terminat și căs-nicia mea. și te-am avertizat că urăsc minciuna!

— Dar lasă-mă măcar să-ți spun ce am de spus…

— Nu vreau să mai știu nimic, Doru! Uită că m-ai cunoscut! Adio și te rog să nu mă mai cauți niciodată!

— Chiar nu însemn nimic pentru tine?

— Cum poți să mă mai întrebi așa ceva, după ce ai construit această relație pe minciună? Pleacă, te rog!

Am plecat. Am umblat pe străzi tot restul nopții, nu puteam să cred că totul s-a sfârșit, deși știam de mult că se va ajunge într-o astfel de situație. Am tot sperat că Ina va avea răbdare să-i mărturisesc totul și că, în cele din urmă, mă va ierta. Dar nu a fost așa. Nici nu a vrut să mă asculte. Nu mi-a mai răspuns la telefon. Doar pe Mihai îl mai așteptam din când în când la poarta școlii, să schimbăm câteva cuvinte. De fiecare dată îmi spunea:

— Mama nici nu mai vrea să audă de tine. Ce i-ai făcut?

—Am mințit-o. Sau, mai exact, nu i-am spus adevărul. Crezi că se mai poate face ceva?

— știu că tata a mințit-o și s-a supărat foarte tare pe el. Nu a mai vrut să-l vadă. Nu știu cum am putea s-o împăcăm…

Eram absolut disperat. Găsisem în sfârșit o femeie pe care s-o iubesc și o confundasem cu mai vechile mele legături, care nu visau decât bani și o situație. Am început să-i trimit în fiecare zi flori, la serviciu și acasă: trandafiri albi și roșii. După o lună, am încercat din nou s-o sun, sperând că poate cedează. Nimic. A răspuns tot robotul. Ba chiar, într-o zi, formând numărul ei de telefon, am auzit o voce spunând: „Număr nealocat”. Am sunat la informații, dar mi s-a spus că „numărul clientului este neinformabil”, așa că nu mi-a mai rămas decât Mihai.

— I-am promis să nu-ți dau numărul nou de telefon. Se supără foc pe mine. Trebuie să găsim altceva. Trebuie să faci o faptă bună!

— Ce fel de faptă bună?

— Uite, ea face voluntariat la un cămin de bătrâni. Du-te și tu și muncește acolo și nu-i spune că eu te-am trimis…

— și crezi că nu-și va da seama?

— Nu știu, dar merită să încerci. M-am prezentat la fundația care avea în grijă respectivul cămin de bătrâni, le-am spus că vreau să fac o donație și voluntariat și am fost acceptat cu brațele deschise. M-am interesat discret când ve-nea Ina pe acolo și, câtva timp, am în-cercat s-o evit.

Dar mi-am făcut în schimb prieteni printre bieții bătrâni, care m-au îndrăgit și abia mă așteptau să jucăm șah sau cărți. Apoi, am început să mă duc ca din întâmplare, atunci când era și ea acolo. La început, nici nu m-a băgat în seamă, dar când a văzut că mai toți pensionarii căminului mă cunosc, m-a întrebat tăios:

— Ce cauți aici?

— Fac voluntariat. Dar tu de când lucrezi aici? m-am prefăcut eu neștiutor.

— De aproape doi ani. și sper că nu-mi pregătești o nouă minciună. Am aflat între timp ce voiai să-mi spui. Mi-a spus Mihai unde lucrezi. și cum te cheamă, de fapt… Cătăline. Ce, ți-e rușine să muncești? Credeai că-mi doresc un conte? Vreau un om cinstit, care să mă iubească și să mă răsplătească cu încrederea lui.

— îmi pare foarte rău, am crezut la început că și tu vrei, ca și celelalte femei din viața mea, bani și o situație… De-asta mi-a fost frică să-ți spun unde lucrez. Crezi că ai putea să mă ierți?

— Norocul tău este că te plac și Mihai, și mama, și toți bunicii ăștia amărâți de aici, din cămin. E semn că ești om bun. Dar te anunț că, la următoarea minciună, totul s-a sfârșit între noi! Să nu spui că nu te-am avertizat. Nici cea mai nevinovată minciună, m-ai înțeles?

— îți promit că nu te mai mint câte zile vom fi împreună! Nici mie nu-mi plac minciunile și nu-ți dai seama cât de greu mi-a fost când am înțeles ce prostie am făcut! Crezi că acum aș putea să încerc să-ți fac o cerere în căsătorie?

— Trebuie să mă ceri de la Mihai. El trebuie să fie de acord.

— Cu cea mai mare plăcere. Când să vin?

— Când vrei. Oricum, știu că v-ați văzut destul de des. Te așteaptă.

Am alergat să cumpăr un inel pentru această ocazie deosebită. Apoi, când am ajuns la ei, am îngenuncheat și am întrebat-o timid dacă vrea să fie soția mea, iar pe Mihai, dacă îmi acordă mâna mamei lui. Amândoi au consimțit și ne-am amuzat copios. De atunci, suntem o familie în care nu își au loc minciuna, înșelătoria și răutatea. și mergem adesea la căminul de bătrâni, unde „bunicii” de-abia ne așteaptă.

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Urmărește-ne pe Google News