Ultimele zile de octombrie sunt marcate de un fenomen astronomic deosebit, atât pentru pasionații de astronomie, dar mai ales pentru iubitorii astrologiei. În noaptea de 28 spre 29 octombrie, când va fi Lună plină, aceasta va intra în umbra Pământului și vom asista la o eclipsă parțială de Lună, care va fi însoțită și de strălucirea planetei Jupiter.

Ce înseamnă faza de Lună plină

Ca satelit al planetei noastre, Luna are o mișcare de rotație în jurul Pământului pe o orbită aproape circulară, cu perioada de 27,3 zile. Această perioadă se numește perioada siderală – perioada în care Luna se întoarce în aceeași poziție, în raport cu stelele.

Din cauza unghiului sub care vedem regiunea selenară iluminată de Soare, vedem cum Luna prezintă diferite faze (faze însemnând procente diferite de iluminare a discului Lunii), explică astronomii de la Observatorul „Amiral Vasile Urseanu” din Capitală.

Luna Nouă – când Luna se interpune între Pământ și Soare, fiind iluminat discul de pe fața nevăzută. Se produce la șapte zile după Ultimul Pătrar.

Primul Pătrar – când Luna este la o elongație (depărtare) de 90° est față de Soare; atunci vedem doar jumătate din discul lunar iluminat (jumătatea din dreapta). Se produce la șapte zile după Luna Nouă.

Luna Plină – când Luna se află la 180° de Soare; vedem atunci tot discul lunar iluminat (când Luna se află în faza de Lună Plină, răsare când apune Soarele și apune când răsare Soarele). Se produce la șapte zile după Primul Pătrar.

Ultimul Pătrar – când Luna se află la o elongație de 90° vest față de Soare; vedem iluminată jumătatea din stânga a discului lunar. Se produce la șapte zile după Luna Plină.

Fazele Lunii se repetă la 29,5 zile, această perioadă numindu-se perioada sinodică sau lunație. Un fapt curios despre fazele Lunii a fost descoperit încă din Antichitate de astronomul grec Meton. El a observat că fazele Lunii cad în aceeași zi a anului după 19 ani. Acest ciclu de repetare a fazelor Lunii se numește acum ciclul metonic. Ca exemplu, dacă pe 28 octombrie 2023 avem Lună Plină, după 19 ani, pe 28 octombrie 2042 vom avea iar Lună Plină.

Cum se formează eclipsele de Lună

Eclipsele de Lună sunt fenomene relativ rare, dar predictibile și cu o frecvență de două sau trei pe an.

Mecanismul eclipselor de Lună se explică prin faptul ca Pământul, fiind un corp opac luminat de Soare, proiectează în urma sa un con de umbră, precum și unul de penumbră. Luna, la rândul său, neavând lumină proprie, de fiecare dată când pătrunde în umbra Pământului, nu mai este luminată de Soare.

După modul în care Luna intersectează, parțial sau total, fie conul de umbră, fie doar cel de penumbră, va avea loc o eclipsă de Lună parțială sau totală, prin umbră sau prin penumbră.

Pentru ca un astfel de fenomen să aibă loc, este necesar ca acele 3 corpuri cerești, Soarele, Pământul și Luna, să se afle aproximativ pe aceeași direcție, iar Luna trebuie să fie în opoziție cu Soarele, ca atare să fie în faza de Lună Plină. Așadar, eclipsele de Lună se petrec întotdeauna când este Lună Plină și pot fi în medie două sau trei într-un an calendaristic, mai rar patru.

Dincolo de frumusețea acestui fenomen, eclipsa de Lună furnizează specialiștilor date privind atmosfera Pământului, gradul de poluare a acesteia, efectele radiației solare asupra atmosferei, Luna comportându-se ca un ecran pe care putem „citi” particularitățile atmosferei Pământului.

Eclipsele de Lună sunt folosite și pentru măsurarea vitezei de răcire a scoarței lunare, în intervalul în care aceasta este lipsită de căldura Soarelui.

Când se petrece eclipsa de Lună din 28 octombrie 2023

În noaptea de 28 spre 29 octombrie 2023, la aproximativ două ore după răsăritul Lunii va începe și spectacolul eclipsei.

Aceasta va fi o eclipsă parțială și poate fi observată cu ochiul liber din mai multe zone din Asia, Africa și Orientul Mijlociu.

Conform informațiilor oferite de Astro Urseanu, eclipsa va începe la ora 21:02, Luna va intra în umbra Pământului la ora 22:35, iar maximul eclipsei va fi la ora 23:14. Eclipsa de Lună care începe în seara zilei de 28 octombrie se va încheia la ora 1:27 din dimineața zilei de 29 octombrie. Eclipsa va dura astfel aproximativ patru ore și 25 de minute.

În timpul eclipsei, Luna va trece prin dreptul constelației Aries, iar în stânga ei se va putea vedea bine luminată planeta Jupiter.  

Din punctul de vedere al astrologiei, care calculează puțin diferit mersul planetelor pe cercul zodiacului, Luna plină din 28 octombrie se află în zodia Taurului și tot în Taur se află acum și Jupiter în mers retrograd.

Eclipsele de Lună între legende și superstiții

Știința ne explică azi simplu și concret cum se formează o eclipsă de Lună, dar pentru popoarele antice era un fenomen misterios și magic. În cosmogonia diverselor popoare, din bazinul Mediteranei până pe meleagurile amerindienilor, dispariția Lunii era pusă pe seama unor ființe paranormale, demoni sau zei răzbunători. Și în poveștile românești, eclipsele de Lună înfricoșau bătrânii care credeau că astrul nopții este mușcat de vârcolaci sau furat de diavol de pe cer.

Și hindușii credeau că eclipsele de Lună și de Soare apar din cauza unui demon. Acesta încercase să fure licoarea nemuririi, dar Soarele l-a prins și i-a retezat capul înainte să o poată înghiți. De atunci, capul lui, care rătăcește pe cer, încearcă să devoreze Soarele și Luna când se apropie de ele.

Indienii se adunau în temple și ridicau o mulțime de rugăciuni, incantații și ofrande pentru a scăpa Luna din colții demonului răzbunător. Când eclipsa trecea și Luna își recăpăta lumina, oamenii erau convinși că rugăciunile lor au fost ascultate de zei.

Legendele și superstițiile negre legate de eclipsele de Lună au fost dintotdeauna asociate cu mari nenorociri, tragedii și cataclisme. Până și în zilele noastre se mai crede că nu este bine să te cerți cu nimeni când este eclipsă de Lună și că nu este bine să folosești obiecte ascuțite precum foarfecele și cuțitele, să nu te rănești.

Dar oamenii se tem de lucruri mult mai rele. De-a lungul anilor s-a observat o activitate seismică mai puternică în perioadele cu Lună plină. Cu atât mai mult, dacă este eclipsă de Lună plină, oamenii se tem de cutremure devastatoare, alunecări de teren, furtuni puternice, tsunami sau chiar atacuri armate fără precedent.

Spre exemplu, în urmă doar cu un an, pe 8 noiembrie 2022, când a fost eclipsă totală de Lună, a avut loc un puternic cutremur în Nepal și atacuri armate în Siria. Cu toate acestea, evenimentele de pe glob din ziua eclipsei nu au fost mult mai severe și îngrijorătoare decât în alte perioade ale anului în care luna ajunge la faza de Lună plină.

În unele zone de pe glob, mai ales prin India și Asia, se spune că este bine să porți ceva roșu în timpul eclipselor, să fii ferit de efectele lor puternice. Știința respinge toate aceste superstiții vechi și credințe populare, iar evenimentele dramatice care însoțesc eclipsele de Lună nu sunt decât coincidențe nefericite.

Curiozități despre eclipsele de Lună

Diferenţa dintre o eclipsă de Soare şi una de Lună, referitor la locul de unde poate fi observată este următoarea: eclipsa de Soare poate fi urmărită doar de-a lungul unei fâşii înguste de Pământ unde umbra Lunii cade perpendicular, în schimb, noaptea, o eclipsă de lună poate fi admirată de pe toată partea întunecată a Pământului.

Cea mai veche eclipsă de Lună consemnată a avut loc în anul 3450 î.Hr, spun unele surse. Cu toate acestea, date mai credibile susțin că cea mai veche eclipsă de Lună consemnată în Antichitate s-a petrecut în China și evenimentul a avut loc în anul 1000 înainte de Hristos.

Eclipsa totală de Lună din 27 iulie 2018 a fost cea mai lungă eclipsă de Lună din perioada contemporană. Catalogată ca având durata cea mai mare a totalităţii (103 minute) unei eclipse din secolul al XXI-lea, ea a fost observată din Europa, din Africa, din Asia, din Australia, din sudul Americii de Nord, din America de Sud, din Oceanul Pacific, din Oceanul Atlantic, din Oceanul Indian şi din Antarctica. A fost cea de a doua eclipsă totală din anul 2018 şi a treia dintr-o serie de eclipse totale care s-au produs între anii 2017 şi 2019. În total, fenomenul astronomic a durat în acea zi 374 de minute.

În afară de eclipsa totală sau parțială de Lună, există și un alt tip de eclipsă lunară care poartă numele de Selenelion. Acest fenomen, denumit Selenelion, este un tip particular de eclipsă. El apare atunci când Luna este eclipsată, însă Soarele este vizibil. Se poate observa la apus sau la răsărit. Mai este cunoscut şi sub denumirea de eclipsă orizontală.

Durata totală a fazelor eclipsei de Lună poate ajunge până la patru ore; iar intervalul în care Luna se află în întregime în umbră se poate prelungi cel mult până la 110 minute.

 
 

Urmărește-ne pe Google News