Dintr-o pană de curent a sărit scânteia iubirii

Stând și judecând acum, la câțiva ani de la evenimentele pe care intenționez a vi le împărtășesc, singura concluzie la care ajung este că totul a făcut parte dintr-un plan suprem, pe care divinitatea îl avea cu mine și căruia, vrând-nevrând, a trebuit să mă supun. Altfel nu îmi pot explica în niciun fel cum a luat foc generatorul clădirii de lux în care lucram – și lucrez -și cum echipele de intervenție nu au reușit o zi întreagă să remedieze avaria. Nu, e clar: a fost scris în stele că în ziua aceea eu și Diana trebuia să ne îndrăgostim!

Tărășenia a început pe la ora 10, atunci când Petru, șeful echipei tehnice, își introduce capul mare pe ușă și anunță pe un ton serios, care nu îl caracterizează defel:

— Atențiune! închideți imediat calculatoarele și scoateți toată aparatura din priză!

— De ce, s-a întâmplat? întrebăm noi, cei din birou, oarecum neliniștiți, din cauza gravității din glasul lui Petru. A început?

— Ce să înceapă? N-a început nimic, a luat foc un generator! E nebunie! răspunde Petru din fugă, trecând la biroul următor și anunțând același lucru.

Ce se întâmplase aveam să aflăm peste puțin timp. Căzuse curentul în tot cartierul, iar generatoarele de rezervă ale clădirii, aflate în subsol, au intrat în funcțiune. Numai că, în urma unei supra-sarcini, unul dintre aceste generatoare a cedat: încălzit peste măsură, a luat foc, provocând o reacție în lanț, în urma căreia întreaga clădire a rămas fără alimentare. Era o situație fără precedent, pe care eu, unul, nu o pomenisem în cei cinci ani de când lucram în firmă.

Recomandări

Nepotism electoral în POT, partidul care-l susține pe Călin Georgescu. Oameni noi, metehne vechi: politica văzută ca afacere de familie

Profitând de pauza impusă, cei mai mulți dintre colegi ies pe balcoanele din capătul culoarului, unde se află amplasate locurile pentru fumători. Eu însă nefiind fumător, nu țin neapărat să ies, așa că rămân în birou și dau câteva telefoane. Când termin cu ele, încep să mă plictisesc, așa că mă duc totuși după colegi. îi găsesc discutând aprins pe marginea subiectelor zilei din politică, sport sau showbiz; nu le pasă de generatorul ars. Sunt însoțiți de mulți necunoscuți, angajați ai celorlalte firme din clădire. îi măsor rapid din cap până în picioare, dar nimeni și nimic nu îmi atrage atenția. Până dau cu ochii de ea.

„Ea” este o tipă care stă singură într-un colț al unui balcon și care pare la fel de stingheră ca mine în mijlocul fumătorilor din jur. Mă uit cu atenție la damă, căci merită: de la trăsăturile fine ale feței și până la deux-pieces-ul mulat pe sânii spectaculoși și pe pulpele frumos profilate, totul este perfect la ea.

Arată superb. Nu pot să nu mă întreb cum de nu am remarcat-o până azi. Chiar dacă nu obișnuiesc să ies la țigară cu colegii, tot mai ies din birou și mai circul, ori cu treburi, ori în pauzele de masă. Credeam că le știu pe toate tipele mișto din clădire. Fiind singur de ceva vreme și în căutarea unei partenere, e normal să îmi fugă ochii după ele. Dar pe tipa asta nu am mai văzut-o niciodată. îi întreb pe colegi dacă știu cine e, dar toți îmi răspund la fel, și anume că nu o cunosc, că e prima oară când o văd.

Recomandări

Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO

Realizez instantaneu că e o ocazie unică și că nu am voie să o las să îmi scape. Drept urmare, mă duc direct la ea și o abordez cu naturalețe:

— Bună! Eu sunt Cosmin. Ce faci?

— Bună! Diana, îmi răspunde după ce mă analizează rapid. Ce să fac? Aștept să repornească curentul.

— Ce coincidență! mă arăt eu entuziasmat. și eu – la fel!

— Da, da, e chiar ciudată coincidența asta, intră ea în jocul meu, dovedind un spirit de glumă care îmi place la fel de mult cum îmi plac buzele ei rujate cu o nuanță discretă de maron. Doi oameni să aștepte, în același timp, repornirea curentului exact atunci când curentul este căzut, așa ceva se întâmplă foarte rar…

— Păi, nu? întăresc spusele ei, după care îi zâmbesc cât pot de frumos și trec la atac. Cum niciunul dintre noi nu fumează, nu văd de ce am sta în fumul ăsta, când putem aștepta frumos afară, în parcul de vizavi. Ce zici?

— De ce nu?! E o idee bună! îmi răspunde fata, după care ne îndreptăm împreună către scări.

în doar câteva minute, ajungem în parc. Luăm loc pe o bancă, îi ofer o gumă de mestecat, iau și eu una și, de parcă ne-am cunoaște de când lumea și n-am avea reticențe unul față de altul, începem să facem baloane. Nu spunem nimic, doar facem baloane din gumă și, din când în când, ne privim în ochi. îmi e clar că mă place, așa cum sunt sigur că știe și ea că o plac.

Recomandări

Vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu cere suspendarea TikTok în România. Rețeaua socială ar putea fi interzisă până la terminarea anchetelor privind alegerile

— Nu ești prea vorbăreț, constată ea, la un moment dat. M-ai invitat în parc ca să taci?

— Nu te-am invitat ca să tac, te-am invitat ca să tăcem împreună. E o di-ferență, îi răspund, făcându-i ștrengărește cu ochiul.

— Mi-e sete, mi se destăinuie ea, ignorând vorbele mele și lansând o propunere bine mascată.

— și mie, îi destăinuiesc, la rândul meu, indicându-i din cap blocul din față. Locuiesc vizavi. Pot să îți ofer o limonadă rece?

— Credeam că nu mai întrebi! zâmbește ea fermecător, ridicându-se de pe bancă.

— Credeam că nu accepți, i-am zâmbit și eu cât am putut de drăgăstos. Să mergem, până nu repară ăia generatorul și ne cheamă înapoi la lucru.

Ajunși acasă, lucrurile merg strună între mine și Diana: o invit să se facă lejeră și îi aduc limonada; apoi o servesc cu prăjiturele de casă și un păhărel de lichior. Bea și mănâncă fără să întrebe nimic; nu e genul de femeie care pune multe întrebări. îmi place asta, la fel de mult cum îmi plac ochii ei negri, strălucitori și expresivi. și îmi mai place că, atunci când îi iau mâna într-a mea, nu și-o retrage. E o tipă dintr-o bucată; o bucată de soi, din toate tipurile de vedere.

Facem dragoste la fel cum am stat în parc: în tăcere. E colosală, e unică, este femeia perfectă: spirituală, frumoasă, pricepută la pat. Un gând năstrușnic îmi trece prin minte: „Oare o ști să facă și sarmale?”. Nu mă pot abține să zâmbesc. Mă observă și, parcă citindu-mi gândurile, îmi zice ceva ce mă lasă perplex:

— Gătesc foarte bine. Tatăl meu este bucătar. M-a învățat totul în domeniu. îmi place intuiția ei la fel de mult cum îmi place pieptul ei tare ca buturuga. 0 sărut pe tâmple, apoi pe tot restul feței, protector, dar, în același timp, senzual și îi mărturisesc cu toată franchețea:

— Mi-ai făcut ziua!

— și tu mie! zice ea.

E trecut de amiază când coborâm din nou în parc. II sun pe un coleg de serviciu și îl întreb care mai e treaba la birou. îmi spune că nu s-a schimbat nimic, mecanicii încă lucrează la remedierea situației. Generatorul defect afectase întregul sistem intern: arsese cabluri, siguranțe și circuite, așa încât, chiar dacă alimentarea cu curent s-a reluat în zonă și ar fi fost nor-mal să se reia și în clădirea în care lucrez, la noi nu s-a reluat. Auzind explicațiile colegului, binecuvântez în gând nepriceperea oamenilor din echipele de intervenție și mă întorc către Diana:

— Aș vrea să îți fac o destăinuire. Deși poate părea greu de crezut, a fost pentru prima oară când am făcut cuiva o astfel de invitație.

— Niciodată nu e prea târziu pentru a greși, mă tachinează ea, fără să îmi dea drumul la mână. și află că, deși poate părea greu de crezut, și la mine a fost pentru prima oară când am acceptat o astfel de invitație.

— Atunci, dacă tot suntem în ziua premierelor, nu văd de ce n-am încerca un repetir.

— Nici eu nu văd. Probabil din cauza soarelui care îmi bate în ochi…

Așa că mergem din nou sus, la mine în apartament, mâncăm, bem și facem dragoste. De data asta, ceva mai sălbatică, mai primitivă. Dar la fel de dătătoare de satisfacție ca și prima oară. După care tragem repede un duș și, la fel ca mai înainte, coborâm în parc. E aproape ora două a după-amiezii atunci când îl sun din nou pe un coleg și îl întreb ce se mai aude cu generatorul:

— Nimic nou, statu-quo! îmi răspunde el cu vorbele pe care mă rugam Domnului să mi le zică. Au solicitat unul nou, dar e pe drum. S-ar putea să nu ajungă astăzi.

— Aș fi foarte trist dacă s-ar întâmpla asta, îi răspund eu, ironic, furându-i o sărutare superbei ființe care stă lipită de mine. Aveam atâtea proiecte de rezolvat…

închei convorbirea cu colegul meu și îi comunic Dianei cele discutate. Auzind asta, îmi spune un singur cuvânt:

— Repetir?

— Repetir! îi confirm, sărind de pe bancă și pornind-o din nou spre apartamentul meu.

A treia repriză de amor este cea mai ludică, dar, în același timp, cea mai tare dintre toate. Ne hârjonim ca doi pisoi care se joacă cu fusul bunicii adormite în balansoar, în timpul ăsta continuând contopirea. Rezistă bine la contact, atât de bine, încât prin minte îmi trece un gând nebunesc: să o cer de nevastă. Mă abțin însă, zâmbind de năstrușnica idee.

La final, când mă uit la ceas, constat că e deja ora 5: s-a încheiat programul de lucru, deci putem pleca acasă. Dar eu sunt deja acasă! Așa că mă ofer să o conduc pe Diana. Mă refuză politicos, pretextând că locuiește în apropiere și că dorește să se plimbe puțin și să se relaxeze, după „gimnastica” intensă la care o supusesem pe parcursul întregii zile. Insist, dar sunt refuzat din nou, așa încât renunț. Ea pleacă, după care eu mai fac un duș și mă culc. Dorm până a doua zi, când, plin de bună dispoziție și optimism, plec la serviciu. Adică trec strada.

La serviciu, bineînțeles, primul lucru pe care îl fac e să mă uit după Diana. Pentru asta, deși nu sunt fumător, ies la țigară, în balcon, din oră în oră. Dar nu o văd nicidecum. întreb în stânga, întreb în dreapta, o descriu în amănunt, dar nimeni nu își amintește de ea, nimeni nu o cunoaște. Nici măcar femeia de serviciu.

Nu renunț, însă. Continui să o caut. Intru în toate birourile de pe etaj, de la toate firmele; degeaba, nu o cunoaște nimeni. O sun pe numărul de telefon pe care mi-l lăsase, dar nu poate fi apelată; îi las mesaj, dar nu îmi răspunde. și tot așa timp de trei zile, până încep să îmi pierd speranța și să mă consolez cu gândul că totul nu a fost altceva decât un vis, iar Diana – o fata morgana. Când, în a patra zi, hălăduind din nou pe holurile clădirii, o găsesc. E chiar ea, e așa cum o știu. E Diana. Stă singură pe balcon și privește în gol, așa cum privea în ziua în care o remarcasem și o invitasem în parc.

— Bună! Eu sunt Cosmin, îi spun după ce mă apropii. îți amintești de mine? Ne-am cunoscut în urmă cu trei zile.

— Bună! E sunt Diana, îmi răspunde după ce se întoarce spre mine. Da, îmi amintesc. A fost în ziua în care s-a ars generatorul.

Apoi, fără să spună un cuvânt, se aruncă în brațele mele și izbucnește în plâns. Ulterior, am aflat ce se întâmplase. Pentru Diana, actuala mea soție și mama copiilor mei, modul în care ea îmi cedase și mi se dăruise în acea zi fusese unul inexplicabil, care o marcase profund. Nu mai făcuse așa ceva niciodată, iar dezertarea de apoi se explica prin faptul că voia să își clarifice sentimentele, să fie sigură că nu fusese doar un impuls de moment. Cum ajunsese la concluzia că procedase corect urmându-și instinctul, Diana, care în primă fază se aflase în clădire în calitate de doctor al unui Centru de Medicină a Muncii, revenise la treaba cu care se afla acolo, dar și în balcon, sperând să mă găsească. Ceea ce s-a și întâmplat.

Așa a sărit scânteia iubirii noastre, așa a debutat povestea de dragoste dintre mine și Diana, poveste care continuă și în ziua de azi: de la un generator ars. De atunci, de câte ori aud undeva acest cuvânt tehnic, „generator”, pornesc pe drumul amintirilor și rememorez ziua cu pricina, simțind cum o căldură intensă mă copleșește pe dinăuntru și mișcă ceva din mine…

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Urmărește-ne pe Google News