Nopţile de la urgenţe au ajuns la fel de agomerate ca gărzile de zi. Temperaturile crescute chiar şi pe durata nopţii au dus la apariţia epuizarii termice la mai mulţi pacienţi.
Meteorologii au emis cod roșu de caniculă pentru jumătate din România, pentru sâmbătă. Temperaturile vor ajunge până la 43, chiar 44 de grade Celesius. Medicii ne avertizează să avem foarte mare grijă în această perioadă extremă. Pe fondul caniculei, unele persoane pot fi afectate de epuizarea termică.

Medicul Tudor Ciuhodaru spune ce trebuie să ştiţi despre epuizarea termică:
1. Nedecelată şi netratată la timp epuizarea termică evoluează spre forme clincice severe ce pot merge până la şoc termic şi deces.
2. Apare prin depăşirea posibilităţilor de adaptare a organismului la temperaturi ce se menţin crescute pe durata a mai multe zile.
3. Se manifestă prin instalarea de semne neuropsihice precum oboseala marcată, astenie, apatie, somnolenţă, cefalee, ameţeli, însoţite de cele tegumentare precum transpiraţii excesive, horpilaţii (piele de ,,gaină) şi cardiovasculare uneori severe, hipotensiunea ortostatică (cădere tensională la ridicarea în picioare) şi tahicardie.
4. Cei mai afectaţi de epuizarea termică sunt copii şi vărstnicii, pacienţii cu patologie cardiovasculară şi obezii precum şi cei care stau în apartamentele încinse de la ultimul etaj sau în autoturismele fără aer condiţionat.
5. Tratamentul constă în scăderea temperaturii corpului prin: consumul de lichide reci ( !Nu alcool ), duşuri reci sau utilizare de prosoape umede şi ventilaţie (!Nu aplicaţi alcool pe piele), odihnă într-un mediu răcoros, eventual cu aer condiţionat), cu picioarele ridicate peste nivelul inimii. Dacă starea clinică nu se ameliorează sunaţi la 112.
6. Pentru a nu ajunge în astfel de situaţii nu ţineţi geamurile deschise când este foarte cald şi nu gătiţi la orele amiezii. Aerisiţi la primele ore ale diminteţii, utilizând curenţi de aer, evitaţi utilizarea electrocasnicelor ce generează căldură şi împiedicaţi acţiunea razelor solare prin jaluzele, materiale textile ude. Dacă nu aveţi aer condiţionat petreceţi câteva ore zilnic în spaţiile publice răcoroase.

Citește și: Fiul lui Victor Ponta s-a accidentat grav la un meci de rugby. A suferit un traumatism cranian


Urmărește-ne pe Google News