După divorț, am devenit socrul fostei mele soții

Relația dintre mine și fiul meu a fost multă vreme pe muchie de cuțit, era o vreme în care nu suportam nici măcar să-i pomenesc numele, darămite să-l văd, atât de dezamăgit am fost de el.

Să vă spun însă cum s-au petrecut lucrurile. Abia ce împlinisem 47 de ani, când Natalia, soția mea, prima mea iubire, singura femeie pe care o cunoscusem în sensul biblic, m-a anunțat din senin că vrea să divorțăm, pentru că ea pleacă în Spania să muncească și să înceapă o viață nouă.

— Iubesc alt bărbat, iar tu și Aurel o să vă descurcați și singuri. El își câștigă deja traiul, tu ești un om gospodar. Ne-am iubit, a fost frumos, dar oamenii se schimbă cu timpul, așa mi s-a întâmplat și mie, iar acum îmi doresc altceva de la viață. ți-am fost soție credincioasă, i-am fost mamă bună lui Aurel… Vreau să mă mai bucur și eu de viață până să-mi brăzdeze ridurile fața și să devin posacă. Am cunoscut întâmplător un om bun, ne-am îndrăgostit, deși nu credeam că mi se mai poate întâmpla așa ceva, așa că plec, s-o iau de la început. Sper să mă ierți și să nu-ți încarci sufletul cu o suferință inutilă. Ce-a fost între noi a fost, acum s-a terminat. știu bine că o să-ți găsești și tu femeia potrivită, care să te iubească și să fie lângă tine până la capăt.

Recomandări

Elena Lasconi, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „Muncim și tot săraci suntem” | EXCLUSIV

Ce era să mai spun? Era limpede că nu mai puteam schimba nimic. De divorț s-au ocupat avocații pe care îi tocmise. Aurel a ridicat din umeri, când i-a spus.

— Faci cum crezi, mamă. îți doresc să fii fericită! Poate voi veni cândva să te vizitez.

Când am condus-o amândoi la aeroport, Natalia strălucea de fericită ce era, parcă întinerise și părea plină de chef de viață, cum n-o mai văzusem eu de mult. Mi-am spus că, poate, are dreptate, că poate e mai bine așa decât să fi ajuns să ne urâm și să ne blestemăm zilele că suntem împreună. Ca să-mi fie mai ușor, am început să-mi sun prietenii, să ieșim la o bere, să petrec mai mult timp în compania lor.

Pe o terasă, în vara de după plecarea Nataliei, am cunoscut-o pe Adina, o frumusețe de fată, care venise la o înghețată cu prietenele și care mi-a tot făcut ochi dulci.

Unul dintre prietenii mei m-a împins de la spate:

— Du-te, mă, și intră în vorbă cu ea! E limpede că te place!

— Pot să-i fiu tată, Marine, nu-ți dai seama? Aurel e mai mare decât ea…

— Ei și? Poate că îi plac bărbații mai copți. Fetele din ziua de azi sunt greu de înțeles și se plictisesc în compania băieților de vârsta lor. N-ai fi tu primul cu o soață cu 20 de ani mai tânără, stai liniștit!

Recomandări

Ultimatum de 24 de ore pentru Putin: „Ori oprește agresiunea, ori le dau ucrainenilor rachete Taurus să atace Rusia”, anunță Friedrich Merz, favoritul la postul de cancelar al Germaniei

— Departe te-ai mai dus cu gândul!

— Tu du-te și vorbește-i și mai vedem noi pe urmă!

M-am dus. Când m-am apropiat de masa lor, fetele au început să râdă, iar Adina a recunoscut că-i plac bărbații maturi, pentru că tinerii sunt niște „fraieri” care se țin încă de fusta mamei. Spre seară, am rămas singuri, am condus-o acasă, iar ea mi-a scris numărul de telefon în palmă. „Ce gest copilăresc”, m-am gândit, dar în rest fata părea foarte matură.

Când am ajuns acasă, m-am dus să fac un duș și am uitat de numărul de telefon, care s-a șters sub clăbucii săpunului. „Asta e! Doar nu era să-mi pun mintea cu o puștoaică!” și mi-am văzut de ale mele. în toamnă, când a început campionatul de fotbal, m-am dus cu băieții la un meci. Nu mai fusesem pe stadion de mai bine de 20 de ani.

— Nu m-ai sunat! am auzit un glas în spatele meu.

Când am întors capul, am recunoscut-o pe Adina.

— îmi pare rău, ți-am spălat numărul înainte să-l notez și n-am mai știut de unde să-l iau. Uite că ne întâlnim iar, mă bucur să te revăd! îți place fotbalul?

— Deloc! Am venit cu prietenul meu, care a ținut morțiș să-l însoțesc. A zis că, dacă vin cu el, îi dovedesc că-l iubesc. ți-am spus că toți sunt niște fraieri. Mă plictisesc de moarte, nu vrei să plecăm de aici?

Recomandări

Filmul intervenției medicale în cazul lui Silviu Prigoană, prezentat pas cu pas de DSU: „Au efectuat fără oprire manevrele de resuscitare”

M-am ridicat și am urmat-o. Unul dintre prietenii mei mi-a făcut cu ochiul și m-a îndemnat să-mi văd de drum. Ne-am plimbat o vreme în tăcere.

— Ești supărată? am îndrăznit s-o întreb.

— Da, sunt. Părinții mei divorțează. Nu le pasă de mine. Mi-au spus că vor să-și refacă viața, de parcă eu nici n-aș exista. Tata mi-a cumpărat deja o garsonieră și s-a angajat că plătește el toate cheltuielile. Mi-au spus amândoi că eu oricum în curând o să mă mărit și o să am viața mea, așa că își văd și ei de viața lor…

I-am povestit și eu despre Natalia. îmi scrisese de curând un e-mail și ne invita pe mine și pe Aurel la nuntă. E-mailul avea și un PS: „Sunt însărcinată! Aurel o să aibă un frățior! Sper să vă bucurați pentru mine!”.

— Ce soție curajoasă am, nu? 0 să devină din nou mamă, la 45 de ani. știu că se poartă acum, că e la modă printre vedete să faci copii după 40 de ani, dar… Mă rog, e viața ei!

— și nu vă duceți la nuntă?

— Ce să caut acolo? Să-i mulțumesc soțu-lui ei că-mi face feri-cită nevasta? Oi fi eu emancipat, dar nici chiar așa!

Am condus-o până în fața blocului în care se mutase, m-a invitat la o cafea, dar am refuzat-o.

— Aș prefera să fiu singur, cu gândurile mele. Nu vreau să te amărăsc și mai mult. Le ai tu pe ale tale.

— De data asta, dă-mi tu numărul tău de telefon, o să te sun eu, să nu mai pretextezi că ai pierdut numărul. Dacă n-ai chef să mă vezi, spune-mi în față, știu să încasez, sunt obișnuită.

Am râs și am sunat-o, să rămână numerele în memoria ambelor telefoane. Nici n-am ajuns bine acasă, că m-a și sunat.

— Mă simt tare singură! Nu vii să-mi ții de urât?

Am făcut cale întoarsă și am rămas la ea până dimineață. De data asta, am stat doar de vorbă. Când m-am dus din nou, am făcut dragoste și, în brațele ei, am uitat de toate necazurile. Mi-am spus că aș fi un dobitoc dacă aș pierde-o și pe ea. După mai puțin de o lună, am întrebat-o dacă nu vrea să ne căsătorim.

— Nu trebuie să faci asta pentru că ți-e milă de mine!

— Nu de milă o fac. în brațele tale simt că trăiesc. M-am îndrăgostit de tine!

— Ești sigur?

— Sunt foarte sigur!

Ne-am dus la primărie și am depus actele. Cu câteva zile înainte de cununia civilă, mi-am amintit că nu i-am spus nimic lui Aurel. Situația era cam penibilă. Adina era cu doi ani mai tânără decât el. Cum să-i spun eu fiului meu că va avea o mamă vitregă mai tânără decât el? Măcar maică-sa s-a măritat cu un bărbat de vârsta ei. Aurel își vedea de viața lui, doar seara ne întâlneam acasă și mai schimbam o vorbă-două. Părea mulțumit de cum îi merge, nu mi s-a plâns niciodată de ceva. Mi-am luat inima în dinți și i-am spus că mă însor.

— Bine faci, tată! Felicitări! și cine e fericita?

— Aici e-aici… am spus timid.

— Ce vrei să spui, tată? Cum adică? Doar n-o să-mi spui că te-ai îndrăgostit de un bărbat! Deși nu văd ce-ar fi rău în asta!

— Nu, nici vorbă, am răspuns râzând. Numai că mireasa e mult mai tânără decât mine.

— Te face fericit? Asta contează. Să fie într-un ceas bun!

Aurel a cunoscut-o pe Adina la cununia civilă. Cred că nu se aștepta ca mama lui vitregă să fie chiar atât de tânără, dar n-a spus nimic. Ne-a felicitat din nou și m-a întrebat dacă n-ar fi totuși mai bine să locuim singuri, iar el să se mute separat.

— Fii serios! Avem loc destul!

— Ar putea sta în garsoniera mea! a spus Adina.

— Nu, nici vorbă! Doar n-o să-mi dau băiatul afară din casă! am spus eu, sperând că, lăsându-l să stea cu noi, voi îndrepta cumva lucrurile.

Toți trei știam însă că situația era cam ciudată. Noi trebuia să ținem cont tot timpul de prezența lui Aurel, iar el nu-și putea permite să umble lejer îmbrăcat când era acasă Adina. Din fericire, Aurel și Adina s-au împrietenit repede.

— Măi frate, mi-a spus unul dintre prietenii mei, nu faci bine ce faci! Abia v-ați căsătorit, nu e simplu să faci dragoste cu nevastă-ta știindu-l pe fiu-tău alături! Eu, unul, n-aș putea.

și eu mă gândisem la asta și evitam să fac dragoste cu Adina când era Aurel acasă. 0 păcăleam cu tot felul de motive să ne ducem în garsoniera ei. Sigur că și ea a înțeles, era fată deșteaptă. într-o seară, când am venit acasă, Aurel tocmai pleca cu o geantă cu lucruri.

— Mă mut la Adina, trebuie să fiți sin-guri, tată, nu mai sunt un copil! și-apoi, poate vreau și eu să-mi aduc iubita la mine! E cam aiurea, nu crezi? Așa o să ne putem mișca cu toții în voie!

Mi-am dat seama că Adina l-a îndemnat să plece și nu mi-a convenit. După ce a plecat Aurel, ne-am certat, prima noastră ceartă. în zilele care au urmat, am avut mai tot timpul impresia că Adina îi simțea lipsa lui Aurel. M-am gândit chiar că se ducea să se întâlnească pe furiș cu el, în garsoniera ei, și am urmărit-o. Mi-era rușine de mine și de porcăriile care-mi treceau prin cap. Lucrurile au început să meargă tot mai prost și, la 10 luni după cununia civilă, i-am spus Adinei că vreau să divorțăm, că am făcut o prostie însurându-mă cu o femeie atât de tânără. Ea nici nu s-a mirat, nici n-a protestat, și asta mi-a dat de gândit. Peste câteva zile, Aurel a venit acasă, iar ea s-a întors în garsoniera ei. Nimic din purtarea lui Aurel nu m-a îndreptățit să-l bănuiesc de ceva, instinctul meu de tată și de bărbat rănit îmi spunea însă că e ceva necurat la mijloc. După vreo trei luni de la divorț, am încercat să-l trag de limbă.

— Mai știi ceva de Adina? l-am întrebat.

— Nu, absolut nimic. Am sunat-o de câteva ori, dar nu mi-a răspuns. Probabil că nu vrea să mai știe de nici-unul dintre noi.

— Nici mie nu-mi răspunde. Nu-mi ascunzi nimic?

Aurel s-a uitat la mine, a ezitat câteva clipe și a spus:

— Ce ți-aș putea ascunde, tată? Numai că adevărul a ieșit până la urmă la iveală. După alte două-trei luni, am dat nas în nas cu Adina. Nu și-a putut ascunde burtica, era însărcinată în ultimele luni.

— De ce nu mi-ai spus că ești însărcinată? N-aș mai fi divorțat! Nu te-aș fi lăsat baltă, dacă știam.

— Nu e copilul tău! și a dat să plece.

— Nici lui Aurel nu i-ai spus?

— Nu e treaba ta! Sunt obișnuită să mă descurc singură de mică! N-am nevoie de nimeni! Dați-mi pace amândoi!

Când am ajuns acasă, i-am spus lui Aurel ce-am văzut. A dat fuga la Adina, fără să-mi dea vreo explicație. S-a întors abia după ce ea a născut.

— îmi pare rău, tată! N-am făcut-o intenționat, să știi. A venit la mine odată, după ce v-ați certat rău. De fapt, a venit la ea acasă. S-a chircit în pat și a început să plângă. Tot repeta întruna că nimănui nu-i pasă de ea. Era atât neajutorată… Am încercat s-o liniștesc… S-a întâmplat pur și simplu… După aceea, n-a mai vrut să mă vadă. îți jur că n-am făcut-o intenționat niciunul dintre noi!

știam că fiul meu avea dreptate. Eu îi adusesem acasă o mamă mai tânără decât el, o fată de care era greu să nu te îndrăgostești. și totuși, m-am înfuriat îngrozitor. Fiul meu îmi pusese coarne! I-am spus să plece și să mă lase în pace. Zile întregi nici n-am vrut să-i mai vorbesc. Venea la ușa mea și mă implora să-l iert. Un timp n-am fost în stare, dar apoi m-am trezit, slavă Domnului! L-am chemat și i-am spus:

— Acum nu mai are importanță ce s-a întâmplat, trebuie să dregem lucrurile. însoară-te cu ea, copilul are nevoie de un tată, iar ea, de un bărbat care s-o ajute. Nu o putem lăsa baltă, ca părinții ei.

Aurel m-a strâns în brațe, recunoscător. După cununia civilă, am stat de vorbă. I-am sfătuit să se mute ei în apartamentul meu, să aibă loc mai mult. Am scos totul afară, am dus mobila la un depozit, am renovat cu mâinile noastre, muncind cot la cot, eu și fiul meu, iar când totul a fost gata, i-am adus pe Adina și pe Gabriel.

După ce s-au instalat ei, am făcut același lucru în garsoniera Adinei. Mi-am luat de la depozit câteva lucruri la care țineam mai mult, iar restul le-am dăruit femeii care făcea curat la noi pe scară. Mi-ar fi pupat și picioarele, biata femeie, dacă aș fi lăsat-o.

Am plătit și un camion să-i ducă lucrurile acasă. Soțul ei era paralizat de ani de zile și avea 4 copii de crescut din leafa ei de femeie de serviciu, dar nu se plângea.

Acum, sunt prea tânăr să mă pensionez, deși sunt bunic. Adina și fiul meu așteaptă deja al doilea copil, iar eu aș da toți banii din lume să pot sta acasă, să văd de nepoți. Am renunțat la funcția de conducere pe care o aveam, ca să am mai mult timp liber, iar în weekenduri îmi iau nepotul la mine. Mi-am luat inima în dinți și m-am dus să-i cunosc pe soțul și fiul Nataliei. E fericită și mă bucur pentru ea. și eu sunt fericit în felul meu și cred că e mai bine să mă mulțumesc cu ceea ce am.

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Urmărește-ne pe Google News