Aspectul stațiunilor este dezolant, vegetația constă în boscheți și buruieni care nu au mai fost tăiate de ani buni, iar pe ici, pe colo muncitorii cocoțați pe schele încearcă să dea hotelurilor de două și trei stele o spoială nouă, ca să arate bine în poezele puse pe internet și să atragă câțiva turiști.
[libgallery id=”1822205″]
“Din păcate, există încă o discrepanţă între sudul Litoralului românesc şi Mamaia, iar de vină pentru asta sunt atât privatizările făcute la începutul anilor 2000, cât şi autorităţile locale. Mulţi au cumpărat atunci hotelurile doar în scopul afacerilor imobiliare. Avem nevoie de o strategie coerentă”, a declarat pentru Libertatea, Nicolae Bucovală, vicepreşedintele Federatiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).
[libgallery id=”1822032″]
Primăriile nu se implică
Edilii localităților din această regiune au alte priorități, susțijne Nicolae Bucovală, iar acest lucru s-ar reflecta în faptul că Litoralul nostru a ajuns o dărăpănătură: “Din păcate, primăriile din sudul Litoralului nu au atitudinea corespunzătoare şi poartă o parte din vină. În loc să vină spre noi, ascultându-ne problemele şi încercând să ne sprijine, ei merg pe partea de controale, sancţiuni şi coerciţie şi impun măsuri fără a se sfătui cu noi”.
Potrivit preşedintelui Asociaţiei Patronale Mamaia, ar trebui ca fiecare staţiune să aibă un Consiliu de administraţie, format din hotelieri şi ceilalţi investitori! “Noi, investitorii, ar trebui să fim primii care să ne determinăm soarta, nu să decidă alţii în locul nostru. Discutăm de mult acest aspect, ca propunere. Uitaţi cât de departe a ajuns staţiunea Albena, care este coordonată de o singură societate, printr-un Consiliu de administraţie!”, a mai spus Bucovală.
Nu sunt organizate spectacole
Revenind la sudul Litoralului, vicepreședintele FIHR, oferă exemplul municipiului Mangalia, de care aparţin staţiunile de la Saturn până la Olimp. Primăria a organizat un spectacol pentru localnici în acest weekend. Se concentrează mult pe locuitori şi lasă la urmă cele şase staţiuni (Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus şi Saturn) care aparţin de Mangalia, pornind de la evenimente, până la infrastructură.
“Nu puteau face un spectacol şi la Neptun sau în altă staţiune, unde sunt ceva turişti cazaţi la hotelurile deja deschise?”. Înainte de 1989, când totul era controlat de stat, artiştii români erau plimbaţi pe tot Litoralul. Țineau spectacole şi la Mamaia, în Grădina de vară, care acum este în paragină, dar şi la Neptun.
Avantaje neexploatate
Sudul Litoralului românesc are un potenţial foarte mare, dar neexploatat. “Aceste staţiuni sunt avantajate şi de un cadru natural deosebit: păduri, lacuri etc. De asemenea, au multe facilităţi balneare, şi aici amintesc de Techirghiol, dar şi de anumite hoteluri din Neptun-Olimp, Jupiter şi Mangalia. Identitatea staţiunilor din sud ar trebui să se concentreze pe familiile cu copii. Aşa cum este Albena în Bulgaria. La ora actuală, sunt hoteluri deschise în sud, mai ales cele de 4 şi 5 stele, alături de unele de 3 stele, dar în proporţie mult mai mică decât în Mamaia, majoritatea urmând să se pună la dispoziţia turiştilor după 1 iunie”, a declarat pentru Libertatea, Traian Bădulescu, consultant în turism.
Problema este că în sud sunt mai puţine evenimente şi mai puţine restaurante, baruri şi facilităţi deschise deja pentru turişti. “În Neptun există un parc de aventură deschis tot timpul anului, iar staţiunea Venus este a doua după Mamaia ca pondere a hotelurilor modernizate sau chiar noi. Este nevoie de coerenţă, promovare şi de sprijinul autorităţilor locale. Şi sper să apară investitori noi, care să cumpere sau să închirieze hotelurile privatizate doar în scop imobiliar, acum 15-20 de ani. Marea majoritatea a acestor hoteluri se află, din păcate, în sudul Litoralului”, a mai spus Bădulescu.