La festival vor fi prezenţi cei doi protagonişti ai documentarului, Cristi Pietrăreanu şi George Macioaca dar şi regizorul Claudiu Mitcu. Aceasta este cea de-a doua proiecţie publică a documentarului, după ce “Noi Doi” a fost prezentat în premieră naţională vara aceasta la Festivalul Internaţional de Film Independent Anonimul de la Sfântu Gheorghe. Fără prejudecăţi şi intoleranţă, documentarul priveşte cu realism viaţa lui Cristi şi a lui George, a căror singură „crimă” este că trăiesc o frumoasă poveste de dragoste. În anul 2011, în România, există o comunitate numeroasă de persoane LGBT (lesbiene, gay, bisexuali şi transexuali), membrii săi făcând parte din toate mediile. Comunitatea se confruntă cu teama de expunere şi afirmare a membrilor săi, teamă provocată de nivelul mare de discriminare al acestora din societatea românească. Potrivit unui sondaj INSOMAR, comandat în 2011 de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, homosexualii reprezintă unul dintre cele mai discriminate grupuri din România. Claudiu Mitcu este realizatorul documentarelor „Nisipuri” (2007), „Australia” (2009), „Ciupelniţa” şi „Circul vesel” (2010). În 2010, regizorul a primit din partea Ambasadei Franţei în România „Premiul Drepturilor Omului” pentru abordarea deschisă a diversităţii din filmele sale documentare.