Tradafirul de Damasc este soiul folosit adesea în prepararea dulceței de trandafir. Este fin, aromat și foarte parfumat, perfect pentru o dulceață de trandafiri delicioasă. Iată câteva rețete bune de încercat acasă.

Beneficiile trandafirilor

Trandafirii conțin antioxidanți și au un conținut ridicat de vitamine A, C şi E. De fapt, fitoterapia folosește adesea petalele de trandafir ca tratament pentru numeroase afecțiuni.

Unele dintre cele mai importante beneficii ale trandafirilor sunt legate de întreţinerea şi tratarea afecţiunilor pielii. Datorită proprietățiilor antiinflamatorii și antibacteriene, trandafirul poate ajuta la ameliorarea erupțiilor cutanate și la calmarea afecțiunilor pielii, cum ar fi eczema și rozaceea, notează itsblume.com.

Bogat în vitaminele A și E, trandafirul va hidrata și va reface pielea, atenuând cearcănele. De asemenea, susține producția naturală de colagen, proteina organismului responsabilă de sănătatea pielii, unghiilor și părului.

în plus, consumul de petale de trandafir poate ameliora tulburările de stomac, gazele incomode și balonarea prin stimularea sistemului digestiv. În acelaşi timp, favorizează reechilibrarea florei intestinale sănătoase.

Potrivit webmd.com, ceaiul de trandafir este o parte importantă a medicinei tradiționale chineze, care îl consideră un potențial remediu pentru:

  • Stomac și probleme digestive;
  • Oboseală și îmbunătățirea somnului;
  • Iritabilitate și schimbări de dispoziție;
  • Crampe menstruale și simptome ale menopauzei.

Studiile moderne au oferit unele dovezi științifice pentru a susține aceste afirmații, dar sunt necesare mai multe cercetări.

Rețete pentru dulceață de trandafiri

Trandafir de Damasc pentru dulceață, Rosa Damascena

Dulceață de trandafiri

  • 300 gr petale de trandafiri;
  • 1 litru de apă;
  • 700 gr de zahăr;
  • Un pliculeț sare de lămâie.

Mod de preparare

Se desprind petalele trandafirilor, se rupe porțiunea albă a petalelor și restul rămas se freacă cu sarea de lămâie până când petalele încep să își lase zeamă. Între timp se pune pe foc apa împreună cu zahărul și se lasă până se obține un sirop. Se adaugă și petalele de trandafir în apa cu zahăr și se lasă la fiert până când siropul devine o compoziție omogenă.

La nevoie, spuma care se formează deasupra se ia cu o spatulă. Pentru a testa dacă dulceața de trandafiri este gata, se ia o linguriță din compoziție și se pune într-o farfurie. Dacă totul este legat, iar dulceața se adună ca niște cristale, atunci este gata.

Dulceața de trandafiri se pune fierbinte în borcane curate și sterilizate, se pun capacele și se întorc borcanele cu fundul în sus până se răcesc. Această operațiune este necesară pentru a împiedica pătrunderea aerului în dulceață.

Dulceață aromată de trandafiri

Dulceață de trandafiri fără conservanți

  • 350 gr petale de trandafiri;
  • 1 kg zahăr;
  • 500 ml apă;
  • Zeama de la o lămâie;
  • Câteva picături de vanilie.

Mod de preparare

Petalele curățate de trandafiri se spală, după care se amestecă bine cu zeama de lămâie, pentru a-și păstra culoarea proaspătă, fără să se oxideze.

Între timp, se pune apa cu zahărul și cu picăturile de vanilie la fiert și se lasă până se îngroașă siropul, timp de câteva minute. Se adaugă și petalele de trandafir și se mai lasă pe foc, la foc mare, până dă într-un clocot, după care focul se mai domolește. Când dulceața este gata, suficient de groasă și nu se desprinde, se ia de pe foc și se pune în borcane curate și sterilizate. Se lasă să se răcească natural, sub un prosop ori o pătură, după care dulceața se păstrează în cămară.

Pregătirea petalelor de trandafiri pentru dulceață

Dulceață de trandafiri clasică

  • 200 gr de petale de trandafiri
  • 300 gr de zahăr tos
  • Zeama de la o lămâie;
  • 150 ml de apă.

Mod de preparare

Trandafirii se spală bine în baie de apă rece, după care se desprind petalele. Opțional, se poate rupe partea albă de la baza petalelor, deoarece aceasta este mai tare și poate da o tentă amăruie dulceței.

Se pun petalele de trandafiri într-un vas mare, peste care se adaugă 2-3 linguri de zahăr și se amestecă intens până când petalele se umezesc și își pierd volumul. Restul de zahăr și apă se pun la fiert într-un vas împreună cu zeama de lămâie și se lasă până când zahărul se dizolvă complet și se formează siropul. Se adaugă și petalele de trandafiri și se mai lasă la fiert pentru câteva minute, până când siropul de dulceață începe să se lege.

Pentru a verifica dacă dulceața este gata, se ia o picătură de sirop și se pune într-un pahar cu apă rece, iar dacă se formează o bilă consistentă ușor gumată, înseamnă că este gata.

Imediat cum este gata, dulceața de trandafiri se pune în borcane curate și sterilizate, se pun capacele și se lasă să se răcească, cu capacul în jos. Odată ce s-a răcit, dulceața se poate depozita în cămară.

Dulceață din petale de trandafiri

Rețetă tradițională pentru dulceață de trandafiri

  • 250 g petale de trandafiri;
  • 1 litru apă;
  • 1 1/4 kg zahăr;
  • 1/2 linguriță sare de lămâie;
  • 1 linguriță zeamă de lămâie.

Mod de preparare

Se aleg petalele proaspete, se rupe capătul alb sau se taie cu foarfeca direct de pe tulpină. După ce s-au curăţat de polen, se pun într-un castron şi se freacă cu sarea de lămâie până capătă culoarea roşie.

Se pune apa la fiert împreună cu zahărul. Se fierbe până scade puţin şi se culege spuma care se formează deasupra. Se adaugă petalele şi se continuă fiertul la foc potrivit. Se adaugă sucul de lămâie şi se fierbe în continuare până se leagă siropul. Când e gata dulceaţa, se toarnă în borcane și se lasă să se răcească, după care se depozitează în cămară.

Sursă rețetă: Unica.ro

Dulceață de trandafiri

Dulceață de trandafiri făcută la rece

  • 2 kg petale de trandafiri;
  • 2 kg de zahăr;
  • Zeama de la 3 lămâi.

Mod de preparare

Trandafirii se spală bine în apă rece din abundență, după care se aleg petalele și se rupe partea albă mai tare. Peste petalele de trandafiri se pune zeama de la lămâie, deoarece aceasta va ajuta la păstrarea unei culori frumoase a petalelor, dar este și un bun conservant natural. Se adaugă și zahărul și se frământă totul bine până se obține o pastă apropiată de consistența unei dulceți.

Frământarea se face aproximativ 30 de minute, până când iese tot sucul din petale și se obține o dulceață densă.

Dulceața se pune în borcane, foarte bine așezată astfel încât să nu existe goluri de aer în borcan, iar golul de deasupra borcanului, aproximativ 1 cm, se umple cu zahăr. Se închid borcanele și se păstrează în cămară, într-un loc răcoros și întunecos.

Sirop de trandafiri

  • 160 gr petale de trandafiri;
  • 500 gr de zahăr;
  • 600 ml de apă;
  • Zeama de la o lămâie.

Mod de preparare

Se spală bine petalele de trandafiri și se pun la fiert într-un vas împreună cu apa. Se lasă totul să fiarbă pentru 5 minute, timp în care petalele se albesc. Se strecoară lichidul obținut, la fel și petalele, iar peste se adaugă zahărul și zeama de la lămâie. Se pune din nou la fiert și se mai lasă pentru aproximativ 10 minute, până când siropul se îngroașă.

Peste siropul obținut se adaugă petalele de trandafiri și se lasă totul într-un vas cu capac până a doua zi când se mai dă o dată în clocot toată compoziția.

Se strecoară din nou siropul printr-un prosop sau o sită, după care se pune în sticle și se păstrează la frigider.

Sirop de trandafir

Atât de simplu poți realiza dulceață de trandafiri parfumată și aromată pe care o poți păstra în cămară pentru sezonul rece.

Vezi ce trandafiri de dulceata sunt buni!

Citeşte şi despre gemuri și dulcețuri pentru iarnă – 10 rețete!

Sursă foto: Shutterstock.com

Urmărește-ne pe Google News