Răspuns: Ca la orice anestezie loco-regională, şi la cea efectuată în scopul realizării unor tratamente stomatologice există anumite riscuri, putând apărea diverse accidente şi complicaţii. Uneori, în timpul realizării anesteziei se pot înţepa direct fibrele nervoase, lucru care se manifestă printr- o durere foarte vie resimţită imediat în teritoriul inervat de acestea. În cursul anesteziei pentru dinţii inferiori poate apărea, dintr-o eroare de tehnică, pareza tranzitorie de nerv facial.
Tot în cursul realizării anesteziei, mai ales pentru molarii superiori se poate produce hematomul obrazului. Acesta apare ca urmare a lezării vaselor de sânge din ţesuturile pe care le străbate acul seringii. Se manifestă prin apariţia imediată a unei umflături în grosimea obrazului. Tratamentul constă în realizarea imediată a compresiei obrazului cu palma, ţinându-se bine apăsat timp de câteva minute, după care se aplică un pansament compresiv pentru 24 de ore. Pacientul va urma un tratament cu antibiotice pentru a preveni complicaţiile hematomului, acesta resorbindu- se de la sine în 7-10 zile.
Alte incidente care se pot datora anesteziei sunt nevritele postanestezice, în care, din cauza înţepării fibrelor nervoase sau a iritaţiei acestora, apar crize dureroase asemănătoare cu cele din nevralgie sau, dimpotrivă, apar parestezii (pacientul simte amorţită zona deservită de nervul respectiv). Un alt incident produs destul de rar este ruperea acului.
De asemenea, după anestezie mai poate apărea trismusul (limitarea temporară a amplitudinii deschiderii gurii cu dificultăţi în masticaţie). În cazul în care pacientul este alergic la substanţa anestezică folosită, pot surveni complicaţii foarte grave care pot merge până la deces. De aceea este bine ca, dacă nu aţi mai făcut nici o anestezie locală, să vi se facă în cabinet un test alergologic.
Alte accidente pot fi: pierderea cunoştinţei, convulsiile, crizele de hiper sau hipo glicemie, apariţia infarctului miocardic etc. Pentru a preveni apariţia unor astfel de incidente, să nu vă miraţi dacă medicul dentist vă va pune o groază de întrebări sau vă va da să completaţi un formular privind starea de sănătate.
Cititorii care vor să-i adreseze întrebări specialistului nostru o pot face la adresa de e-mail: dentist@libertatea.ro