Dragostea adevărată s-a născut la sat

Așezarea bihoreană unde fusesem trimis – ca geolog – să văd dacă se pot face anumite prospecțiuni, adică dacă merită să fie făcute, era unul dintre acele cătune somnoroase pe care progresul nu izbutește să le atingă. Excepție făcea (după cum aveam să aflu) doar încăperea aflată deasupra băcăniei, unde rulau filme în zilele de marți și vineri.

M-am dus acolo singur, cu trenul. E drept că institutul îmi oferise un autovehicul, dar știu ce înseamnă pentru vertebre o aventură rutieră pe drumuri de țară, așa că am preferat siguranța șinelor metalice. ținta misiunii mele o constituia un areal deluros, care îmi fusese prezentat la București pe o hartă întocmită după fotografii aeriene.

Sunt slujbaș al statului, iar statul nostru, când vrea să facă economie de resurse umane și bănești, consideră că cea mai bună echipă de lucru este cea compusă dintr-o singură persoană. Așadar, m-au trimis singur…

Dacă descinzi în halta din acel cătun, la apusul unei zile cam răcoroase de primăvară, când cei câțiva locuitori încă nu și-au aprins luminile în case, te copleșește sentimentul că te găsești la marginea lumii. Printre lucrurile pe care nici în ruptul capului nu le poți găsi acolo se numără hotelurile și motelurile.

Recomandări

Ioana Tănase, femeia care a călătorit singură cu motocicleta, din România până în Mongolia: „Țipam și plângeam de fericire, într-un peisaj de vis”

Poate că, în prima noapte, aș fi dormit în haltă sau prin apropierea ei, dacă străinul apărut în cătun, cu un rucsac enorm în spate, n-ar fi stârnit curiozitatea unei bătrâne. Aceasta locuia singură, într-o casă mare – și s-a oferit să-mi închirieze o cameră pentru toată durata șederii mele, respectiv două săptămâni.

După patru zile de umblat pe coclauri, mi-am dat seama că nu era acolo nimic demn de prospectat, din perspectiva geologică pe care o avuseseră în vedere șefii mei. Mai rămăseseră nouă zile de delegație plătită, așa că am decis să rămân în splendidul decor împădurit și să consider aceste zile un fel de concediu. N-aveau cum să afle cei de la București cât au durat investigațiile mele. Mobilul meu urma să fie „stricat” pe toată perioada rămasă.

într-una din zilele pe care mi le proclamasem libere, am pornit să hoinăresc prin falnica pădure submontană, care răsuna de trilurile păsărilor. Ați întâlnit vreodată o zână a pădurii? Eu am întâlnit una!

în mijlocul unui luminiș, descoperisem o cabană din bușteni, plină de mușchi verde, care nu părea să fie locuită. O curiozitate infantilă mă îmboldea să cercetez dacă se poate intra înăuntru. Deodată, din spatele cabanei a apărut o tânără de vreo douăzeci și-un pic de ani, frumoasă foc, înaltă, mlădioasă, cu pletele castanii revărsate pe umeri. Purta adidași, blugi și o cămașă albă cu mâneci scurte, inadecvată răcorii de aprilie din adâncul pădurii.

Recomandări

Am scăpat de Ciolacu și Iohannis, am dat de Ciolacu și Iohannis

— Intră, stăpânul e plecat! mi-a strigat ea, veselă.

— Bună ziua, domnișoară!

— Mă cheamă Ada. și nu mai sunt domnișoară de la paișpe ani.

— Mă rog…

— Hai să intrăm! Asta e cabana doctorului Irimia. Dar el nu vine aici decât vara. E pescar și vânător înrăit. Vânează fazani și prinde mrene în Criș. Eu l-am mai ajutat cu menajul, dar nu la coșmelia asta, ci la casa din sat. E bătrân. Uite, ce senil! Nici măcar n-a pus lacăt la ușă!

A deschis cu dificultate ușa grea, care scârțâia din toate balamalele.

M-am dus după ea, mecanic, irațional. Parcă eram doi copii care pătrundeau într-un loc atrăgător și interzis.

— Cu ce te ocupi în afară de… menaj?

— Sunt învățătoare.

— Aș putea paria că, de fapt, ești zâna pădurii…

— Zână? Da, bineînțeles! E „cool” să fii zână. M-ar fî deranjat însă dacă mă numeai Muma Pădurii…

— Nu e cazul, te asigur!

Cabana avea, la suprafață, o singură cameră, spațioasă, nemobilată, cu tot felul de lucruri atârnate în cuie bătute în lemnul pereților.

Tânăra a coborât, pe niște trepte, într-o pivniță – și m-am dus după ea. Eram uimit de existența pivniței. Ca să vedeți ce se poate ascunde sub o pădure… Subterana era alcătuită din două încăperi, ticsite de lăzi cu conținut misterios. în aer plutea un miros compus dintr-un amestec de mucegaiuri, praf vechi, întuneric și mister: o mireasmă de pivniță. Brusc, am avut revelația faptului că încălcam o proprietate privată. I-am zis tinerei:

Recomandări

România a fost condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro oligarhului rus care a fost proprietar al RAFO Onești

— Draga mea…

— Deja ți-am căzut dragă? Cum te cheamă?

— Sorin.

— Ești însurat?

— Nu.

— Ce meserie ai?

— Geolog.

— De unde ești de loc?

— Din București.

— Ce mișto!

— Ce anume-i mișto?

— Că locuiești în capitală. Marele meu vis e să devin bucureșteancă.

— Nu te oprește nimic. Iar acum, hai să ieșim de-aici și să lăsăm totul așa cum a fost! Mi-am satisfăcut curiozitatea.

— Bine… Am parcurs împreună drumul de trei kilometri către cătun. Parcă nevoind să se despartă de mine, Ileana m-a invitat acasă la ea, la prânz.

— Ca să ți-o prezint pe mama! a adăugat ea.

Locuia doar cu mama ei. S-au dovedit, amândouă, foarte ospitaliere. După un excelent prânz cu specific culinar local, Ada a adus vin. înainte de masă, îmi dăduse palincă.

în timp ce sorbeam vin dintr-o cană de lut, Ada mi-a provocat o mare surpriză, cu următoarea chestie:

— Sorine, ia-mă cu tine la București! Scoate-mă din cătunul ăsta!

M-am înecat cu licoarea gălbuie. Când mi-am revenit, am întrebat-o:

— în ce calitate să te iau cu mine la București?

— în orice calitate! Servitoare. Secretară. Metresă. Asistentă. Nevastă.

— Mă pețești?

— Nu arăt destul de bine?

— Sincer, ești cea mai frumoasă femeie pe care am văzut-o vreodată.

— Ei, nici chiar așa… Să știi că am absolvit și o facultate. De Litere. Dar, ca să fiu profesoară, ar trebui să fac naveta la mama dracului, așa că am preferat să lucrez cu ăștia mici.

Băuturile își făcuseră atât de bine efectul în capul meu, încât am întrebat-o pe simpatica mamă a Adei, care asistase cu zâmbetul pe buze la dialog:

— Doamnă, ce părere aveți de propunerea fiicei dumneavoastră?

Iată ce mi-a răspuns:

— E fată bună și gospodină!

Subconștientul meu, probabil, încă spera că totul e o glumă, așa că i-am spus doamnei:

— De acord. O iau cu mine la București. Plecăm peste cinci zile. Are destul timp să-și facă bagajele.

Ca să nu rămân cu impresia că reclama nu e sufletul comerțului, mama Ilenei a zis așa:

— Să știi că are și zestre. Douăzeci de pogoane de teren arabil.

Am spus:

— Mă bucur, deși nu știu să ar.

Da, stimați cititori, întâlnirea din pădure luase o întorsătură foarte serioasă. Dar eu aveam un apartament mare și pustiu, precum și un suflet mare și nelocuit, așa că mi-am zis: „Nu mi-ar plăcea deloc să trăiesc o vreme, de probă, cu o tânără atât de atrăgătoare. E curățică și isteață. Cunoscuții mei de regn masculin ar plesni de invidie”.

— Mergem cu trenul, Ada? m-am interesat eu, ca și cum târgul fusese parafat.

Ca să-mi arate că surprizele nu se terminaseră, tânăra mi-a zis:

— Ai văzut magazia aia mare din curte?

— Da…

— Nu e magazie. E garajul mașinii mele. Hai s-o vezi!

Fata pe care, când am văzut-o în pădure, o consideram o țărăncuță avea o superbă mașină de teren, nu foarte nouă, ce-i drept… M-a întrebat dacă știu s-o conduc. I-am zis că da, drept pentru care a hotărât că va conduce ea. începuse, deja, să mă vâre sub papuc.

N-am făcut dragoste cu ea decât după ce am instalat-o în apartamentul meu. E nemaipomenită, vă jur!

După cam trei luni de concubinaj, timp în care ea nu contenise să-și caute serviciu, mi-am dat seama că sunt îndrăgostit și am întrebat-o dacă vrea să se mărite cu mine. A zis „da” de parcă aș fi întrebat-o dacă și-a găsit peria de păr. Ne-am căsătorit în toamna anului trecut. Părinții mei s-au declarat fericiți de alegerea pe care am făcut-o, după ce au cunoscut-o mai bine pe Ada. Mama ei nu vrea să vină la București, zice că nu dă viața de pe malul Crișului nici pe aia de pe malul Tamisei.

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Urmărește-ne pe Google News