Escrocată de tânărul ei soț, a ajuns să se prostitueze ca să trăiască

Pe Ina o știu de-o viață: am copilărit pe aceeași stradă și, în plus, am fost colege de școală generală. Ne-am înțeles de minune, chiar dacă eram foarte diferite. Eu, o mână de om, firavă și niciodată stăpână pe mine, de-abia dacă deschideam gura când mi se adresa cine-va, în timp ce ea, o frumusețe de fată, era tot timpul veselă și cu gândul la năzbâtii. De multe ori, o priveam cu admirație și mă imaginam în locul ei, dar fără să o invidiez. La vârsta ceaiurilor, era veșnic înconjurată de băieți, de multe ori fiind mărul discordiei dintre aceștia.

Provenind dintr-o familie nu prea închegată, cu un tată bețivan și o mamă mult prea cicălitoare ca să aibă o viață ușoară, Ina își dorea un singur lucru: să scape de ai ei. Ambițioasă, a vrut să-și șlefuiască educația prin școală, dar în clasa a noua, din cauza greutăților de acasă, a fost nevoită să agațe cartea în cui și să se angajeze ucenică într-o fabrică de confecții. Aici l-a cunoscut pe cel care avea să-i de-vină soț, un maistru mai mare cu zece ani ca ea. Firește, noi două am rămas prietene și nu trecea duminică fără să ne întâlnim și să stăm la povești. Pe atunci, Ina avea unele rețineri în ceea ce privește acest mariaj pripit, dar faptul că Sandu îi promitea luna de pe cer și, ce conta mai mult, că se va muta la casa ei o făcea să privească spre viitor cu încredere.

Recomandări

„Omuleții verzi” ai lui Putin din România. Cum vor fi folosiți de Kremlin

— Ina, nu contează vârsta și nici faptul că am mai fost însurat o dată. Eu am suficient de multă minte pentru amândoi, îi spunea Sandu, încercând să-i alunge teme-rile. 0 să te fac fericită și n-o să regreți că ai făcut acest pas…

N-a fost nevoie de prea multe insistențe. S-a măritat cu el chiar în toamna aceea, după doar două luni de prietenie. Curând însă, biata Ina a realizat cât de mult a greșit, Sandu dovedindu-se a fi un bărbat extrem de gelos și de violent:

— Pentru cine te aranjezi așa, cucoană, că doar mergi la fabrică, nu la teatru?! o lua el la întrebări de cum o vedea uitându-se în oglindă.

— Ce vrei să spui? Că trebuie să mă duc la muncă nespălată, nepieptănată și, eventual, cu tivul descusut la rochie? Nu vreau decât să fiu curată și îmbrăcată decent.

— Lasă că știu eu pentru cine te gătești! Ieri, lui Titi electricianu’ îi curgeau balele după tine, femeie fără rușine! urla, isterizat, Sandu.

Au început certurile, reproșurile și bătăile, pentru ca, în final, Sandu să-i ceară să devină casnică. Ea s-a supus fără să crâcnească, sperând că bărbatu-său se va potoli și nu-i va mai căuta nod în papură din te-miri-ce. Din păcate, lucrurile s-au înrăutățit. Sandu a trecut dintr-o extremă în cealaltă. De unde spunea că nevasta se duce la serviciu ca să agațe bărbați, acum o bătea, reproșându-i că o ține în spinare și că ea nu face nimic în casă. Totuși, în ziua în care a aflat că este însărcinată, a fost tare fericită, fiind convinsă că Sandu se va schimba când va auzi că va fi tată. S-a dus țopăind la el, dar…

Recomandări

Klaus Iohannis a aprobat declasificarea informațiilor prezentate de SRI, SIE și MAI, în ședința CSAT: Campania lui Călin Georgescu a fost finanțată de un „donator”

— Nu vreau orăcăituri prin casă! Nu vreau să aud de un copil! Dacă voiam plozi la ușă, îi făceam cu prima nevastă! Nu mă interesează, scapi de el cum poți!

Lacrimi mari, de durere, inundau obrajii Inei zi de zi. Totul a luat o turnură dramatică atunci când, în urma unei bătăi cumplite, a hotărât să-și ia lumea în cap. Hohotind, a ieșit în stradă neștiind încotro s-o apuce și a fost lovită de o mașină. A fost transportată de urgență la spital, unde a stat internată mai bine de două săptămâni. Era distrusă, pierduse sarcina, iar vorbele medicului îi răsunau în urechi ca un ecou:

— Trebuie să te obișnuiești cu gândul că n-o să mai poți avea copii niciodată. știu că este cumplit pentru o femeie, dar ești tânără și o să-ți revii! Dacă ai un soț bun lângă tine, poate o să adopți unul…

„De unde soț bun? De unde înțelegere?” se întreba ea întruna. După ce s-a externat, distrusă sufletește, a divorțat și, la scurt timp după aceea, a părăsit orășelul natal, pripășindu-se în Capitală.

Nu ne-am mai văzut o perioadă, dar ne scriam cu regularitate. La început, scriso-rile ei erau triste, pline de amintiri neplăcute, dar, treptat, trecutul a fost șters cu buretele, ea părând dornică să o ia de la capăt. Mi-a trimis chiar și o fotografie din care îmi zâmbea o Ină superbă, îmbrăcată elegant, ținând de lesă un cățel nostim. Realizam că se refăcuse complet și dăduse în sfârșit lovitura: era tânără, frumoasă, admirată și plină de succes. Din scrisori, aflam cu stupoare că și-a descoperit o nouă pasiune – actoria – și că avea alături de ea un bărbat care o sprijinea din toate puterile în noua sa carieră. „Gata, greul a trecut, mi se destăinuia ea. Mi-am dat seama că n-are sens să-mi plâng de milă. M-am consolat cu ideea că, cel puțin deocamdată, nu sunt făcută pentru viața de familie, doar știi și tu, Alina, cum a fost căsnicia mea cu Sandu, culmea, atunci când eram ingenuă și nici prin cap nu-mi trecea să-l înșel! și cum am fost răsplătită? Cu bătăi crunte! Măcar acum să mă bucur de viață…”

Recomandări

Marcel Ciolacu: „O voi sprijini pe Elena Lasconi în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale”

Anii au trecut, m-am căsătorit și eu, în timpul facultății, cu un coleg de grupă și, după absolvire, am „prins” amândoi câte o repartiție în București. Curând după instalarea în Capitală, am căutat-o nerăbdătoare pe Ina. Locuia într-o zonă centrală, într-un apartament frumos, decorat cu mult gust. Nu mi-am putut stăpâni strigă-tul de uimire când am văzut-o! Din toată ființa ei, Ina degaja eleganță și rafinament, făcându-mă pe mine, o biată provincială, să mă simt puțin stingheră.

— Alina, cât de mult mă bucur să te văd! Cred că, de altfel, ești singura persoană din trecut care nu-mi trezește amintiri neplăcute. în rest, am rupt-o cu toți, inclusiv cu familia mea. Am devenit dură, Alina, căci viața m-a făcut așa, a spus-o ea ca pe o scuză. M-am recăsătorit, Tudor, actualul meu soț, este arhitect… Este un om foarte fin și drăguț, pe care îl iubesc sincer, mi-a turuit Ina dintr-o răsuflare. Voi unde locuiți? Dacă aveți nevoie de ajutor, te rog să îmi spui…

Am stat de vorbă până spre seară, așa cum stăteam pe vremuri. Ne-am despărțit cu promisiunea că ne vom revedea. Din păcate, acest lucru se întâmpla destul de rar, fiecare având viața ei.

Timpul s-a scurs, eu am devenit mamă, iar Ina era ocupată cu turneele și viața mondenă. Pe la finele anilor ’90, Tudor, soțul ei, a intrat în arena politică, în timp ce noi am rămas tot în anonimat, ca mai toți profesorii din România, fie ei și cadre universitare. Ne telefonam la zile festive și ne vedeam cel puțin o dată pe an. în 2005, Ina a fost lovită din nou de soartă: Tudor s-a stins în urma unui accident vascular cerebral. A urmat o perioadă cumplită, eu încercând, ca de fiecare dată, să-i fiu alături și să-i ridic moralul.

— Degeaba, Alina, viața mea s-a sfârșit odată cu moartea lui Tudor. îmi lipsește atât de mult! Mă întreb dacă am reușit în toți acești ani să-l fac fericit sau dacă măcar am reușit să umplu golul lăsat de absența unui copil. Mă înspăimântă singurătatea, plângea biata de ea.

Ina părea complet pierdută. în câteva luni nu o mai recunoșteam. Ochii ei, strălucitori și plini de viață altădată, erau acum întunecați, ca ai unei nebune. Neîngrijită și adusă de umeri, ieșea din casă doar ca să-și plimbe cățelul și să facă minimum de cumpărături. Plutea ca o nălucă printre trecătorii de pe stradă, neinteresând-o nimic. A ținut-o așa vreun an de zile și se părea că nimeni nu o va putea consola vreodată. Totuși, deodată, surpriză! Pe zi ce trecea, obrajii Inei prindeau culoare. într-o zi, mai în glumă, mai în serios, i-am zis:

— Să nu-ți fie de deochi, dar ce s-a întâmplat? Arăți ca o puștoaică îndrăgostită, i-am spus eu.

— Cum Alina, este chiar atât de vizibil?

— Desigur, hai, spune-mi cine este tipul și unde l-ai întâlnit!

La început s-a codit, dar mai apoi mi-a mărturisit ceea ce avea să fie o adevărată bombă:

— îl cheamă Samir și, pentru că tu m-ai citit întotdeauna ca pe o carte deschisă, este mai bine să afli totul de la mine decât de la unii „binevoitori”, a spus Ina. Ei bine, dragă, sunt din nou îndrăgostită, pot să-ți spun că, atunci când el vine la mine, se luminează casa!

— Nici nu știi cât de mult mă bucur să aud asta! Nu mă mai ține pe jar, vreau amănunte, știi doar cum sunt! De când vă cunoașteți?

— De două săptămâni, de când mi s-a stricat frigiderul și firma la care am apelat mi l-a trimis pe el acasă ca să mi-l repare…

— și cam câți ani are frumosul dacă nu sunt indiscretă?! Sper că nu ți-ai găsit un pensionar…

— Ce pensionar, dragă! Samir are 27 de ani, uite-l în poză! a venit bomba care m-a lăsat mască.

— Ina, ai luat-o cumva razna? Te-ai scrântit la cap după moartea lui Tudor sau este o glumă proastă? Băiatul ăsta ar putea să-ți fie copil…

— Nu-ți face griji pentru mine! Sunt într-o mare formă, Alina, și teribil de îndrăgostită! Dar ce-ai rămas ca o țață, cu gura căscată? Să nu cumva să-mi spui că ai prejudecăți, te știu o persoană destupată la creier, deschisă, doar și tu ești mai mare decât Iulian cu doi ani, a trecut Ina la atac, încercând să mă convingă că știe ce face.

— Cum poți să compari diferența dintre mine și bărbatul meu cu cea dintre tine și tânărul ăsta? într-adevăr, arăți superb, ești plină de viață, totuși… E un copil pe lângă tine! Nu-mi vine să cred! Ai înnebunit… Fetițo, trezește-te la realitate!

— Alina, o să mă prefac că n-am auzit nimic. Te iert pentru că încă nu îl cunoști pe Samir și nu știi ce fel de om este. Mă iubește pentru ceea ce sunt, nu pentru micile cadouri pe care i le fac din pură plăcere. Oricum, mă uimești. Dacă nu mai am douăzeci de ani, nu înseamnă că tre-buie să mă îngrop. Nu vreau să devin ca tine, o ființă lipsită de viață, prea mărginită pentru a înțelege o iubire de acest fel.

Ne-am despărțit țipând una la cealaltă, fără să ne luăm „la revedere”. Cu alte cuvinte, după ani de zile de prietenie, am devenit duș-mance înverșunate. Orice încercare ulterioară de a o aduce cu picioarele pe pământ s-a dovedit zadarnică. în scurt timp, nu mi-a mai răspuns nici la telefon și nici nu mi-a mai deschis ușa. După o pândă îndelungată, a dat Domnu’ să dau ochii cu „amorezul” ei și să-i cer socoteală pentru că îi sucise mințile prietenei mele. Mi-a râs în nas:

— Ce-i, cucoană, te roade cumva gelozia? Dacă ești cumva amatoare, prestez la dublu, să știi, totul este să ieși corespunzător la zar, ca și băbătia ailaltă, mi s-a adresat golanul fără pic de rușine.

După această întâmplare, la insistențele soțului meu, am abandonat orice altă încercare, consolată că am făcut tot ce mi-a stat în putință să o ajut pe Ina. Un an de zile nu am mai avut nicio veste de la ea, apoi…

Eu și Iulian împlineam douăzeci și cinci de ani de căsnicie și, ca de obicei, ne-am gândit să sărbătorim evenimentul în doi, la un restaurant din centru. Am rămas mască însă când am zărit-o pe Ina în fața localului, într-o poziție provocatoare, parcă încercând să agațe bărbații. I-am făcut semn lui Iulian să stea în loc, iar eu m-am dus la ea.

— Ina, ce faci aici?

Era îmbrăcată ca o pipiță, cu o fustă exagerat de scurtă și o bluză decoltată până la buric. S-a îmbujorat toată, a plecat ochii în pământ, după care, trăgând aer în plămâni, mi-a șoptit:

— Ce să fac? îmi câștig existența. îmi găsisem un serviciu, dar am fost dată afară. Am pierdut totul; casă, masă, bani… Sunt nevoită să fac asta, altă soluție nu mai am…

A început să plângă încetișor. Apoi, printre suspine, mi-a povestit ce pățise. Samir, după ce se văzuse cu verigheta pe deget, o escrocase fără nicio remușcare. Mințind-o că o iubește și că îi vrea numai binele, o învârtise pe degete după cum poftise, făcând-o să vândă casa. Chipurile, cu banii obținuți și cu ce mai strânsese el de-a lungul anilor puteau să cumpere o viluță cochetă, unde ar fi putut trăi liniștiți până la adânci bătrâneți.

Din păcate, visul Inei se spulberase chiar în ziua următoare, când bărbatu-său dis-păruse ca prin farmec cu toți banii. Parcă îl mâncase pământul. Rămasă în stradă, a căutat să se angajeze, fără succes însă, toate ușile trântindu-i-se în nas, pe motiv că patronii aveau nevoie de fete tinere…

— De ce nu ai venit la mine? De ce nu mi-ai cerut ajutorul? am întrebat-o, pri-vind-o fix în ochi, nevenindu-mi a crede că o femeie ca ea era în stare să se prostitueze.

— Cum să-ți bat la ușă când eu nu am mai vrut să știu nimic de tine și m-am comportat ca o idioată atâta timp? 0 vreme, am dormit la uscătorie, dar am fost nevoită să plec de-acolo fiindcă lumea începuse să comenteze. Acum, stau la o fată d-asta, ca mine… și încerc să nu mor de foame. Doamne, Alina, mi-e atât de rușine!

M-am uitat la Iulian. înțelesese totul. A dat din cap aprobator, că e de acord să fac ce trebuie. Ieri s-au împlinit trei luni de când o găzduiesc pe Ina. Prietenul la nevoie se cunoaște, nu-i așa? încă nu și-a găsit un serviciu și își plânge de milă, dar, uneori, zâmbește și asta e un semn bun.

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Urmărește-ne pe Google News