A patra dintre problemele abordate de Adina Alberts, cu care se confruntă femeile însărcinate, după cea care înglobează căderea părului, pigmentarea tenului și apariţia vergeturilor, cea care vizează îngrășarea, lăsarea abdominală și a sânilor, și cea care vizează retenția de apă și modificarea numărului la pantofi, se referă la defectele dobândite în sfera ginecologică.
Specialistul explică:
Termenul de „rejuvenarea vaginală” defineşte o serie de proceduri care pot fi aplicate pentru a reface această parte a corpului feminin, în orice moment al vieţii femeii, dar mai ales după naştere.
Procedurile se referă în primul rând la vagin, dar şi revizia chirurgicală a labiilor mari şi mici poate fi inclusă în această categorie, într-o accepţiune mai largă a termenului, mai ales în literatură anglosaxonă.
În ceea ce priveşte vaginul, într-o naştere naturală el are mult de suferit, uneori rupturi, alte ori dilatatii permanente. Vaginul este un organ cu o capacitate de redresare şi vindecare foarte mare. De cele mai multe ori, el revine spontan la dimensiunile iniţiale, fără niciun fel de intervenţie externă.
În cazurile în care acest lucru nu se întâmplă, se pot aplica tehnicile de tonifiere, care sunt reprezentate de diminuarea diametrului acestuia fie chirurgical, fie prin injectări de grăsime sau acid hialuronic.
Chirurgical, intervenţia constă în excizia unui fragment din vagin, de aprox 3 cm lăţime cu 5 cm lungime, iar, prin suturarea marginilor restante, se obţine o îngustare a acestuia. Este o intervenţie chirurgicală de anvergură medie, necesită spitalizare iar vindecarea totală este la o lună de la interveţie când poate fi reluată şi viaţă sexuală.
Injectarea de acid hialuronic sau grăsime în pereţii vaginali duce în final tot la îngustarea acestuia. Această intervenţie are dezavantajul că trebuie refăcută/reluată după 6 luni pentru a obţine rezultatele dorite. În schimb are avantajul că nu necesită spitalizare şi nici perioada de abstinenţă mai lungă de 48 de ore.
Citește și:
- EXCLUSIV/ Esteticianul Adina Alberts explică pe înţelesul tuturor procedeul de epilare permanentă. Beneficiile fototerapiei
- EXCLUSIV/ Esteticianul Adina Alberts explică: Adevăruri despre tratamentul definitiv al transpiraţiei
- EXCLUSIV/ Există remediu împotriva vergeturilor? Esteticianul Adina Alberts te învață când și cum se tratează acestea
- EXCLUSIV/ Esteticianul Adina Alberts spune ce e mit și ce e adevăr: Sânii pot fi măriţi şi altfel sau doar cu implanturi siliconice?
Medicul Adina Alberts va fi la dispoziția cititorilor Libertatea și va răspunde întrebărilor legate de frumusețea exterioară și cele mai bune metode pentru a o dobândi. Scrie-i pe adresa de mail mediculesteticianraspunde@ringier.ro