“9 luni fără griji” include răspunsurile la 101 întrebări, cele pe care femeile însărcinate și le pun cel mai des, selectate din discuțiile în mediul online, pe blogul și paginile sale de socializare, cu femeile din comunitatea sa.
Ela Crăciun a strâns informații extrem de utile de la specialiști, astfel încât viitoarele mămici să primească răspunsurile corecte la întrebările lor, axate pe studii medicale.
Cartea parcurge toate etapele sarcinii, întrebările și problemele cu care se confruntă viitoarele mame, abordând curajos chiar și subiecte considerate de multe persoane drept tabu, precum sexul în timpul sarcinii, miturile băbești, emoțiile și depresia unei gravide.
„ este o carte de suflet, pe care am scris-o atât din propria mea experiență de mamă, trecând până acum prin trei sarcini, cât, mai ales, intervievând cei mai buni specialiști pe care i-am avut alături. Sunt la bază jurnalist și știu cât de important este să ai informația corectă, de la o sursă de încredere. Așa cum procedez și pe blogul și pe canalul meu de YouTube, îmi doresc să vin în sprijinul tututor celor care vor să aibă o viață de familie frumoasă și sănătoasă”, declară Ela Crăciun.
Citește și