Primul exercitiu efectuat de Cristina lucreaza adductorii si fesierii. 

In general, adductorii coapsei sunt slabi dezvoltati la majoritatea persoanelor, iar acest lucru poate contribui la aparitia durerilor de spate. Adductorii slabi sunt principala cauza a durerii pelvine si a durerii genunchiului. Ca atare, putem spune ca aceasta grupa musculara este foarte importanta. Acum este momentul sa aflati cum sa o antrenati corect.

Poziționati-va cu picioarele departate putin mai larg decat latimea umerilor. Varfurile picioarelor sunt orientate catre exterior, intre 30-50 de grade. Activati (incordati) abdomenul, verificati pozitia si stabilitatea, si asigurati-va ca umerii sunt orientati catre spate, iar spatele este drept. Deplasati-va vertical spre sol, mentinand greutatea pe calcaie.

Puteti face acest exercitiu folosind greutati (haltere, kettlebell – daca sunteti la sala, sau pur si simplu o sticla plina cu apa, pe care sa o tineti cu ambele maini, in pozitie orizontala). De asemenea, exista si varianta sa lucrati fara nicio greutate adaugata. Mult mai important decat greutatea pe care o alegeti, este sa mentineti o pozitie corecta, astfel incat genunchii sa urmareasca varfurile picioarelor.

Al doilea exercitiu executat de Cristina, presupune ridicari de bazin, fiind recomandat pentru tonifierea musculaturii fesiere. In cazul in care simtiti nevoia sa cresteti intensitatea executiei, puteti folosi un disc de 2.5 kg (sau o sticla plina cu apa), plasat/plasata la nivelul bazinului, pe abdomenul inferior.

O sesiune de antrenament eficienta trebuie sa cuprinda min. 15 – optim 20 de repetari, din fiecare exercitiu prezentat.

Cristina Constantinescu a urcat sambata pe scena Les Mills Live, de la Turku (Finlanda), in calitate de presenter international. Cristina este singurul presenter international Les Mills Bodycombat, din Romania. Les Mills este cel mai mare furnizor global de concepte si programe de fitness. Evenimentul organizat in weekend, in Finlanda, a fost cel mai spectaculos si cel mai asteptat din Europa, in 2019.

 
 

Urmărește-ne pe Google News