Incluse pe lista ONU

UN Tourism, agenția ONU dedicată turismului, a publicat clasamentul „Top 55 cele mai frumoase sate din lume”. Deși nicio localitate din România nu se regăsește în top, satele Breb și Polovragi au fost incluse pe o listă restrânsă de 20 de destinații selectate pentru un program de dezvoltare turistică.

Pe această listă sunt incluse cele mai bune localități turistice, care protejează cultura, tradiția și teritoriul.

În 2022, în topul ONU „Best Tourism Village” a fost inclus un sat din Sibiu: Rășinari.

Acum, cele două sate, Breb și Polovragi, au fost incluse de ONU în Programul de modernizare turistică, un proiect de mentorat care sprijină conservarea tradițiilor și dezvoltarea sustenabilă.

Mai exact, ONU „sprijină satele în drumul lor către îndeplinirea criteriilor de recunoaștere, ajutându-le să se îmbunătățească în domeniile identificate ca puncte slabe în timpul evaluării”, prin acest program.

„O călătorie în timp”

Despre Breb, turiștii au scris și pe TripAdvisor.

„Este o călătorie extraordinară înapoi în timp într-un sat magic din nordul României”, a comentat o turistă cazată la una din casele tradiționale din lemn.

„Reușește să te cufunde complet în atmosfera veche, rustică, păstrând în același timp confortul facilităților moderne. Casele vechi au interioare unice și deosebite, amenajate cu gust și foarte confortabile.”, scrie altcineva.

Polovragi, situată în județul Gorj, și Breb, din Maramureș, sunt recunoscute pentru autenticitatea culturală și patrimoniul natural.

Breb, un sat în comuna Ocna Șugatag, atrage o mulțime de turiști români, dar și străini, prin simplitatea sa.

Casele vechi, din stejar, sunt atracția principală a localității. Regele Charles are două case vechi în satul Breb.

Numele satului vine de la „breb”, termen folosit local pentru castor, un animal care obișnuia să trăiască pe râul Breboaia, ce străbate localitatea.

Polovragi se află la o distanță de 50 km de Târgu Jiu și 60 km de Râmnicu Vâlcea.

În comuna Polovragi se află și peșterea cu același nume, despre care se crede că a fost lăcașul zeului dac Zamolxe.

Top celor mai frumoase sate de pe lista ONU

Primele cele 55 de „cele mai bune sate turistice” desemnate de Organizația Mondială a Turismului (UNWTO) pentru 2024 se număra sate din Arabia Saudită, Egipt, Spania, Japonia, Grecia, China, Thailanda, Mexic, Argentina, Peru, Portugalia, Italia,

„Turismul este un instrument vital pentru incluziune, dând putere comunităților rurale să își protejeze și să-și valorizeze bogatul patrimoniu cultural în timp ce stimulează dezvoltarea durabilă”, a declarat secretarul general al ONU pentru Turism, Zurab Pololikashvili.

 
 

Urmărește-ne pe Google News