Băuturile îndulcite light s-ar putea asocia cu un risc crescut de diabet, potrivit unui studiu publicat joi la Paris. Rezultatele, publicate în revista americană ‘Journal of Clinical Nutrition, au arătat că femeile care consumă băuturi light beau mai mult decât cele care preferă băuturile îndulcite normale. Dar, chiar şi la cantitate egală, băuturile light se asociază cu un risc mai mare de diabet: la un consum de 0,5 l/săptămână, riscul creşte cu 15%, iar la 1,5 l/săptămână, cu 59%.
Pentru a afla dacă riscul se asociază doar cu băuturile light, doi cercetători au comparat efectele acestora cu cele ale sucului de fructe presate, nedescoperind nicio legătură în ultimul caz. Pentru a vedea exact care este cauza unui asemenea efect al băuturilor light, cercetătorii susțin că este nevoie de studii suplimentare.
 
 
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News