Ce este Drumul Mătăsii

Termenul se referă la o rețea de rute strategice care au fost folosite de comercianți vreme de 1.500 de ani, începând din preajma anului 138 î.Hr., când dinastia Han a inventat comerțul, și până în 1453 atunci când Imperiul Otoman cucerea Constantinopolul și închidea definitiv Drumul Mătăsii.

În cele ce urmează îți vom dezvălui lucruri extrem de interesante referitoare la Drumul Mătăsii.

15 curiozități despre Drumul Mătăsii

1, Potrivit multor istorici, diferitele popoare din zonă folosiseră deja partea chineză a traseului în Paleolitic. În acest fel, în urmă cu aproximativ 7.000 de ani a fost înființată așa-numita rută Jade.

2. Drumul Mătăsii a fost inițial o rută comercială care pornea din China, continua prin India, Persia, Egipt și Arabia și se termina în Europa de Est, trecând pe rând prin Grecia, Italia și Marea Britanie.

3. Baronul german Ferdinand von Richthofen, care a lucrat ca geograf în China între 1868 și 1872, a folosit pentru prima dată termenul „Drumul mătăsii” în anul 1877 d.Hr. pentru a descrie calea bine parcursă a mărfurilor dinspre Asia de Est către Europa.

4. Numele provine, evident, de la cel mai prestigios produs care a fost transportat pe această rută, și anume mătasea. Metoda de producție era necunoscută dincolo de China, iar cererea de mătase în Europa, în special în Imperiul Roman, era foarte mare.

5. Lungimea totală a Drumului Mătăsii era de aproximativ 6.500 de kilometri. În 119 î.Hr., Drumul Mătăsii pornea din Changan (în prezent Xian), capitala antică a Chinei, traversa Asia Centrală, Asia de Vest și Africa și se încheia în Europa, la Roma.

6. Au existat cinci Drumuri ale Mătăsii în China. În afară de traseul dintre Changan și Roma, mai existau o ramură sudică ce trecea prin munții Karakorum, o ramură nordică ce intra în Rusia și apoi continua spre vest, „Drumul Cailor de Ceai” care trecea prin Tibet până în India și „Drumul Mătăsii Maritime”, care mergea pe mare spre Orientul Mijlociu și, apoi, spre Europa.

7. În afară de mătase, pe ruta Mătăsii erau transportate și alte mărfuri precum pietre prețioase, porțelan, ceai, condimente, mirodenii, îmbrăcăminte, hârtie, praf de pușcă, artă, etc. În schimb, caii, sticlăria, textilele și mărfurile manufacturate călătoreau în direcția opusă, adică spre est. În afara schimburilor de bunuri, tradiții și culturi, Drumul Mătăsii a permis răspândirea ciumei bubonice.

8. Negustorii parcurgeau Drumul Mătăsii în căruțe cu coviltir mari trase de cai și adesea și cu cămile, deoarece cea mai mare parte a drumului era un mediu uscat și aspru.

9. Unul dintre cei mai faimoși călători care au urmat Drumul Mătăsii a fost navigatorul venețian Marco Polo (1254-1324). El a călătorit timp de trei ani prin China împreună cu tatăl și cu unchiul său pe când avea doar 17 ani. Într-un final, ei au ajuns la palatul conducătorului mongol Kubilai Khan din Xanadu în 1275 d.Hr. Marco a rămas la curtea lui Khan și a fost trimis în misiune în diverese zone ale Asiei care nu fuseseră vizitate niciodată de europeni. La întoarcerea acasă, în 1296, Marco Polo a început să își scrie memoriile de călătorie („Cartea minunilor”).

10. Multe dintre cele mai importante orașe din istorie din punct de vedere cultural au funcționat ca avanposturi și centre comerciale de-a lungul Drumului Mătăsii. Între acestea se numără Constantinopol, Tir, Alep, Damasc, Bagdad, Teheran, Tașkent, Almaty, Kabul și Kathmandu.

11. De-a lungul Drumului Mătăsii au fost ridicate trecători, castele, temple, sit-uri budiste și islamice, peşteri, morminte, turnuri-far, toate foarte bine întreţinute. Până în prezent, au fost găsite peste 900 de peşteri şi grote numai în Xinjian. De altfel, Drumul Mătăsii este inclus în patrimoniul UNESCO.

12. Secțiuni ale Marelui Zid Chinezesc au fost construite pentru a facilita atât importul și exportul de mărfuri de-a lungul Drumului Mătăsii, cât și pentru a proteja drumul împotriva nomazilor stepei eurasiatice, cunoscuți sub numele de Xiongnu, hunii de mai târziu.

13. În China mătasea se folosea la împodobirea tronului imperial, a steagurilor şi în cadrul anumitor ceremonii religioase. Unele modele și culori erau utilizate doar de membrii Curţii imperiale.

14. O serie de rute moderne sunt denumite „Noul Drum al Mătăsii”. Este cazul Podului Terestru Eurasiatic, o cale ferată masivă care leagă regiuni din China, Kazahstan, Mongolia și Rusia. În ciuda dificultăților în navigarea pe diverse dimensiuni ale ecartamentului feroviar, podul livrează mărfuri de sute de miliarde de dolari în fiecare an.

15. Primele trenuri de marfă din Europa către China au început să circule în anul 2011. Astfel, timpul de tranzit din Germania către China era redus de la 50 de zile pe mare la 18 zile pe uscat. În același timp, în 2018 a fost inaugurată o autostradă cu o lungime totală de 5.400 de kilometri, care leagă Marea Galbenă (partea nordică a Mării Chinei de Est) către Sankt Petersburg. Aceasta permite automobilelor să parcurgă distanța în 10 zile.

Urmărește-ne pe Google News