Prin inițiativa Donează pentru linia întâi, orice persoană fizică sau companie poate dona folosind formularul de la adresa www.eMAG.ro/doneaza.
Banca
Transilvania și eMAG, două dintre inițiatoarele proiectului, au donat împreună
încă 2 milioane de lei pe platforma prin care se strâng fonduri pentru a-i
susține pe medici și personalul medical, precum și pe toți cei din prima linie
care luptă direct cu pandemia provocată de coronavirus. Astfel, suma donațiilor
efectuate prin platformă până acum ajunge la peste 11 milioane de lei.
Lista companiilor
care s-au alăturat proiectului prin donații este completată de Metropolitan
Life – 1.000.000 de lei, Mastercard – 530.090 de lei, Baupartner Group –
500.000 de lei, plus companiile PayU, Genesis Property, Bondoc&Asociatii
SCA, Servel, COFACE Romania Credit Management, Conviv Media, General Gaz
Company SRL, REFIN Company SRL, EPC Consultanta de mediu SRL.
Cele mai multe donații raportate la numărul de
locuitori au venit din Florești, Chiajna, Voluntari, Bragadiru, București. Până
la acest moment, localitățile care au contribuit cel mai mult prin donații
sunt București, Cluj-Napoca, Iași, Ploiești și Brașov.
Din fondurile
strânse pe platformă, sunt achiziționate materialele și aparatura necesară în
spitale, dar și pentru medicii de familie, polițiștii, jandarmii și militarii
aflați în linia întâi, pe baza necesarului furnizat de către Departamentul
pentru Situații de Urgență (DSU), în coordonare cu Ministerul Sănătății.
Ulterior, materialele sunt distribuite acolo unde este cea mai mare nevoie prin
intermediul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU).
Până acum, prin program au fost direcționate peste
5 milioane de măști de protecție cu trei pliuri către medici de familie,
polițiști, jandarmi și militari. De asemenea, 350.000 de măști N95 (FFP2), cu
grad ridicat de protecție au fost donate medicilor din spitale.
Totodată, două ventilatoare de înaltă performanță
Mindray SV600 achiziționate prin intermediul platformei Donează pentru linia
întâi au ajuns la Spitalul Județean Suceava și la Spitalul Clinic Victor Babeș
din București, sub coordonarea Departamentului pentru Situații de Urgență.
Campania
umanitară Donează pentru linia întâi a fost lansată la începutul lunii aprilie
de Banca Transilvania, eMAG, Mobexpert și Bitdefender.