După 10 ani de chinuri, am cucerit-o în arșița unei saune

Sunt Mihai Strătilă, din Constanța, am 29 de ani și, urmare a absolvirii cursurilor Facultății de Inginerie din cadrul Universității „Ovidiu”, lucrez ca inginer în port. Câștig bine, sunt sănătos tun și, una peste alta, aș putea spune că duc o viață frumoasă, fără lipsuri și fără restricții. Singura insatisfacție în viața mea o constituia, până nu demult, faptul că nu aveam o iubită. Sau, mai corect spus, nu aveam iubita pe care mi-o doream, căci mai mereu s-au găsit fete gata să îmi cadă la picioare.

Băiat atent, finuț și drăguț, le-am oferit fiecăreia dintre acestea o parte din mine, dar numai din trup. Mintea și sufletul au aparținut dintotdeauna Rebecăi.

Rebeca este iubirea vieții mele. Eternul feminin, visul acela nebun din viața oricărui bărbat, care nu contenește a spera că se i va împlini odată și odată, dar care, de cele mai multe ori, nu i se împlinește. Spre șansa mea, sunt unul dintre cei care se pot lăuda că visul i s-a îndeplinit: după zece ani de curte asiduă și de dovezi de dragoste, am reușit s-o cuceresc pe Rebeca și s-o fac să îmi cedeze.

Culmea, asta nu s-a întâmplat datorită fizicului remarcabil cu care am fost înzestrat de natură și cu care am capacitat, de-a lungul timpului, numeroase gagici sau datorită inteligenței mele native. Nu, totul se datorează saunei finlandeze. Acolo s-a legat dragostea noastră. Dar până atunci, numai eu știu cât am pătimit și câte frustrări m-au copleșit…

Recomandări

Anchetă la Castelul Peleș după dezvăluirile Libertatea. Corpul de control al Ministerului Culturii a cerut actele contabile din 2019 și documente interne. Mărturia unui turist șocat de hoția angajaților

Am cunoscut-o pe Rebeca în urmă cu exact zece ani, la facultate. Urmam amândoi cursurile secției de inginerie, urmărind ca, după absolvire, să ne angajăm în port, unde oportunitățile unei cariere fructuoase sunt destul de mari. Spre deosebire de ea însă, eu sunt din oraș, născut și crescut în Constanța, în vreme ce Rebeca este din Pitești, deci străină de-ale locului. Lucrul acesta m-a ajutat în tentativa mea de cucerire a tipei, căci în anul doi, la sfârșit, atunci când am auzit-o plângându-se că nu găsește cameră în cămin, m-am oferit să îi găsesc eu, și i-am găsit. Asta, nu fără intervenții speciale la conducerea facultății, intervenții ai căror protagoniști au fost părinții mei – și ei ingineri în port, oameni bazați, cu relații și cunoștințe.

Dar a meritat efortul, căci, consecință a serviciului făcut, Rebeca a acceptat, în fine, să iasă cu mine în oraș. Până atunci, deși o complimentasem în fel și chip și nu încetasem a-mi declara într-un mod nuanțat sentimentele față de ea, tipa manifestase reticență și, în afară de zâmbete și replici neutre, de conveniență, nu îmi oferise nimic altceva, nu îmi dăduse nicio speranță. Acum însă, venise momentul să ne cunoaștem și să ne apropiem.

Recomandări

România, criticată de ambasadorul Turciei pentru lipsa autostrăzilor: „De ce nu avem o autostradă București – Istanbul? 650 de kilometri în 10 ore, când ar trebui să fie 5 ore” | VIDEO

— Vorbește-mi despre tine, Mihai! m-a îndemnat ea după ce am luat loc la o masă de la una dintre terasele de lux de pe faleza din Mamaia. Suntem colegi de aproape trei ani, dar acum realizez că nu știu mai nimic despre tine…

— N-ar fi multe de spus, am valorificat eu mingea ridicată la fileu. Sunt un băiat minunat, frumos și deștept din cale afară, provenind dintr-o familie bună, cu o situație materială înfloritoare. Un tip deosebit, care te iubește în mod deosebit.

Auzind vorbele mele, Rebeca a roșit puțin și a plecat capul. Nu a avut puterea să mă privească în ochi. De fapt, ea știa ce anume simt pentru ea, căci îi transmisesem semnale în repetate rânduri. Acum însă, nu mai era vorba de semnale, era vorba de o declarație fățișă. La așa ceva nu poți răspunde cu zâmbete; la așa ceva trebuie să răspunzi cu „Da” sau „Nu”. Din păcate pentru mine, Rebeca a răspuns cu „Nu”.

— Mihai, îți mulțumesc pentru vorbele frumoase, dar eu nu simt la fel, mi-a replicat ea în timp ce mă lua de mână, lucru care mi-a dat fiori și m-a făcut să simt sângele urcându-mi-se la cap. Te plac ca un coleg, ca un amic, dar nu te plac în sensul în care ai vrea tu s-o fac. Imi miști sufletul, dar asta nu e de ajuns. Pur și simplu, nu îmi trezești impulsul primar, nu stârnești femeia sălbatică din mine. Înțelegi?

Recomandări

Filmul intervenției medicale în cazul lui Silviu Prigoană, prezentat pas cu pas de DSU: „Au efectuat fără oprire manevrele de resuscitare”

Am dat din cap, în semn că înțeleg, și, zâmbind amar, i-am zis tipei:

— Nu-i nimic, Rebeca. Important e că îți mișc sufletul, căci el e mai greu de atins. Trupul ți-l voi zgudui eu cândva. Mai devreme sau mai târziu, tot am să stârnesc femeia sălbatică din tine!

și, până la urmă, chiar așa a fost. Numai că pentru asta au trebuit să treacă încă vreo șapte ani. șapte ani în care n-am încetat să o curtez pe Rebeca și să-mi reafirm sentimentele față de ea. In zadar însă, tipa nu a marșat în niciun fel la chemările mele. M-a tratat cu bun-simț și respect, dar nu mi-a dat niciun semn cum că femeia sălbatică din ea ar fi avut dorința să facă amor cu mine. Asta până am ajuns în sauna finlandeză. In acel loc s-au schimbat lucrurile, din acel moment s-a întors roata norocului.

S-a întâmplat în urmă cu circa două luni. Lucrând amândoi în port, în secția de construcții, unde ne-am angajat după terminarea facultății (eu – datorită mediei de absolvire, ea – prin intervenția alor mei), eu și Rebeca ne vedeam și interacționam zilnic. Eram mai mult decât colegi, eram buni prieteni. Ne consultam când aveam diverse chestiuni de soluționat, vorbeam la telefon, plecam împreună spre casă -locuia cu chirie, în apropierea casei mele – și, uneori, după serviciu, ne opream la o cafea sau la o bere. Ne simțeam bine unul în compania celuilalt, iar ea dădea impresia că îi e de ajuns asta. Eu însă voiam mai mult. Doar că pentru asta aveam nevoie de o șansă. și, până la urmă, șansa a apărut…

Într-o bună zi, eu, Rebeca și alți membri ai echipei am fost convocați în biroul șefului de departament, care ne-a informat pe un ton cât se poate de serios:

— Pregătiți-vă bagajele! Poimâine veți pleca pentru o săptămână la Helsinki, într-un stagiu de pregătire și schimb de experiență cu colegii finlandezi.

Vestea primită m-a bucurat. Nu avea cum să nu mă bucure o veste care îmi transmitea faptul că voi pleca undeva împreună cu Rebeca. Nu conta unde și de ce plecam, câtă vreme eram însoțit de iubirea vieții mele. Important era că o să fiu cu ea. Puteam să visez frumos. Realitatea însă avea să întreacă cu mult visele mele, fără niciun fel de exagerare putând să numesc „Raiul pe Pământ” ceea ce am întâlnit în Helsinki. Dar ce am întâlnit? Sauna! Sauna finlandeză, unică în întreaga lume!

E momentul să vă relatez câteva despre finlandezi și modul lor de viață. Ei bine, trebuie să aflați că cultura finlandeză este diferită de cea din restul țărilor scandinave. Finlandezii sunt recunoscuți pentru saunele lor. Directorul firmei la care am fost trimiși ne-a explicat imediat ce ne-a primit în luxoasa cameră de oaspeți din aeroport: „Este o tradiție în Finlanda ca orice firmă să aibă o saună. În pauzele de lucru, angajații se relaxează în ele, iar ocazional organizăm sesiuni de team building, fiindcă este un mediu relaxant”. Deși pe moment am avut impresia că tipul făcea mișto de noi, ulterior aveam să aflu că nu glumea deloc și că în Finlanda sauna este o religie în sine. De unde și o vorbă din bătrâni, care zice: „Drumul spre saună e mai scurt decât cel până la biserică!”.

Într-adevăr, deși poate părea curios, Finlanda este țara în care numărul saunelor îl depășește pe cel al autovehiculelor, după cum aveam să aflu în autocarul care ne plimba prin Helsinki. Practic, în Finlanda saunele sunt atât de bine înrădăcinate în cultura națională încât fiecare locuință, birou sau instituție publică are una în dotare. Dacă pentru alte nații mersul la saună reprezintă un lucru deosebit, pentru finlandezi el face parte din rutina cotidiană, la fel ca spălatul pe mâini sau băutul ceaiului. Când un finlandez îți adresează o invitație la saună, îți face o mare onoare. Pentru a o refuza, ai nevoie de un motiv temeinic. Iar noi, slavă Cerului, nu aveam…

și acum, partea cea mai tare a povestirii mele. țineți-vă bine! în saunele din Finlanda, bărbații, femeile, dar și copiii intră laolaltă, complet despuiați. Da, chiar așa, e interzis accesul cu haine, indiferent dacă cei ce intră sunt membri ai aceleiași familii, ai aceleiași firme sau complet străini unul de altul, aceste reguli fiind unanim cunoscute și acceptate. În băile tradiționale, înainte de a te așeza pe scaune sau trepte, așterni un prosop, pentru a evita arsurile, dar șezi gol-goluț.

Tare, nu? O altă veche regulă spune că în saună nu ai voie să vorbești, dar aceasta nu se mai respectă în prezent, și asta mi-a convenit de minune, căci am putut să discut în voie cu cea care îmi furase inima.

Vă dați seama că, îndată ce am auzit de obiceiurile tradiționale finlandeze, mi-am frecat mâinile de satisfacție. Nu aveam cum altfel, câtă vreme urma să intru, împreună cu cea pe care o doream de zece ani, într-o cameră de aburi și să stau acolo o oră întreagă, fără haine pe mine.

Era exact ocazia pe care o așteptasem. Nu trebuia să o scap și, spre satisfacția mea, care ulterior avea să devină și satisfacția Rebecăi, nu am scăpat-o!

Ei, și acum să vedeți, în fine, cum au decurs lucrurile în sauna la care am fost invitați eu, Rebeca și ceilalți membri ai delegației.

Am intrat într-un vestiar, unde ne-am lăsat hainele și ne-am luat prosoapele. De acolo, am pătruns în sauna propriu-zisă, unde era o căldură sufocantă. Aburul însă nu era foarte dens, așa încât oamenii se puteau lesne vedea unul pe celălalt și se puteau măsura în voie din cap până în picioare. M-a încântat asta, întrucât oricine se uită la mine are ce vedea. Înțelegeți, când m-am lăudat, mai devreme, cu fizicul meu impecabil, mă refeream la întreg corpul, nu numai la ce lasă hainele să se vadă…

Evident, atenția mea s-a îndreptat asupra Rebecăi, alături de care m-am așezat cât am putut de firesc. Goală-goluță, era și mai apetisantă decât cu haine pe ea. îmi venea să sar pe ea, acolo, de față cu colegii și cu străinii.

M-am abținut însă, limitându-mă în a-mi plimba ochii pe întreg corpul ei superb. La rândul său, deși la început a părut stânjenită, după vreun sfert de oră Rebeca a lăsat inhibițiile la o parte și a început să mă măsoare cu privirea de sus până jos, insistând în partea de jos. Se vedea clar că îi plăcea ceea ce vedea.

— Dacă nu ai nimic împotrivă, am speculat eu momentul, mă gândeam ca, la întoarcerea în țară, să mai fac o încercare de stârnire a femeii sălbatice din tine… Ce zici? Am vrei șansă în acest sens sau… trebuie să renunț?

— Nu văd de ce nu ai încerca, Mihai, mi-a replicat ea. încercarea moarte n-are…

Până la urmă, n-a mai fost nevoie să așteptăm revenirea în țară pentru a ne apropia. După încă două trei ședințe de saună – căci în Finlanda nu ai voie să lași să treacă o zi fără să intri în saună -, Rebeca a renunțat la mantia de gheață cu care stătuse acoperită în fața mea timp de zece ani și mi s-a înfățișat în toată splendoarea nudității sale, oferindu-se ofrandă bărbăției mele. Se întâmpla însă nu în saună, ci în camera de hotel, cameră din care nu am ieșit întreaga zi, deși făcuserăm amor furibund toată noaptea anterioară. Pur și simplu, nu ne mai săturam unul de altul…

Așa a început povestea de dragoste dintre mine și Rebeca, la zece ani de când ne cunoscuserăm pe treptele facultății.

De două luni, de când m-am mutat cu Rebeca în casa noastră, sunt cel mai fericit bărbat din lume. și, ca să nu uităm niciodată de dulcile zile petrecute în Helsinki, într-una din băi am amenajat o saună în genul celor finlandeze, unde intrăm cât de des putem și ne facem de cap. Ce mai încoace și încolo, suntem pe val! și asta încă nu-i nimic. Urmează cununia, nunta, botezul… Avem planuri mari. Așa că felicitați-ne și urați-ne succes!

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Urmărește-ne pe Google News