Endometrioza afectează aproximativ jumătate de milion de femei din România și este caracterizată prin creșterea țesutului asemănător celui uterin în afara uterului, provocând dureri severe, infertilitate și probleme majore de sănătate.

Evenimentul de la Cluj a fost gândit ca o platformă deschisă, în care participantele au avut posibilitatea să adreseze direct întrebări medicilor, într-o sesiune interactivă transmisă inclusiv live pe rețelele sociale. Experții Memorial Băneasa au clarificat miturile despre boală și au prezentat metodele moderne de diagnostic și tratament, precum și opțiunile de fertilizare in vitro disponibile astăzi pacientelor din România.

Endometrioza, sub control la Spitalul Memorial Băneasa: soluții personalizate pentru tratament și fertilizare in vitro

Chirurgia robotică Da Vinci Xi

Un accent special s-a pus pe abordarea multidisciplinară pe care Spitalul Memorial Băneasa o oferă în tratarea acestei afecțiuni cronice. Prof. Dr. Elvira Brătilă, pionier în chirurgia robotică și minim invazivă în România și fondatoarea și Președintele Societăţii de Endometrioză si Infertilitate Est- Europeană, a explicat cum chirurgia robotică Da Vinci Xi contribuie decisiv la tratarea endometriozei, reducând timpul de recuperare și crescând rata succesului intervențiilor. „Chirurgia robotică ne permite să operăm cu maximă precizie și să protejăm cât mai bine țesuturile sănătoase din jur, esențial pentru fertilitatea viitoare a pacientelor”, a precizat Prof. Dr. Brătilă, inițiatoarea Programului Național de Endometrioză și fondatoarea Societăţii de Endometrioză și Fertilitate Est-Europeană.

Endometrioza și fertilizarea in vitro

În ceea ce privește fertilitatea, Prof. Dr. Engin Türkgeldi, specialist în infertilitate și fertilizare in vitro, a subliniat rolul esențial pe care tehnicile moderne de FIV îl joacă în viața femeilor cu endometrioză: „Tratamentele FIV personalizate permit pacientelor să își îndeplinească visul de a deveni mame, chiar și atunci când boala le-a afectat sever fertilitatea”. Cu peste 10 ani de experiență, Dr. Türkgeldi este recunoscut pentru protocoalele sale inovatoare, adaptate fiecărui cuplu în parte.

Dr. Rubin Munteanu, specialist în chirurgia cazurilor complexe de endometrioză, a vorbit despre importanța unei echipe chirurgicale specializate și a abordării integrate pe care Memorial Băneasa o propune: „Tratamentul endometriozei necesită o abordare complexă și multidisciplinară, în care chirurgia minim invazivă sau robotică este completată eficient de terapiile hormonale și de procedurile moderne de fertilizare in vitro”.

Standarde internaționale, acum și în România

Evenimentul s-a încheiat cu o sesiune intensă de întrebări și răspunsuri, în care participantele au primit recomandări personalizate și informații clare despre pașii de urmat în gestionarea bolii.

Spitalul Memorial Băneasa, parte a Memorial Healthcare Group, oferă acces la tehnologii de ultimă generație precum chirurgia robotică Da Vinci Xi și RMN 3 Tesla. Toate acestea sunt integrate într-un protocol personalizat de tratament, supravegheat de o echipă multidisciplinară de medici recunoscuți internațional.

Astfel, „Endometrioza sub control” nu a fost doar un simplu eveniment medical, ci un punct esențial în îmbunătățirea calității vieții femeilor care se confruntă cu această afecțiune, aducând soluții reale și o speranță palpabilă pentru un viitor sănătos și o familie împlinită.

   

Google News Urmărește-ne pe Google News