Scurt istoric al sărbătoririi zilei de naștere

Tradiția sărbătoririi zilei de naștere are o istorie îndelungată, ce datează de mii de ani și își are rădăcinile în mai multe culturi antice, însă în vremurile acelea lucrurile erau complet diferite.

Se crede că una dintre cele mai timpurii forme de celebrare a zilei de naștere provine din Egiptul Antic. Cu toate acestea, în acele vremuri nu era vorba despre zilele de naștere ale oamenilor de rând, ci de celebrarea zilelor de naștere ale faraonilor.

În cultura egipteană, când un faraon era încoronat, se considera că acesta devenea un zeu, și astfel „ziua de naștere” marca mai degrabă nașterea sa ca zeitate decât nașterea sa fizică.

Grecii antici au adăugat o componentă religioasă sărbătorii zilelor de naștere. Ei obișnuiau să ofere prăjituri rotunde pentru a o onora pe Artemis, zeița Lunii, pe 6 a fiecărei luni. Acele prăjituri erau decorate cu lumânări pentru a simboliza lumina lunii, aceasta fiind o formă de omagiu adusă zeiței. Aceasta ar putea fi una dintre originile tradiției de a pune lumânări pe tortul aniversar.

Se crede că romanii au fost printre primii care au sărbătorit zilele de naștere ale oamenilor obișnuiți, nu doar ale conducătorilor sau zeilor.

„Regizorul morţii”: Povestea lui Sergiu Bahaian, afaceristul care a comandat uciderea a trei oameni. Doi dintre ei au fost îngropaţi de vii
Recomandări
„Regizorul morţii”: Povestea lui Sergiu Bahaian, afaceristul care a comandat uciderea a trei oameni. Doi dintre ei au fost îngropaţi de vii

Ei obișnuiau să sărbătorească zilele de naștere ale bărbaților cu petreceri, mese speciale și prăjituri. Cu toate acestea, femeile nu şi-au sărbătorit zilele de naștere decât mult mai târziu, începând cu secolul III d.Hr. Romanii organizau, de asemenea, festivaluri publice pentru a sărbători zilele de naștere ale celor mai importanți oameni din societatea lor.

În Evul Mediu, doar familiile nobile își permiteau să sărbătorească zilele de naștere cu petreceri fastuoase. Tradiția a început să devină mai comună printre oamenii de rând în perioada modernă, pe măsură ce condițiile economice și sociale s-au schimbat.

Abia începând cu secolul XIX, obiceiul de a sărbători zilele de naștere, inclusiv pentru copii, a devenit din ce în ce mai răspândit în Europa și America de Nord.

E bine să sărbătorești ziua de naștere înainte?

De-a lungul timpului, fiecare cultură și-a dezvoltat propriile tradiții și superstiții în ceea ce privește zilele de naștere și sărbătorirea lor. Așadar, răspunsul la întrebarea dacă să sărbătorești ziua de naștere înainte poate avea un răspuns diferit, în funcție de zonă și cultură.

Una dintre cele mai cunoscute superstiții moderne este legată de urarea „La mulți ani” înainte de ziua de naștere propriu-zisă, care se consideră a aduce ghinion.

Dosarul Colectiv: Nicio șansă ca autoritățile să mai fie trase la răspundere penală pentru intervenția haotică din 30 octombrie 2015 sau pentru decesele din spitale
Recomandări
Dosarul Colectiv: Nicio șansă ca autoritățile să mai fie trase la răspundere penală pentru intervenția haotică din 30 octombrie 2015 sau pentru decesele din spitale

În unele culturi europene, în special în Germania și în țările nordice, există credința că aduce ghinion să-i urezi cuiva „La mulți ani” înainte de ziua sa de naștere. Se crede că acest lucru poate aduce nenoroc sau chiar să atragă „spiritul morții” asupra persoanei respective.

Această superstiție se bazează pe ideea că destinul sau soarta nu trebuie provocate sau forțate, iar sărbătorirea înainte de vreme ar putea fi considerată o încercare de a „păcăli” destinul.

Totuși, în alte culturi și chiar pe plaiurile mioritice există obiceiul de a ura La mulți ani mai degrabă înainte decât după. Asta pentru că urarea de La mulți ani venită după ziua de naștere poate fi un semn că ai uitat de ziua persoanei respective.

Dincolo de urările de La mulți ani, în ceea ce privește sărbătorirea zilei de naștere, nu există reguli în acest sens. Sărbătorirea zilei de naștere la o dată anume este o alegere personală. Ceea ce înseammnă că fiecare sărbătorit poate alege să-și celebreze ziua de naștere atunci când își dorește.

Tradiții și superstiții legate de ziua de naștere

Obiceiurile și credințele legate de sărbătorirea zilei de naștere provin dintr-o varietate de tradiții și credințe culturale, care au evoluat de-a lungul timpului. În prezent, multe dintre aceste superstiții sunt respectate mai mult ca niște tradiții și este mai degrabă o alegere dacă se ține sau nu cont de ele.

Motivul pentru care George Simion a fost interzis în Ucraina. Guvernul României a publicat răspunsul desecretizat | Document
Recomandări
Motivul pentru care George Simion a fost interzis în Ucraina. Guvernul României a publicat răspunsul desecretizat | Document

Lumânările de pe tort

Tradiția de a pune lumânări pe tort și de a le stinge a fost asociată în antichitate cu protecția împotriva spiritelor rele. Grecii antici obișnuiau să aprindă lumânări pentru a proteja aniversatul de spiritele rele și pentru a-i aduce noroc. De asemenea, suflatul în lumânări și punerea unei dorințe erau văzute ca un moment magic în care dorința ar putea fi trimisă către zei sau către univers.

În plus, lumânările se sting cu o singură suflare pentru a aduce noroc și pentru a se asigura că dorința se va îndeplini. Numărul de lumânări este, de obicei, egal cu vârsta aniversatului, simbolizând anii trăiți.

În unele culturi, și chiar și în anumite regiuni din România, una dintre superstiții spunea că este obligatoriu să pui o lumânare în plus față de numărul anilor împliniți, pentru a fi siguri că anul ce urmează va trece cu bine. Acest obicei s-a diminuat semnificativ după apariția lumânărilor în formă de cifre.

Cadourile

Oferirea de cadouri în ziua de naștere își are rădăcinile în credința că darurile pot aduce noroc și pot proteja împotriva ghinionului. În unele culturi, cadourile erau considerate și o modalitate de a întări relațiile dintre oameni, iar schimbul de daruri era un obicei care simboliza prosperitatea și afecțiunea.
În unele culturi, anumite obiecte au semnificații speciale. De exemplu, în unele țări asiatice, darurile precum monedele, ceasurile sau flori de o anumită culoare sunt oferite cu gândul de a transmite noroc, prosperitate sau sănătate.

De asemenea, în unele țări din sud-estul Asiei, în loc să primească daruri, aniversatul oferă daruri altora sau face acte de caritate pentru a-și asigura bunăstarea și norocul în anul ce urmează.

Descoperă și Idei de cadouri pentru aniversarea unui prieten/prietene

Tortul

Se crede că tradiția tortului de ziua de naștere își are originea în Europa, în special în Germania. În cadrul sărbătorii numite – Kinderfest -, un tort era pregătit pentru copii, iar în mijlocul lui era pusă o lumânare mare, simbolizând „lumina vieții.” În timp, acest obicei a evoluat, iar torturile au devenit din ce în ce mai elaborate.

Torturile moderne sunt adesea decorate în funcție de preferințele și interesele celui aniversat, și includ lumânări care reprezintă vârsta acestuia.

Florile

Și Rusia, există credința că nu e bine să sărbătorești ziua de naștere înainte. Ca și în unele țări din nodrul Europei și aici se crede că urarea de„La mulți ani” înainte de ziua de naștere aduce ghinion. De asemenea, rușii consideră că numărul de flori oferite ca dar trebuie să fie impar, deoarece numerele pare sunt asociate cu înmormântările. Această credință a fost împrumutată și de români.

Celebrarea zilei de naștere la 1 an

În unele culturi, zilele de naștere ale copiilor erau însoțite de ritualuri speciale pentru a asigura sănătatea și bunăstarea lor. De exemplu, în tradiția chineză, prima aniversare a copilului, cunoscută sub numele de Zhuazhou, includea un ritual în care copilul alegea dintre mai multe obiecte, fiecare simbolizând diferite aspecte ale vieți – bogăție, cunoaștere, sănătate etc.

Acest obicei se regăsește și pe plaiurile mioritice, unde, la împlinirea vârstei de un an, copiii sunt îndemnați să aleagă obiectele despre care se spune că sunt un semn al carierei pe care o vor alege în viitor.

Majoratul

Ziua de naștere care marchează în mod simbolic trecerea de la copilărie la maturitate este diferită și ea în funcție de cultură.

Dacă în cele mai multe țări, ziua care marchează împlinirea a 18 ani este considerată ziua majoratului, nu peste tot este la fel.

De exemplu, în Mexic și în alte țări latino-americane, cea de-a 15-a aniversare a unei fete, cunoscută sub numele de „Quinceanera,” este o sărbătoare importantă care marchează trecerea de la copilărie la maturitate. Este o ocazie fastuoasă, însoțită de o ceremonie religioasă și o petrecere mare.

Sursă foto – Shutterstock.com

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Știrileprotv.ro
Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Viva.ro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
Libertateapentrufemei.ro
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
Noua mașină cu care Dacia dă lovitura pe piața auto europeană. E cel mai ieftin model LCV din Europa
FANATIK.RO
Noua mașină cu care Dacia dă lovitura pe piața auto europeană. E cel mai ieftin model LCV din Europa
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
GSP.RO
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
Sorin Brotnei, declarații neașteptate despre planurile pe care le are cu banii câștigați la Asia Express: „Nu cred că mă lasă soția…”
Elle.ro
Sorin Brotnei, declarații neașteptate despre planurile pe care le are cu banii câștigați la Asia Express: „Nu cred că mă lasă soția…”
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Unica.ro
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Nicio soluţie la 15 luni de când imaginile cu gravida din Urziceni, care năştea pe trotuar în faţa spitalului, au şocat România. Reacţia ministrului Sănătăţii
Observatornews.ro
Nicio soluţie la 15 luni de când imaginile cu gravida din Urziceni, care năştea pe trotuar în faţa spitalului, au şocat România. Reacţia ministrului Sănătăţii
Horoscop 16 noiembrie 2024. Peștii ar putea să se lase prinși, fără să-și dea seama, în capcana unor abordări superficiale
HOROSCOP
Horoscop 16 noiembrie 2024. Peștii ar putea să se lase prinși, fără să-și dea seama, în capcana unor abordări superficiale

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI