Cântăreşte-ţi bine sentimentele

Ar fi bine să îţi dai seama de ce vrei sa divorţezi şi dacă mai ai sau nu sentimente pentru soţul tău. Dacă ceva din comportamentul lui te nemulţumeşte sau îţi doreşti să primeşti mai multa atenţie, este clar ca îl iubeşti şi ai vrea ca relaţia voastra sa fi e mai buna. Atunci când îi porţi pica şi te gândeşti aproape în permanenţa la ce ţi-a facut, este tot pentru ca e înca un om foarte important în viaţa ta. Chiar daca te vei desparţi de el, ceea ce simţi va rămâne. Există femei care după ani buni de la divorţ tot mai au resentimente faţă de fostul partener. Dar aceasta arată că îşi doreau de fapt o alta reacţie din partea lui şi nicidecum desparţirea. Cei care sunt gata pentru separare se vor detaşaţi emoţional unul de celalalt.

Pregăteşte-te pentru ce va urma

Mai întreabă-te dacă eşti cu adevarat gata de divorţ sau doar îţi place sa-ţi ameninţi partenerul. Sa nu ai surpriza ca el sa fi e de acord! Asigura-te ca nu este o decizie de moment, bazata pe emoţii care vor trece, ci ca lucrul acesta ţi-l doreşti cu adevarat şi că vrei sa acţionezi în beneficiul întregii familii, nu doar în interesul tau personal. Ţine seama şi daca eşti pregatita pentru tot ce va urma. Vor exista atât probleme emoţionale, cât şi materiale. Vor fi disputele pentru împarţirea bunurilor şi custodia copiilor. Vei întâmpina reacţii diferite ale copiilor, rudelor sau prietenilor. Nu înseamna sa nu faci pasul, daca motivele sunt întemeiate, ci sa te gândeşti bine şi să te pregateşti pentru ce va urma.

Terapie de cuplu

„Înainte de a lua decizia de a divorţa, recomand terapie de cuplu. Acum foarte mulţi ani, într-un sat din zona Sibiului, exista următoarea practica: cei care doreau să se desparta erau închişi două săptămâni într-o cameră, cu un singur pat, având o singura farfurie şi o lingură. Procentul celor care divorţau dupa aceasta experienţă era foarte mic. Cele mai multe perechi se împacau în acest răstimp, stabileau noi reguli de convieţuire şi mergeau mai departe în relaţii bune. În prezent, însă, este mai greu. Ispite sunt peste tot şi este din ce în ce mai dificil sa dai o reţeta despre ce este inacceptabil şi peste ce se poate trece cu vederea. De exemplu, sunt soţi beţivi, dar foarte atenţi şi grijulii, iar o femeie dependenta de afecţiune va tolera acest viciu. Alţii sunt violenţi, dar frumoşi. Unii sunt leneşi şi soţia trebuie sa-i care în spate toata viaţa, dar o femeie careia îi place sa domine şi care nu suporta controlul va putea accepta o astfel de situaţie, însă orice ar fi, înainte de a lua decizia sa divorţezi, asigura-te ca ai facut tot ce ţinea de tine pentru a salva casnicia, pentru ca mai târziu să nu ai regrete.”

Urmărește-ne pe Google News