Pleoapele căzute reprezintă o cazuistică des întâlnită la persoanele peste 60 de ani. Uneori poate fi deranjantă, fanta palpebrală ingustandu-se mult şi funcţionalitatea ochiului fiind  astfel afectată serios.

Corecţia chirurgicală a pleoapelor rezolva definitiv această problema. Blefaroplastia superioară este o intervenţie de mică anvergură. Se poate efectua şi cu anestezie locală. Se corectează excesul de piele, dar poate fi îndepărtată şi eventuală pungă superioară de grăsime dacă această există şi este deranjantă. De cele mai multe ori se excizează şi o bandeletă fină de muşchi orbicular şi/sau se tonifică prin sutură cu fire resorbabile. În acest mod, pleoapă superioară devin mai fermă şi mai tonică.
Prin această intervenţie minoră, de regulă se “şterg” de pe chip aproximativ 7-10 ani.

În jurul vârstei de 60 de ani, de cele mai multe ori este nevoie şi de intervenţie chirurgicală la nivelul pleopelor inferioare- blefaroplastie inferioară. Prin această procedura se elimina excesul de piele, se tonifică muşchiul orbicular într-o manieră asemănătoare celei descrise la pleoapă superioară, se elimina excesul de grăsime, sau, dacă este cazul, această grăsime se repoziţionează, corectând astfel cearcănul.

Este o intervenţie mai minuţioasă, necesită o disecţie fină şi atentă, motiv pentru care durează aproximativ 2-3 ore şi se efectuează doar sub anestezie generală.

Sunt şi câteva complicaţii care pot apărea dacă tehnică nu este corect aplicată. Una este greu de tolerat şi de corectat de aceea este ideal să facem tot ce trebuie pentru a nu apărea. Este vorba de ectropinul, adică pleoapă inferioară se răsfrânge datorită unei hipercorecţii de tegument (adică s-a excizat prea multă piele) şi a laxităţii importante a marginii palpebrale. De aceea, în cursul intervenţiei de blefaroplastie inferioară, la pacienţi la care se observă preoperator o laxitate importantă a marginei pleoapei, se aplică un artificiu chirurgical, care v-a “întări” această margine, astfel că ea nu se va mai răsfrânge. De asemenea, la aceştia se va limita şi excizia tegumentară.

Corecţia pleoapelor superioare şi inferioare aduce un beneficiu estetic foarte important, privirea devine mai “tânăra” cu 10-15 ani.

La 60 de ani, apar de regulă şi pungi sub ochi. Cel mai probabil acestea sunt date de acumulare locală de grăsime. De altfel această grăsime nu este în plus. Este grăsimea din gaură orbitală, care formează în mod normal “pernă “ în care stă globul ocular. Cu trecerea timpului, toate încep să hernieze, adică să o ia la vale sau să atârne, chiar şi această grăsime care alunecă din gaură orbitală, şi parte din ea devine evidenţă sub formă de pungi sub ochi. Acest neajuns estetic se corectează, după cum am spus mai sus, prin blefaroplastie, grăsimea se scoate, sau se repoziţionează în funcţie de necesităţi.

Medicul Adina Alberts va fi la dispoziția cititorilor Libertatea și va răspunde întrebărilor legate de frumusețea exterioară și cele mai bune metode pentru a o dobândi. Scrie-i pe adresa de mail mediculesteticianraspunde@ringier.ro

Dr. Adina Alberts

Citeşte şi:

Urmărește-ne pe Google News