„Emir Baigazin este un cineast tânăr care a avut atâtea să ne spună prin filmele sale încă de la început, care ne oferă atât de mult nouă, spectatorilor săi și cu siguranță ne va mai atrage în universul său atât de special, de inspiring și de provocator”, a precizat Miruna Berescu, Directorul Festivalului.

Două dintre filmele lui Baigazin, „The Wounded Angel” şi „Harmony Lessons”, primele părţi dintr-o trilogie, au fost proiectate după ce regizorul a fost premiat cu Trofeul Anonimul. Al treilea film al său, „Would You Like To Stargaze”, va avea premiera mondială, sâmbătă seară, la Festivalul „Anonimul”.

De asemenea, în cadrul unui masterclass susţinut sâmbătă dimineaţa, invitatul special al Festivalului de Film „Anonimul” a vorbit despre începutul carierei sale, despre principala sursă de inspiraţie – muzica – şi despre felul în care lucrează cu actorii. Cineastul a oferit ulterior şi un interviu în exclusivitate pentru Libertatea, pe care îl vom prezenta la sfârşitul acestei săptămâni.

Emir Baigazin a susţinut un masterclass la „Anonimul”   FOTO: Florin Ghioca 

În cadrul întâlnirii sale cu cei prezenţi la Anonimul, regizorul kazah i-a sfătuit pe mai tinerii săi colegi „să nu filmeze cinci scene de care nu sunt siguri cum vor funcţiona, ci doar două care pot funcţiona mai bine. Nu este vorba doar despre bani, ci despre energie şi conservarea ei”, a precizat Baigazin în faţa publicului.

Emir Baigazin a debutat cu filmul „Harmony Lessons”, care a avut premiera în competiţia oficială a Festivalului de Film de la Berlin 2013, unde a câştigat Ursul de Argint pentru Contribuţie Artistică Extraordinară, pentru imaginea semnată de Aziz Zhambakiyev. În acelaşi an, la Tribeca, a primit o menţiune specială, iar pelicula a fost inclusă în competiţia Anonimul 10 de către selectorul Ludmila Cvikova şi s-a clasat pe locul 2 între preferinţele spectatorilor exprimate prin vot.

Cu cel de al doilea film al său, „The Wounded Angel”, pe care l-a scris, regizat şi montat, Emir Baigazin a revenit la Berlinală în 2016, în secţiunea Panorama.

 
 

Urmărește-ne pe Google News