Doamna din Lac (Laura Lippman, Editura Crime
Scene Press)

Numeroasele direcții în care merge volumul scris de Laura Lippman compun una dintre cele mai interesante intrigi citite în ultima vreme.

Cartea este și policier, și thriller, dar vorbește și despre conflictele generate de rasism într-o lume foarte puțin tolerantă și corectă. Dar și despre ridicarea la suprafață a luptei feministe – drama complexă a unei societăți multivalente și complicate, cu multe fațete ascunse și misterioase.

Maddie este o femeie modernă a anilor 60 – și-a părăsit soțul după două decenii de căsătorie, iar acum își dorește să-și trăiască viața așa cum vrea, urmărindu-și visele dinaintea căsniciei.

Ea găsește cadavrul unei tinere într-o fântână dintr-un parc și încearcă să dezlege enigma unei crime îngrozitoare. În scurt timp, Maddie se lovește de indiferența și de prejudecățile celor care ar trebui să contribuie decisiv la rezolvarea acestui caz.

Motivul e unul crud și teribil: victima este de culoare și nimeni nu-și bate capul să afle cum și de ce a murit ea. Și mai ales cine i-a pus capăt vieții.

Cleo Sherwood, fata cu
piele ca abanosul găsită pe fundul fântânii, devine astfel simbolul și glasul
unei generații chinuite de marginalizare și batjocură, care declanșează, odată
cu tragedia ei personal, o întreagă furtună de dezvăluiri și tabu-uri care,
pentru unele interese din acea perioadă nu foarte îndepărtată din istoria
omenirii, ar fi fost mai bine să rămână trecute sub tăcere.

Călătoriile doctorului Dolittle (Hugh Lofting,
Editura Corint Junior)

În cartea editată de Corint Junior, doctorul preferat al animalelor face echipă cu un băiețel de zece ani, Tommy Stubbins, care devine asistentul lui Dolittle, după ce găsește o veveriță rănită.

Alături de tovarășii vorbitori ai veterinarului – un cățel, un papagal și un cimpanzeu -, cei doi pleacă într-un voiaj pe mare, misiunea lor fiind să ajungă pe enigmatică insulă a Maimuței-Păianjen.

Aventurile și primejdiile care-i așteaptă pe membrii grupului călător nu faca altceva decât să sudeze o prietenie care înseamnă încredere, voie-bună și sprijin reciproc.

Cartea are și un umor aparte, care completează fericit momentele tensionate prin care trec eroii săi.

Urmărește-ne pe Google News