La tigaie, cu unt şi pastramă
Ingrediente pentru 4 porţii: 500 g boabe de mazăre nouă, 250 g pastramă de porc, 50 g unt, sare, patru ouă fierte, câteva frunze de pătrunjel.
Mod de preparare: se fierbe mazărea în apă cu puţină sare, iar când devine fragedă se scurge de apă. Se topeşte untul într-o tigaie din teflon şi se pune la prăjit în el, câteva minute, pastrama tăiată cubuleţe. Se adaugă mazărea şi se mai lasă pe foc două-trei minute, amestecând continuu, ca să nu se lipească. Fiecare porţie se serveşte cu un ou fiert tăiat în două şi cu frunze de pătrunjel.
Salată de paste cu şuncă şi pesmet
Ingrediente: 500 g paste (tuburi sau melci), 300 g mazăre nouă, 300 g şuncă de Praga, 50 g pesmet, 100 g maioneză, sare, piper, trei linguri de ulei de măsline.
Mod de preparare: se fierb pastele în apă cu puţină sare şi cu două linguri de ulei, apoi se scurg de apă şi se lasă să se răcească. Mazărea se fierbe, de asemenea, cam 15 minute, apoi se pune într-o sită. Într-un castron încăpător se amestecă pastele cu mazărea, şunca tăiată mărunt şi maioneza, apoi se pune sare şi piper după gust. Pesmetul se pune la prăjit într-o lingură de ulei şi se lasă până se rumeneşte. Se adaugă câte o linguriţă de pesmet peste fiecare porţie, direct în farfurie.
Supă cu crutoane
Ingrediente: 500 g de boabe de mazăre nouă, doi morcovi, o ţelină potrivită, două cepe, doi dovlecei, doi ardei verzi, o legătură de pătrunjel, un cartof, trei linguri de ulei de măsline, sare, piper alb, crutoane, 50 g unt.
Mod de preparare: se pun la fiert cam 30 de minute ţelina, morcovii şi ceapa într-o oală de trei litri, cu o linguriţă de sare, apoi se adaugă mazărea, dovleceii, ardeii, cartofii şi pătrunjelul. Când sunt gata, se scot din zeamă şi se pasează cu blenderul, păstrând întregi cam 50 g de boabe de mazăre. Crema obţinută se sărează şi se piperează după gust şi se mai dă în câteva clocote. La sfârşit se adaugă uleiul. Se serveşte cu crutoane şi cu boabe de mazăre întregi.